Un nou an a început. Fără a-şi pierde identitatea spirituală, de la păstrătorii stilului vechi al calendarului, la hinduşii care au în tradiţia lor un calendar lunar, şi până la evreii care-şi încep anul la 1 septembrie, la unison, doar cu ore diferite „dictate” de fusul orar funcţional într-o zonă geografică sau alta, într-o perfectă stare de globalizare, trecerea în noul an a fost marcată festiv, chiar incandescent, iar spectacolul oferit de unele canale media a fost unul deplin. Bucurie, aşteptări, evaluări, speranţe, dar şi melancolii au unit, totodată, milioane de oameni, sensibili la acest moment al trecerii lor. Exuberanţi sau degajaţi, temători sau optimişti, cu angoasa unui viitor incontrolabil sau cu nădejdea unui an mai bun, Terra şi-a înnoit „timpul”.
Dincolo de festivismul momentului, trecerea la o nouă curgere calendaristică reprezintă, fără îndoială, un moment de cugetare şi aşezare, un peregrinaj prin curţile lui Ianus. Fost rege în Latinum, în epoca de aur, a fost cinstit mai apoi ca zeu şi protector al Romei, acesta, conform mitologiei, a salvat cetatea de o invazie a sabinilor, în timp ce atacatorii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului. Reprezentat ca zeul cu două feţe, dar cu altă simbolistică decât „cele două feţe” de pe la noi – acestea din urmă sunt denumite impropriu feţe, fiind de fapt măşti ale ipocriziei – Ianus, sărbătorit în prima lună a anului de către antici, cu a cărui denumire, Ianuarie, etimologic vorbind, are strânse legături, este considerat un zeu al punţilor de trecere, al uşilor de intrare, al porţilor deschise, al începuturilor.
Metafora celor două feţe ale lui Ianus, una privitoare spre trecut şi alta spre viitor, are semnificaţia sa, defineşte reflexivitatea ca formă de evaluare personală şi socială. Debutul anului nou reprezintă şi un moment al evaluărilor şi al planurilor. Exerciţiul analizelor şi scrutărilor interne şi externe, ce ar trebui să ocupe un spaţiu de timp zilnic pentru fiecare dintre noi, ia acum amploarea unei analize anuale. Asemenea moduri de coagulare de date în forme sintetice s-au realizat şi, în funcţie de poziţionarea politică sau publică, ele au plimbat pendulul informării de la agonie la extaz. Românilor, printre veştile unor accidente groaznice şi văicărelile maneliştilor gătiţi de gală, printre “abordările” bahice sau evaluările economice făcute de profesionişti, printre petrecerile publice şi observaţiile „lucide” care scot fără tăgadă în evidenţă, aşa cum afirmă cu patos unii jurnalişti, că orice eşec culinar, selectiv sau de organizare, până şi al Revelionului, are ca „principal vinovat” Guvernul, trebuie să le rămână şi timpul unei sănătoase şi sincere cugetări. Şi, oricât de destoinici am fi în a avea aşteptări de la ceilalţi, nu trebuie să uităm că orice schimbare, pentru a fi reală, trebuie să înceapă cu noi. Fiecare dintre noi poate fi un motor al schimbărilor aşteptate. Aceasta, dacă ne dorim cu adevărat.
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=7711
