Jean Claude Carriere, în colecția sa de povestiri filozofice intitulată Cercul mincinoșilor are un capitol intitulat Se spun minciuni și despre Dumnezeu. Nimic nou sub soare, vorba Ecleziasticului. Încă de când erau printre pomii raiului primii oameni s-au lăsat cuprinși de inexactități ale gândiri și mai apoi ale rostirii. În domeniul vast al minciunii, pare-se, nu sunt limite. În astfel de condiții de ce s-a abține omul să mintă chiar și despre Dumnezeu și mai ales să încerce să-l mintă pe Dumnezeu?!
În scurtele texte ale lui Carriere, de la capitolul amintit mai sus, sunt scrise neadevăruri despre divinitate, dar, analizând textele nu este greu de constat că ele cuprind mari adevăruri…despre om. Spre exemplu, una dintre povestioarele cu tâlc se cheamă Un loc pentru mașină și povestește drama unui om de afaceri care, aflat la volan și, evident, în mare grabă, căuta cu disperare un loc de parcare. Cum problema parcărilor a devenit una vitală, personajul din text a dat drumul…la o rugă, cerând sprijinul divinității. Ba a făcut și ceva promisiuni în sprijinul celor cerute. Doar, doar, divinitatea ar putea fi îmbunată să fie părtașă la rezolvarea unei asemenea chestiuni….
Ei bine, natural, o mașină a părăsit parcarea, deci mâna divină părea a nu să nu mai fie necesară. Rapid, omul de afaceri și-a schimbat discursul și a căutat să scape rapid de obligațiile asumate:
- Auzi, s-a făcut! Am rezolvat! Las-o baltă cu locul ăla de parcare!
Da! Cam așa!
Morala? Oameni suntem!
Utilitariști până exasperare, curajoși în cerințe până la naivitate și nerecunoscători până la indecență. Am cere orice, absolut orice, dar….am fi dispuși să și să dăm?!
Să ni se facă. Să ni se dea. Existența celor din jur este doar un decor util sau o grădină cu roade pentru noi. Atât. Nici pe Dumnezeu nu-L tratăm mai cumsecade. Să vină. Să ne scape. Să ne rezolve. E treaba lui și ceea ce putem face cu mâinile noastre. El trebuie să ne rezolve dușmanii, veniturile, viața. La ananghie îi vârâm niște speranță că vom da ceva la schimb. Poate așa Îl luăm de partea noastră. După soluționarea chestiunii, evident, meritele parcă tot nouă ne aparțin. Păi nu am fost noi cei care…? Nu suntem noi răzbătători, inteligenți, pricepuți…
Citeam undeva că în timpul călătoriilor cu avionul ateismul este inexistent. Dacă drumul este prost se rostesc mai multe rugăciuni decât are în cuprins o carte de cult. Odată coborâți pe pământ….
Da…cam așa suntem, din păcate…
Fie-ți Doamne milă de noi și ține minte răutățile noastre!
Paul Iulius Negoiță, Profeții literare
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
