Viaţa politică românească are din nou temă de dezbatere – reîmpărţirea teritorială a ţării. O nouă mănuşă, o nouă provocare aruncată în arenă de la Cotroceni. Buluceală mare la „dezbatere”. Oamenii politici s-au grupat rapid în promotori fără retuşuri ai noii idei prezidenţiale sau nuanţatori ai acesteia. Se pare că nimeni nu se mai opune propunerii. Doar contextul este respins.
Sunt exprimate, în arena publică, şi câteva idei ale reprezentanţilor societăţii civile, evaluări lucide care vorbesc despre inutilitatea sau chiar pericolul pentru dezvoltarea ţării a acestei posibile macroîmpărţiri administrative. Opiniile, prea puţin valorizate de clasa politică, fac referire la impactul real asupra temelor recurente: eradicarea corupţiei, premisa unor discrepanţe de dezvoltare sau finanţare, atragerea fondurilor europene, migraţia forţei de muncă sau simplificarea sistemului birocratic. Rezultatele evaluărilor făcute de reprezentanţii societăţii civile sunt sceptice şi argumentate. Nu piere viciul corupţiei prin desenarea de hărţi şi nici birocraţia nu va fi mai puţină într-un stat în clientela politică este bine tratată!
Dar politicienii „dezbat”, combat şi, mai ales, „se consultă” într-un spirit specific ultimilor ani. Preşedintele îşi anunţă dorinţele fierbinţi, iar opoziţia are propria variantă. Puncte de contact ar exista, însă nu aspectele care aproprie sunt vizate, ci doar cele care despart. Cele două tabere se „împrăştie” şi s-a realizat o… „consultare”. Următorul pas al consultării… posturile de televiziune.
Reprezentanţii opoziţiei croşetează semantic pe o temă ce o consideră „utilă”, dar în acelaşi timp o prezintă ca fiind una neserioasă – un truc partinic, un start pe care actuala guvernare „vrea să-l fure” în perspectiva viitoarelor alegeri pentru a-şi perpetua puterea, aplicând soluţia: „dacă nu i-ai convins, zăpăceşte-i”. Deci, opoziţia achiesează la temă, anunţând o formulă organizatorică pe care a găsit-o brusc, ca prin miracol, şi tocmai dorea să o lanseze, dar a avut o problemă, tot cu „startul”. Reprezentanţii opoziţiei nu reuşesc să convingă definitiv, deoarece ideea că actuala structură organizatorică a ţării ar aduce avantaj politic U.S.L.-ului, pentru păstrarea poziţiilor publice actuale, pluteşte în subsidiarul discuţiilor, fiind plasată artistic de actorul principal al politicii româneşti.
S-au prins cu toţii într-o horă condusă cu dibăcie, uitând că România are probleme urgente şi mult mai importante. Toată această confruntare seamănă cu cea a unei familii modeste, a cărei casă se surpă din cauza stării de degradare, iar locatarii nu cad de acord unde să aşeze vreo doi pereţi din materiale uşoare, în interior.
În acest context politicienii noştri combat la televizor pentru public. Mai confuz decât oricând, publicul stă şi priveşte această bufoniadă. Priveşte la autismul clasei politice care-şi desfăşoară activitatea în mod paralel cu realitatea cotidiană, cu interesele ţării, transformând România şi pe români într-un instrument spre perpetuarea sau cucerirea puterii. Bieţii români asistă la „încărcata” agendă publică a politicianului român. Privesc în agenda lor şi constată că tema politicianistă nu se regăseşte. Frământările lor sunt altele, sunt concrete, ţin de viaţă şi de moarte, de viitorul copiilor.
Din nefericire, o bună parte dintre oamenii politici actuali au uitat că România este totuşi o finalitate, este entitatea statală care cuprinde pe cei ce-i votează, nu doar un instrument de dominaţie politică. Chiar dacă tema reorganizării administrativ-teritorială nu este vitală, comparativ cu alte provocări ale cotidianului, cetăţenii trebuie să fie consultaţi şi opinia lor respectată.
România nu mai poate fi, instituţional vorbind, instrumentul de dominare pe care clasa politică îl foloseşte împotriva celor care au ales-o. Românii trebuie să-şi ia România înapoi!
Paul Negoiţă
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Retropelerinaje Buzoiene
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
