A trecut mai bine de o lună de la finalizarea cursurilor liceale de către absolvenţii promoţiei 2011. Au parcurs, de atunci, experienţa unui examen de Bacalaureat. Şi-au cules laurii sau au fost trişti, alegându-se cu oprobriul public generat de cel mai mediatizat examen din ultimii ani. Se apropie sesiunea de toamnă şi, în mod sigur, unii dintre elevi vor aduce o erată rezultatelor anterioare. Vor fi posesori ai diplomei de Bacalaureat şi vor păşi treptele învăţământului universitar. Iar această perspectivă crează deja imaginea idilică a unui destin previzibil pentru tânărul absolvent al promoţiei 2011 – studenţia.
Gândul te duce, însă, la momentul efectiv al absolvirii, dar şi la întâlnirea cu viitorul profesional şi social. Apelând, în mod oarecum impropriu, la „teoria costurilor de oportunitate”, „profitul” elevilor a fost unul suficient? Sunt pregătiţi pentru viaţă, proaspeţii absolvenţi? Corespunde tipul actual de curriculum şi modul lui de implementare unei adaptări la social?
Anul acesta nu a fost mediatizat doar examenul de Bacalaureat. Au fost prezentate abundent şi festivităţile de absolvire ale elevilor. Robe elegante, zâmbete, dar şi mult zgomot şi, în unele cazuri, foarte multă dezinvoltură riscantă. A devenit, de 7-8 ani, această manifestare şi un show auto. Modalitatea de a se exterioriza a absolvenţilor a fost tratată cu indulgenţă, deşi, în fiecare an, au existat evenimente rutiere, iar străzile s-au aflat în stare de asediu. Mai nimeni nu a vrut să strice fiesta tinerilor absolvenţi. Nici „de ce”-ul cotidian nu i-a mai stresat. Sunt absolvenţi şi ştiu acum ce au de făcut?!
Desigur, chestiunea pare minoră, comparativ cu alte manifestări „dezinvolte”, însă ridică anumite semne de întrebare, anumite „de ce”-uri. A fost dezlănţuirea unor eliberaţi dintr-un sistem educativ prea rigid sau dovada că modul în care este construit sistemul nostru de învăţământ nu corespunde întru totul adaptării la viaţa reală? Manifestarea zgomotoasă a unora dintre aceşti adolescenţi poate duce la multe concluzii privitoare la şcoala de provenienţă, la familie, dar şi la sistemul educaţional.
Trebuie să recunoaştem că sistemul de învăţământ românesc se află, sub anumite aspecte, într-o formă de paralelism cu provocările societăţii, păstrând copilul într-o lume virtuală. Elevul din şcoala românească are posibilitatea să devină un bun teoretician, dar, coborât din lumea ideilor în viaţa reală, are dificultăţi de adaptare şi înţelegere a ei. O parte însemnată dintre absolvenţii de studii liceale şi chiar universitare nu are formată o conduită clară comportamentală în spaţiul public, nu are competenţe de factură emoţională, nu are noţiuni de conduită stradală, vestimentară, relaţionară, alimentară etc. La toate acestea se adaugă lipsa unei orientări profesionale în care elevul să aibă un rol activ, dincolo de idealurile prezise ale celor din jur.
Nu trebuie blamată şcoala românească în ansamblu! Vârfurile ei sunt apreciate în lume. Însă, aplicarea unui curriculum care să aibă capacitatea de a dezvolta abilităţi este necesară. Ora de lectură, spre exemplu, este un pas important. Pe termen lung, această măsură va avea efect pozitiv asupra modului în care un elev sau un student va relaţiona cu propria sursă de informare, cu izvorul unei documentări riguroase. Citarea eronată după citare, interpretarea după interpretare, necunoaşterea izvorului, ci doar a unor fragmente, şi alte asemenea aspecte, sunt insuficienţe care se regăsesc până şi în mediul universitar.
Şcoala românească are nevoie de un alt tip de curriculum, care să corespundă societăţii într-o continuă schimbare. Nu poate fi creată o lume paralelă, ci trebuie să i se creeze elevului posibilitatea de a „accesa” lumea reală socială şi profesională.
Elevul român este, încă, un spectator al lumii reale. O priveşte pe ecran, crede că a înţeles-o, dar atunci când o „atinge”, constată că au fost doar imagini hollywoodiene.
O reabordare curriculară trebuie să-i permită elevului să iasă din virtualitatea şcolii, ca spaţiu aseptic, şi să pătrundă în realitatea cotidiană. El trebuie să devină participant la actul educativ, nu doar spectator. Acumularea de cunoştinţe şi disciplina, uneori cazonă, sunt însoţite de un set de activităţi care dezvoltă capacitatea de acomodare la societate şi la viaţa reală, la o viaţă autonomă a tânărului care se bucură de recunoaşterea maturităţii civile. În cadrul acestui curriculum trebuie abordate, cu multă seriozitate, activităţi care duc la dezvoltarea de competenţe practice. Nu este vreo descoperire recentă. Curriculumul bazat pe abilităţi este utilizat cu succes în mai toate ţările europene, mai cu seamă în spaţiul britanic şi în ţările nordice, unde şcoala se bucură de un prestigiu unanim recunoscut.
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/opinii/2836-invatarea-virtuala-i
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
