Curajul de a te vindeca…

 

Trăim nebunește uneori, alteori ne risipim prostește. Scara valorilor ne este strâmbă. Vine câte o gheată și ne apasă pe treapta unde ne-am cățărat cu greu, cu poveri în spate, și ne strică echilibrul. Scâncim de durere, poate strigăm sau suduim aspru. Ne tulburăm și ne cuprinde teama. Nu avem suficient curaj să credem în noi. Suntem tulburi. Nu mai credem nici măcar în cei ce ne vor binele. Inevitabil, ne îmbolnăvim. Sună a gol în noi. Miroase pustiu. Echilibrele se rup. Ne trezim mai singuri ca niciodată. Somaticul apasă carena și ne doare. Anticorpii minții sunt uciși. Porțile rămân deschise și trupul începe pe zi ce trece să fie robit de durerea gândului sau a gândurilor.

Începe goana pe la medici. Nimic nu este clar. Nici medicii nu au prea multe vorbe sigure. E greu de diagnosticat ceea sapă din interior spre exterior. Lumina lămpilor, ansele, forța de penetrare a tehnologiei nu ajunge la cauză. Încearcă doar să repereze stricăciunile. Contextul vieții este însă cel care trebuie evaluat. Dar cum… De cine…Suntem dispuși să discutăm despre ceea ce ne doare cu adevărat…Avem curajul să recunoaștem problemele reale care ne macină….

De multe ori nu găsim nici forța să spunem pe nume ceea ce este de spus, nici oamenii care să aibă timp pentru a umbla la reglajul fin.

Cauți pe google soluții și diagnostice. Dar, vai, nu sunt nici măcar două care să te ducă în direcție comună. Și este firesc să fie așa. Dacă ar exista două articole sau studii identice, unul ar fi fără rost. Deci…rămâi și nelămurit și nemângâiat. Ajungi din ce în ce mai sigur, mai de neînțeles pentru cei din jur. De acum dozele pot curge…și mergi doar din inerție înainte….până când ceva va ceda definitiv.

Ce lipsește în drum spre fatalitate?! Curajul de a te vindeca!

Cum se manifestă această formă de curaj? Fiind drept cu tine, având încredere în medicul curant, afirmând, fără exagerare, ce te doare și schimbând mediul care te îngenunchează.

Da, încredere în medic este fundamentală. 100 de păreri de la 10 medici, 17 vecini, o soacră, 3 nurori și restul situri, nu te vor face sănătos. Pornești pe un drum și nu-l parcurgi pentru că te întorci mereu la start. Între timp…boala lucrează, iar căderea psihică va fi mai aprigă.

Da, capacitatea de a nu te victimiza, de a nu încerca să muți starea ta pe umerii celor din jur, în definitiv…puterea de a fi drept cu tine și corect cu cei din jur, care nu vor fi dispuși să audă mereu povestea bolii tale este o cale spre vindecare.

O altă ispită este aceea de a ne exagera starea  și boala. Chiar și atunci când ne jucăm o baba-oarba cu medicul care trebuie să descopere, tot o formă de exagerare este. Medicul nu poate fi decât derutat în așa situație, iar rezultatul consultului și tratamentul vor fi viciate.

Și, desigur, schimbarea mediului de viață reprezintă o parte componentă a drumului spre însănătoșire. Circumstanțele vieții sunt importante, iar atunci când nu reușim să le facem față fizic sau sufletește, schimbarea trebuie să fie radicală. Angoasa, teama, neliniștea sunt primii dușmani și primele gheare ale multor boli. Refacerea presupune extragerea din mijlocul primejdiilor, valurilor, forțelor care ne tulbură săpând la rădăcina existenței noastre.

În concluzie, viața poate fi mai confortabilă, mai lungă și de mai bună calitate, atunci când acceptăm cu sinceritate că ne doare, când ne purtăm cu demnitatea povara, fără a-i obidi pe cei din jur, când avem încredere în profesioniști și când avem tăria de a sări din locul care ne apasă și a merge descătușați înainte.

Paul Iulius Negoiță

Iris Magazin

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Recent Posts

Facebook