Câteva teze false privitoare la Biserică

 

Biserica nu a fost ocolită niciodată de vorbitori supărați pe ei, pe viață sau pe societate. În spațiul românesc sunt scuzabile unele atitudini de acest fel, deoarece după 50 de ani de învrăjbire socială, 30 de ani de revenire nu sunt suficienți.

Una dintre temele recurente este plata sau neplata impozitelor de către culte. Plătesc oare cultele impozite sau nu?

Ei bine, cultele, deci și Biserica Ortodoxă, plătesc impozite și taxe pentru veniturile preoților și veniturile încasate din toate activitățile economice care nu fac obiectul monopolului.

De ce biserica ajunge în istorie să fie stabilă financiar? Pentru că biserica are continuitate, are tradiție, are oameni bine pregătiți, are o relație corectă cu donatorii. E simplu. Biserica nu trece prin crizele statului și mai ales prin crizele statului modern, cariat de corupție, demagogie și incompetență. Aici este cheia.

În general, contestările financiare la adresa bisericii vin de la oameni care nu au contribuit niciodată la bugetul instituției și care fie se fac că nu înțeleg, fie nu au noțiuni economice să priceapă că biserica funcționează permanent nu doar când au unii sau alții nevoi întâmplătoare. Atunci când cineva întră în locașul de cult găsește curățenie, lumină, căldură, personal – care ajunge după ani de pregătire să ocupe o poziție ierarhică sau alta -,  pentru că au existat contribuabili. Nu poți funcționa continuu cu venituri întâmplătoare. Toate instituțiile de utilitate publică, fie că sunt spitale, școli, armată, sunt la fel.

Să privești cu jind la ceea ce construiește o instituție, nu este nici eficient economic și nici moral. Nu este eficient economic pentru că statul ineficient, chiar dacă va pune mâna pe patrimonii care nu-i aparțin, va ajunge iarăși sărac, atâta vreme cât cetățenii nu-i corectează deficiențele de risipire a banilor.

Tipul acesta de stat, incapabil să trăiască pe picioarele lui, este unul nedemn, deraiat de la scopurile sale.

De asemenea, a pune în dificultăți patrimoniale instituții precum biserica în ideea că îmbogățești statul este o nerozie.

Un cetățean corect cere transparența banilor publici, nu linșarea unor instituții, cum sunt cele de cult.

Biserica are un patrimoniu aparte, un patrimoniu sacru sau constituit prin contribuții de suflet, pentru care cei ce l-au donat au plătit impozite, iar rolul bisericii este de a păstra pios și în conformate cu intențiile donatorului ceea ce i s-a încredințat.

Ceea ce romanii au mai valoros sub raport spiritual și patrimonial în zilele aceste este biserica. Scâncetele globalizării și frustrarea înstrăinării a tot ceea ce este românesc – deși singuri, noi, românii am înstrăinat -, apare adesea în spațiul public.

Biserica a rămas românească. Ea, tradiția ei, patrimoniul ei.

Biserica aduce românilor beneficii imense. Chiar dacă beneficiile sociale și morale sunt greu de cuantificat, ele există și vin ca dar de la sine pentru societate, pentru fiecare generație. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla fără religie

Știu, e greu de imaginat, dar o societate fără biserică e stearpă cultural, educațional, moral.

Biserica aduce beneficii economice importante. Ce reprezintă turismul românesc fără spiritul și patrimoniul bisericii? Mare au și alții și de multe ori mai bună, munte au și alții…dar spiritul, cultura, istoria creștinismului românesc în formele lui unice de manifestare nu are nimeni. Chiar nimeni.

Închei aici aceste rânduri care mi-ași dori să facă pace în anumite minți tulburate de priviri pizmașe. Problema sărăciei sau bogăției personale sau de stat se rezolvă altfel, nu cu așa gândire. Cauzele secătuirii statului sunt altele. Le știm cu toții, dar unii se prefac că nu pricep.

Deci, hai să recunoaștem că nu distrugând pe unii îi îmbogățim pe ceilalți.

Știu că vor fi reacții barbare la aceste rânduri. E mai ușor să sudui decât să gândești. Știu că vor fi și critici care vor face referire la limbajul foarte simplificat sub raport religios, însă nu părerile contează ci realitatea.

Biserica are cea mai complexă și îndelungată contribuție la bugetul, spiritul, educația, sănătatea morală și fizică a românilor, iar dacă a primit și sprijinul statului a făcut-o ca pe un rezultat al recunoașterii rolului ei istoric și actual și ca pe un drept izvorât din obligațiile statului asumate de la Cuza încoace.

Cuza a răpit memoria unor danii pe care cei ce le-au constituit le-au impozitat prin dări și sudoare, fiindcă, tot ceea ce cineva, oricine, oferă bisericii este muncit și impozitat, iar o dublă impozitare ar fi nedreaptă și nefirească.

Practic, tot ceea ce este impozitat bisericii ar cădea ca sarcină financiară în plus pentru cel care contribuie, iar contribuția nu se face în mod egal, prin impozit impus cu mijloace coercitive, ci aleatoriu. De aceea, încă de la Cuza, statul și-a asumat răspunderi contractuale față de biserică.

Așadar, nu din cauza bisericii suferă statul sau unii cetățeni, ci din cauza modului în care este construită relația cu statul. Nu biserica este cea care strânge impozite ca să fie arătată cu degetul, ca nefiind darnică cu statul. Biserica trăiește din susținerea celor care-i trec pragul, cetățeni în egală măsură ai statului, care-și îndeplinesc sarcinile publice. Biserica ajută și intervine benefic în asanarea unor nevoi sociale, medicale, sau educaționale. Acestea sunt daruri izvorâte din spiritul ei, nu obligații în sensul celor pe care și le asumă statele prin contractul cu cetățeanul plătitor de impozite și taxe.

Deci, nu mai dați în biserică pe teme false. Este un spațiu al libertății în care se pot adăposti și cei care plătesc și cei care nu plătesc și cei care astăzi o contestă și cei care i-au înțeles menirea și cei care îi împărtășesc și valorile și ceilalți care se plâng absurd că se simt îndoctrinați forțat.

 

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook