…miniștrii de pe lângă el știu să facă întocmai ce face el. Toți slujbașii au grijă să le urmeze pilda, încât întreaga cârmuire nu este altceva decât un jaf; toți membrii ei sunt niște lipitori dornice să sugă ultima picătură de sânge a unor mulțimi vlăguite…aici bunurile nu se mai întorc de unde au plecat: poate că niciodată un piastru nu iești din cuferele curții ca să intre din nou în circulație, scria Parrant, primul viceconsul trimis în Moldova de către Republica Franceză, un om care, după mărturia lui Neagu Djuvara, era tânăr și plin de zel. Așadar, un personaj încă ne-ros de apucăturile timpului care îi săreau strident în ochi, fără a-l atrage.
Bucățile de text redate mai sus sunt scrise la 1798. Da. Atunci. Și din acele vremuri parcă timpul nu ar fi avut deloc treabă cu meleagurile noastre. Cam la fel stau lucrurile. S-au schimbat hainele, moda, mijloacele de transport, școlile, legile, obiceiurile culinare. Moravurile rezistă. Cât de adânc să fie înfipte în firea noastră realitățile de mai sus, încât nu ne mai putem scutura de ele?!
Ba… se pare că politica românească a atins apogeul imposturii. Istoricul Florin Constantiniu afirma: Clasa politică postdecembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă și cea mai arogantă din istoria României; clasa politică s-a aruncat asupra României cu un singur gând: să se îmbogățească. A jefuit cum nici huliții fanarioți nu au făcut-o.
Dar, oare, ar putea face ei ceva dacă noi nu le-am da o mână de ajutor?! Dacă nu am trăi în complicitate cu anumite fapte ale lor. Avem noi românii vinovății personale și de grup, care permit unor fanarioți fără sânge albastru și în blugi să călărească în voie o țară cu resurse și oameni?
Rămâne să ne întrebăm fiecare dacă, în momente de confort personal, de teamă sau comoditate, am ajutat la instaurarea mediocrității, mârlăniei și corupției.
Atenție… istoria scrie ce vede….
