– Părinte, cine a fost cea mai mare personalitate religioasă din Blăjani, l-a întrebat fostul arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, pe un coleg, de prin partea locului.
-Părintele Negoiță, a răspuns prompt preotul, referindu-se la tatăl meu, care-l însoțea pe ierarh în respectiva vizită canonică.
-Nuu…părinte, i-a spus amuzat arhiepiscopul Epifanie, așteptând-se parcă la un răspuns de conjunctură. E Dionisie Lupu, fost mitropolit al Țării Românești.
Ei bine, este adevărat, Dionisie Lupu este cea mai importantă personalitate născută la Blăjani, în județul Buzău.
Nu a fost patriarh, așa cum am afirmat eu metaforic în titlu, în speranța că Buzăul va da și un patriarh, ci a fost mitropolit, adică un patriarh mai mic, având în vedere că în 1819 unirea celor trei principate române era încă un deziderat.
Dar cine este și prin ce s-a distins Dionisie Lupu?
Așa cum spuneam, s-a născut pe plaiul blajinilor – de la faptul că erau blajini oamenii locului, satul s-a numit Blăjani, spune o legendă -, la 25 februarie 1769, în casa clucerului Costache Lupu, boiernaș ridicat dintre moșnenii din sat.
Familia sa a fost vizitată, de către episcopul Cozma, preocupat în mod constant de situația moșiei Sorești. Granițele și posesiunea proprietății pe care o avea episcopia în zonă, au fost adesea încălcate. Episcopul Cozma (
Conform tradiției, aceștia au întemeiat un paraclis modest, un schit uitat, care și astăzi stă pe coama dealului Flămânda.
Cosma a călătorit adesea la Sorești și a coborât în mica depresiune, prin care curge firav Blăjanca. Probabil, primele îndrumări și poate chiar impulsul către viața monahală, au pornit de la Episcopul Cozma al Buzăului.
Nu sunt date certe despre această etapă din viața lui Dionisie Lupu. Se știe doar că a părăsit din copilărie localitatea natală, fiind călugărit în 1785 la București sau la Buzău. Bucureștiul este cel mai probabil locul tunderii în monahism, deoarece a fost, de la început, în slujba Mitropoliei.
A ocupat pe rând ascultările de egumen al mănăstirilor Dealu (1795-1807), pe care refăcut-o, și Tismana (1807-1819).
În mai 1819 a fost ales şi înscăunat Mitropolit al Ungrovlahiei, păstorind până în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu (aprile/mai 1821), când a părăsit capitala Tării Româneşti, refugiindu-se în Braşov, până în 1827.
A revenit în Bucureşti. A locuit până la 7 februarie 1831 într-o casă de pe strada care-i poartă numele, arteră ce pornește de la piața Lahovarii și duce prin fața unor clădiri a căror arhitectură te fascinează. Casa Librecht-Filipescu (Casa Universitarilor)
sau casa prof. dr. Turnescu, primul decan al facultății de Medicină, sunt cele mai frumoase exemple.
În vremea păstoriri lui a fost grijuliu cu preoții, pe care i-a scos de sub impunerile fixate de către fanarioți. A plătit datoriile Mitropoliei și a investit sublim în educație, trimițând pe cheltuia sa tineri la studii, la Pisa, urmând ca aceștia să se întoarcă și să predea în țara, cel puțin opt ani. De asemenea, a trimis ucenici la Buda, pentru a învăța arta tiparului.
Dragostea pentru cultură s-a manifestat și prin activitatea tipografică, pe care a dorit-o clar reglementată. Au fost imprimate sub oblăduirea lui cărțile de cult și învățătură: Apostolul, Penticostarul, Psaltirea, Cuvinte șase pentru preoție de Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt pentru preoție al Sfântului Grigorie de Nazians și Gazeta politiciească și filoghicească.
Alegerea titlurilor spune totul despre preocupările practice și grija pentru formarea preoților. Îndrumarea dată protopopilor să deschidă școli în fiecare plasă, merge în aceeași direcție. Ce să mai spunem despre sprijinul dat lui Gheorghe Lazăr și Școlii naționale din București, ori despre inspirația de a-l aduce pe Anton Pann la școala de muzică pe care a înființat-o?!
Deși cunoscută, originea mitropolitului Dionisie Lupu este prea puțin marcată la Buzău. În București există o stradă care-i poartă numele, de care nici comuniștii nu s-au atins. La noi, nici măcar o stradă în satul Blăjani – fie ea și artera secundară care duce la Biserică-, nu amintește despre ierarhul născut pe aceste meleaguri.
Sper să nu afle înainte autoritățile din Mânzălești că Dionisie Lupu este trecut în pisania bisericii din Apostari și să-l considere mai apropiat acelor meleaguri…
Oricum, nu este timpul trecut să ne valorizăm personalitățile. Până atunci, să le cunoaștem poveștile.
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
