Iarna nu-i ca vara este spusa inițială a unui fost prefect de Buzău, care din dorința de fi explicit în informațiile pe care le oferea ministrului al transporturilor de atunci – ajuns mai târziu președinte-, a reușit să devină…proverbial.
Deși este mai proaspătă această zicere, ea nu întrece o butadă rostită despre un buzoian, ajuns ministrul cultelor. Este vorba despre preotul Burducea.
Când doi români se întâlneau, se spune că dialogul începea cam așa:
- Ce mai faci?
- Ca părintele Burducea! Când cu steaua, când cu crucea.
Puțini știu astăzi că subiectul acestei anecdote era buzoian, din Năieni. Mai are și astăzi rude în zonă, iar la Mizil mai sunt în viață nepoți care-și amintesc despre personalitatea unchiului lor și mai păstrează scrisori și fotografii pe care fostul ministru le-a trimis din exil, din Venezuela, unde a avut destinația finală a vieții.
Preotul Burducea, așa cum menționam, s-a născut la Năieni. A absolvit școala la Buzău și Facultatea de Teologie de la Chișinău. În Anuarul din 1928 – un inventar al tuturor preoților și parohiilor -, apărea ca preot în modesta localitate Proșca. Mai apoi a fost preot în satul Năieni. Singura sa care publicată, în anul 1931, se numește Biserica Episcopală din Buzău. Deci, Buzăul a fost mai mult decât locul nașterii pentru preotul Burducea.
Surpriza mare a fost atunci când acest preot de țară a ajuns să conducă Ministerul Cultelor. Ca în orice domeniu, și în cel religios existau personalități teologice cu titluri universitare, cu formație academică, cu recunoaștere internațională.
În Guvernul Groza, în perioada 8 martie 1945 – noiembrie 1946, a ocupat înalta demnitate de ministru al cultelor părintele Burducea, care nu făcea parte din categoria mai sus amintită. La vremea aceea slujea la Biserica Progresul, pentru care a făcut destul de multe lucruri, uzând de forța pe care o avea.
Surpriza accederii la demnitatea de ministru, a fost cu atât mai mare cu cât era notoriu trecutul legionar al preotului Constantin Burducea.
Nu este un secret faptul că Mișcarea Legionară a atras intelectualii români. Statul Român interbelic trecea prin crize morale profunde. Exista o oboseală ideologică a partidelor istorice și un joc cu și de-a puterea al regelui Carol al II-lea. Contextul împingea mințile lucide spre căutarea unei mișcări politice care să difere de ceea ce oferea piața tradițională. Mișcarea Legionară s-a prezentat la început ca o astfel de mișcare și a atras în rândul ei și slujitori ai bisericii.
Cum a reușit Constantin Burducea să se deplaseze de la extrema dreaptă la extrema stângă, devenind membru al Uniunii Preoților Democrați din România, și din această postură să devină ministru în primul guvern socialist, rămâne o enigmă. Desigur, a avut susținători din spectrul politic, precum Petre Constantinescu-Iași, sau, anterior, când a ajuns la București, pe liberalul buzoian dr. Constantin Angelescu. Dar e vorba de mai mut, de o abilitate înnăscută, care i-a folosit pe deplin pe cameleonicul tărâm politic.
Deși nu era în grațiile lui Petru Groza, a reușit să ocupe portofoliul de ministru, făcând o adevărată piruetă politică, de la dreapta la stânga.
Poporul și lumea politică l-a sancționat anecdotic, rămânând până astăzi exemplu de oportunism greu de atins. Să te metamorfozezi din purtător al crucii legionare, în slujitor al stelei socialiste e mai mult decât o simplă adaptare la context.
Se pare totuși că nu a trecut fără greutatea trecutului de pe o parte pe alta. Chiar dacă a fost ministru, a picat între falii. Postul de ministru i-a adus destule neajunsuri, cel puțin imediat după demitere, când se povestește că a avut de îndurat momente extrem de neplăcute.
A plătit trecutul, dar și neadecvate față de colegi și ierarhie. Cartea Neagră a Securității dă câtva mărturii despre modul abraziv în care și-a îndeplinit mandatul.
A fost nevoit să fugă din țară cu familia, a reușit cu sprijin american să ajungă în Argentina, după ce a trecut pe la Roma, prin lagăr. S-a stabilit în Venezuela.
Din fotografiile pe care familia mi le-a încredințat și din mesaje, pare că a dus o viață relaxată în Venezuela, unde a devenit prosper om de afaceri.
Despre traiectul venezuelan, o sursă informativă importantă este părintele Costică Popa – și el o poveste vie – preot multă vreme în Venezuela, nonagenar, trăitor astăzi în București.
Rapoartele de la securitate nu l-au mai menționat pe Constantin Burducea, după o vreme. Probabil, ruptura cu evenimentele din țară a devenit totală și nu a mai prezentat interes. Nici rudele din România nu s-au plâns de șicane din cauza relației lor cu fostul ministru și, așa cum am constat, a corespondat.
Așadar, despre preotul Burducea rămân multe necunoscute. Mandatul de ministru la culte i-a schimbat radical viața. O fi avut regrete? A meritat sau nu perioada de ministeriat? A rămas ceva semnificativ după acel mandat? Rămân întrebări la care e greu sau chiar imposibil să avem răspuns.
Ce este totuși fără echivoc? Părintele Burducea a rămas proverbial pentru spiritul de orientare politică… când cu setaua, când cu crucea.
Se pare că viața i-a fost ordonată de această dualitate. De la socialism, în Venezuela a devenit un eficient antreprenor.
