101

 

  1. Am intrat în anul 101 de la Marea Unire. Chiar dacă ne-m dorit să credem că am simțit bucuria și fiorul Centenarului, privind în adânc putem constata că nu a fost un an fast al istoriei noastre și al regăsirii de sine. Am avut logo, au mai fost reparate monumente, s-au mai turnat câteva statui, au fost elogiate unele personalități care au avut un rol determinat în făurirea României Maria, dar, din păcate incultura și impostura unora politicieni au umbrit onoarea și sărbătoarea unui întreg popor. Sigur, nu putem să învinovățim pe alții de așa situație neplăcută. Cei care conduc sunt rezultatul dorinței majorității românilor. Nu știu cât de mândri pot fi românii de așa reprezentare, dar, ei, conducătorii, sunt extensia, emanația votanților majoritari. Cu ei a trebuit să defilăm de 1 Decembrie, cu ei a trebuit să trecem în 2019, an important pentru agenda europeană a României.

Paradoxal, istoria ne-a jucat o festă…sau poate noi am ajutat-o… Lumea politică de acum 100 de ani nu s-a regăsit deloc în ceea de astăzi. Prea puțin a contat Centenarul, comparativ cu …penalul. Antiteză. Două Românii. Doi poli opuși. Două agende diferite. În an Centenar România a tremurat din toate încheieturile. Ba la stânga, ba la dreapta. Cine se gândea că Rusia poate fi privită din România cu drag?! Cât de scurtă este memoria colectivă a anilor de chin, surghiun și mizerie morală creată mai întâi de prezența Armatei Roșii, iar apoi de politica de comunizare și înregimentare a țării în lagărul comunist. Cu toate deficiențele Uniunii Europene, fără îndoială, România a făcut un pas important spre modernizare și libertate. Cine s-ar mai întoarce astăzi la pâinea pe cartelă și cozile la alimente?!

Rusia, cea despre care unii politicieni se leagă ca de o cetate a scăpării nu are soluții pentru ea, cu atât mai puțin pentru alții. Sigur, și-ar dori un viitor “larg“, dar cu ce? Când au venit au venit cum au venit… când au plecat au plecat cum au plecat și cât au stat….vai de noi ce am îndurat.

În fine, a fost o blasfemie amintirea Rusiei în an centenar, mai ales  că sub brazdele țării noastre unite stau trupuri care s-au jertfit pentru unitate și libertate, iar o parte dintre corifeii Marii Uniri au pierit în închisorile comuniste.

Singurul eveniment cu adevărat simbolic a fost sfințirea Altarului Catedralei Naționale. Adevărat este că nici acest eveniment nu a scăpat de blamul dus uneori până la o vădită imbecilitate care părea o negre a propriei identități, dar, totuși, evenimentul a dat un semn de speranță, unitate și solemnitate.

În rest, mult prea des am avut de-a face cu destule sprințare bufonerii emoționale, multe create de politicieni slab pregătiți, care, chinuit, s-au luptat cu câteva foi de pe care au citit monoton sau diform câte un text scris de alții. Au buchisit cât au putut, în timp ce participanții la evenimente s-au amuzat de starurile țepene, care nu spuneau nimic nici din suflet și nici din mintea lor. Oamenii nu s-au putut abține de la râs și trăncăneală, și…pe bună dreptate…

Din păcate, cam așa arată o sumară analiză a epidermei social-politice în an de mare sărbătoare. Doar Biserica a reușit să creeze o stare de spirit, asigurând și solemnitatea momentului și soliditatea faptelor. A fost așadar un an în care nu prea am reușit să ne impresionăm pe noi înșine. Poate ne dăm o șansă în 101. Poate vom reuși să găsim în 2019 ritmul regăsirii noastre, al unității, al sănătății naționale. Pentru ca toate acestea să fie posibile trebuie să dovedim că știm ce vrem, că ne vrem binele, că nu vrem să mai trăim în minciună. Va fi oare așa?

Paul Iulius Negoiță

 

 

 

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Recent Posts

Facebook