Chiar dacă nu ne vine să credem, avem probleme. Nu ne cunoaștem între noi, iar politicienii nu cunosc poporul.
Vin de la slujba de Înviere. Am dus oamenilor lumină acasă. Broboane umede mi-au udat fruntea. Am avut emoții teribile. Poate că nici ochii nu erau prea uscați. Cum e posibil să stai cu porțile bisericii închise. A fost posibil și am stat. Dacă așa spun specialiștii, ne-am conformat, deși a fost dureros.
Am pornit cu făclii și candele printre pinii și molizii mișcați de vânt. Un vânt ușor îi pleca, amintind de noaptea rugăciunii și trădării din Ghetsimani. La ferestre oamenii așteptau. Așteptau mângâierea luminii sfinte. Lacrimile curgeau. Atmosfera a fost una de demnitate îngenunchiată. Nici măcar în numele lui Hristos cel Înviat nu puteau respira în voie. Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! zise Domnul, iar oamenii abia puteau ieși din casele devenite locuri de detenție. Evident, măsurile au fost luate spre binele tuturor și ca o recunoaștere a incapacității statului de a gestiona …vindecător. Cu toate acestea, mi s-au părut prea aspre, prea categorice, atunci când a fost vorba despre viața spirituală. Bisericile au fost păzite mai ceva decât penitenciarele. Cu toate că era un ciochine de polițiști, jandarmi și militari, care, numeric depășeau limitele constituirii legale ale unui grup, porțile Bisericii trebuiau încuiate. Au venit ca la furi și tâlhari, cam ca în gradina Ghetsimani.
Am simțit pe deplin două realități. Primul: dublu standard. Nimic nu a fost mai strașnic păzit să nu fie călcat decât Biserica. Al doilea: incapacitatea multor politicieni de a înțelege căutările spirituale ale oamenilor.
Forfotă în piețe, pe străzi, peste tot. Bisericile păzite cu arma. Atât de biblică a fost situația, încât simțeai și înțelegeai revolta interioară și tristețea Domnului Hristos.
Am simțit și necunoașterea poporului de către politicieni. Îi cred turmă irațională, care trebuie păzită de teama să nu aibă reacții…medievale.
Nu e deloc așa. Precauți, civilizați și sensibili, românii au dat o mare lecție autorităților. Toți au luat lumină și au căutat bucuria. Măsurile polițienești au dezamăgit…
Am constat că avem o clasă politică nedusă la Biserică, decât electoral. E atât de precară educația religioasă a unor politicieni și din păcate, Biserica are vina de a fi cultiva, sau de nu-i fi contrazis
Idealizând simfonia bizantină a relațiilor Biserică-Stat, Biserica este mult prea îngăduitoare și mult prea statică în opinii și acțiuni, atunci când este vorba de politică, deși administrarea treburilor de tot felul ale unei țări se numește politică. E prea tăcută chiar și atunci când este vorba de chestiuni religioase.
Degeaba vrei să fii simfonic cu afonii! Să fim realiști, mulți politicieni cred că biserica este o afacere a preoților și nimic mai mult. Își circumscriu gândirea în limitele propriilor concepții despre viață și între cusăturile unei culturi minimale.
Cred că trebuie să avem și filtrul religios real, în evaluări. Nici să ne lăsăm păcăliți de cei care doar zic Doamne, Doamne…nici să ne lăsăm umiliți de toți aroganții, care atacă Biserica irațional.
Simfonia trebuie să fie… bruiată de confruntare. Dacă nu sunt în stare să respecte poporul și să-l înțeleagă, pentru că sunt departe de realitate, trebuie să le spunem cine sunt și cine ar trebui să fie.
Nu are rost să trăim iluzia unei simfonii, așteptând ca afonii să ne dea note pentru… calitatea sunetelor. Trebuie să recunoaștem! Avem o problemă profundă de neînțelegere a vieții reale, în toate dimensiunile ei! Avem politicieni analfabeți, sau cel puțin limitați cultural!
