De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.
A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare. (Matei, 24-27)
Aceste cuvinte sunt parte a Predicii de pe munte. Sunt simple. Sunt clare. Cine nu a încercat să facă ceva în fugă și s-a surpat? Doar ceea ce este făcut temeinic rezistă probei timpului și impactului vremii și vremurile.
Învățămintele cuvintelor rostite de Domnul Hristos sunt un imbold spre realizarea unor construcții spirituale și materiale strașnice.
Sub aspect spiritual, este clar că o concentrare excesivă spre cele materiale este o surpare a vieții din start. Cu ce rămâne omul dacă nu pune duh în ceea ce face? Mergeți prin satele noastre, uneori chiar în orașe și veți vedea mii de case, cu geamuri lovite de vânt, cu porți căzute, cu ușii scârțâind sinistru. Așa arată viața noastră atunci când nu punem nimic în suflet, când totul stă în stomac și buzunar. Simțim la un moment dat că ducem cu noi un trup gol, pe care vârsta, bolile, nisipul pe care a umblat toată viața, construcțiile temporare, nu l-au lăsat să construiască temeinic pentru marea întâlnire de dincolo. Ceea ce construim pentru aici se ruinează. Ceea ce zidim pentru dincolo dă viață. Deci, Domnul, ne îndemnă să fim înțelepți și să nu uităm că ceea este ridicat pe credință puternică, cu voie bună, cu dragoste, cu înțelege, stă pe piatră. Restul…nisip…și iluzie…
Deci, credință, credință, credință și apoi acțiune!
Frumoasă pildă, nu? Una dintre cele mai frumoase! Tocmai, de aceea, nu se limitează în învățătura ei la cei care-și fac casă sau nu-i omite pe cei ce stau la bloc. Are miez inclusiv pentru vârsta tinereții, atunci când ne grăbim, ne grăbim și iar ne grăbim. Vrem totul repede, pe lor și din această cauză ardem etapele, ajungând nepotriviți în locuri și poziții în care comitem greșeli. Ei bine, răbdarea este o virtute. A urca în viață treaptă este o artă. Tinerețea nu este o virtute și nici bătrânețea un păcat. Experiența vine, totuși, odată cu fiecare centimetru urcat pe muntele vieții. Cu cât ești mai sus cu atât este priveliștea mai amplă, vezi viața și lucrurile altfel. De aceea, entuziasmul tinereții trebuie împletit cu experiența vârstei. Așadar, atunci când etapele vieții sunt parcurse pe îndelete nisipul de sub tălpi devine piatră și nimeni și nimic nu poate demola o asemenea construcție. Vântul, ploile, rău-făcătorii și vremurile o pot lovi, dar ea nu se va clinti. Deci, răbdare – căci, graba strică treaba-, credință și muncă…atunci casa vieții noastre va avea trăinicie și aici și dincolo.
