Pe sub bolțile lui Dumnezeu – Ciolanu (II)

Ciolanu stă între dealuri, precum stau picturile în acoperământul pe care preoții îl țin de colțuri, la rostirea Crezului, peste Sfintele Daruri.

Locul e pitoresc.

Drumul este o provocare aparte, indiferent de traseul ales. Fie că vii prin Cândești, Sătuc, Măgura, iar la Fântâna lui Mihai Viteazul faci la stânga și urci destul de abrupt, pe coturile de drum care lasă în urmă Spitalul Nifon, ajungând, aproape fără să realizezi când, pe munticelul de unde, în vale, printre arbori, se văd turlele bisericilor mănăstirii și fâșia de livadă din curte, surprinzând din flanc așezământul; fie că vei vira la Vernești, peste linia pitorescului tren Nehoiașu, traversând Nișcovul și Grăjdana, iar înainte de întâlnirea cu zidurile mănăstirii Bradu apuci în stânga, pentru încă 7 km., pe drumul șerpuit, care urcă liniștit până în dreptul Taberei Poiana Pinului, farmecul călătoriei este egal.

De la Poiana Pinului drumul e de carusel. Abrupt și în curbe, parcă se scutură să ascundă ce este dincolo de deal. După traversarea pădurii, luminișul dă senzația unei izbăviri. Iar pentru motoare, așa este.

Am reamintit traseul, deși  sunt puțini buzoieni care nu-l cunosc. De la Buzău la Ciolanu sunt 24 de kilometri.

Deși vocația monahală masculină nu este foarte numeroasă, Ciolanu are călugări, este bine întreținută și rezistă vremurilor.

Timpul a cernut mult. Veșmântul zonei, care se lasă pe văi și peste care stă mănăstirea noastră, a avut și încă mai are urme ale trecutului.

Spațiul a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Urme arheologice amintesc despre traiul dacilor liberi, a carpilor.

Mihai Viteazul, Simion Movilă, Constantin Brâncoveanu, Mihnea Turcitul, poetul Vasile Cârlova, dar și alte nume de boieri, doamne și domnițe, sunt legate de această zonă, orânduită de Dumnezeu ca o fortăreață.

De fapt, pe lângă beneficiul strategic urmărit în luptele date pe tăpșanele din zonă, buzoienii chiar au găsit loc de refugiu, în vremea războiului ruso-turc, purtat între 1806-1812, război în care vechiul târg al Buzăului s-a făcut cenușă.

În acest spațiu, peste care au trecut valurile timpului cu dureri și speranțe, din loc în loc au existat oameni care și-au dăruit voia lor Domnului.

De la întemeierea Țării Românești și până în secolul XIX nu mai puțin de 18 așezări monahale și-au găsit vatră prin pădurile dintre Nișcov și Valea Buzăului. Doar pe o rază de aproximativ 20 de km.

Dintre toate, Ciolanu a rămas până astăzi, ducându-și viața cu oarece impasibilitate în fața istorie, privind de sus, ca un bătrân ajuns pe culmea vieții, cum totul trece.

Mănăstirea are ceva aparte. Are o tăcere de Athos. Vă povesteam despre zgomotul de altă dat, greu dezrădăcinat, despre motoarele în sarcină care tulbură liniștea, despre vuitul luptelor pentru putere, despre dălțile sculptorilor… Toate ar fi putut strica liniștea din inima fagilor și stejarilor. Nu e deloc așa. Odată trecut de porțile grele de lemn sculptat, te învăluie o liniște cum nu-ți imaginezi că există. O liniște care te pătrunde și care, pe verdele crud prins de ziduri și întins prin curte, printre Biserici, te face să guști din Rai. Dacă și păsărele sunt la post, prin brazi, festinul sufletului este edenic.

Cum de a rezistat Ciolanu? Cred că și lui Dumnezeu i-a plăcut mai mult locul și aerul  care coboară de pe Predealului Buzăului.

Mai jos, zac fără suflare sau cu mici pâlpâiri de viață celelalte schituri. Izvorani și-a schimbat viața de mănăstire, de dragul parohienilor. Barbu, locată undeva în stânga șoselei care urcă spre Ciolanul, în punctul de jos al drumului care leagă Valea Nișcovului de Monteoru, prin Leiculești – un drum care merită străbătut -, are zel să trăiască. Mănăstirea Bradului tace adânc, precum pietrele din zidul ce adună ca un corset, istorie, sfinți și turle.

Ciolanu, fără a avea faima întemeietorilor așezămintelor dinainte amintite, rezistă bine prin timp. Și pentru că veni vorba despre ctitori… ei bine …istoria nu cunoaște exact cine a pus piatra de temelie a mănăstirii.

După obicei, au fost autori care au vrut să o facă ctitorie domnească. Au pus mănăstirea pe seama Doamnei Neaga, soția lui Mihnea Turcitul.

Sunt multe legende în zonă despre biserici construite de către creștina soție a unui domnitor necreștin. Unii autori pioși au pus mai multă râvnă religioasă în viața Doamnei Neaga, ca pe o rugăciune la Dumnezeu să nu o judece după necredința bărbatului ei. Paradoxal, locurile sunt marcate atât de umbra lui Mihnea Turcitul, cel care s-a lepădat de credința creștină, cât și de Constantin Brâncoveanu, care – cu prețul vieții lui și al fiilor -, a rămas în botezul Domnului.

Deci, chiar dacă ar exista anumite motive care să justifice punerea pe seama Doamnei Neaga a începuturilor Mănăstirii Ciolanu, se pare că nu este așa, deși prin zonă a trecut.

Rămâne ca ctitor un obscur personaj, pe nume Ciolan – sau poate fi doar un toponimic -, ori, pur și simplu, un grup de călugări s-a așezat pe culmea care purta numele Ciolan, să se roage. Ei nu au fost interesați să lase urme istorice. Au fugit de lume, ca lumea lăsată să nu le ia urma. Cum am avea pretenția absurdă ca rugătorii să-și dorească circumscrierea vieții lor dăruită veșniciei, în timpul finit. Doar pe noi, astăzi, ne preocupă să știm când și-a început viața mănăstirea care ne atrage cu atâta insistență.

Deci, lăsăm pe seama altora înșiruirea de legende și pofta căutărilor din cuferele trecutului și afirmăm clar că …nu avem nimic precis despre anul și ctitorul așezământului mănăstiresc. Știm doar secolul. Mănăstirea Ciolanu este din secolul XVI. Iar dacă cineva spera să vadă mai clar în trecut, fără a-i tăia pofta, îi amintim că, grosul documentelor s-a aflat în turla mănăstirii, arsă la 1854.

Va urma.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook