Note despre istoria medicinei buzoiene

 

 

Buzăul – repere istorice

Situat la o răscruce de drumuri ce asigură legătura dintre provinciile istorice românești, la Curbura Carpaților, județul Buzău, era străbătut de marile artere comerciale care legau de la vest la est Brașovul și Brăila și de la sud la nord Muntenia de Moldova.[1]

Această poziționare geografică a creat premisa concentrării unei comunități cu îndeletniciri comerciale și meșteșugărești.

Prima atestare documentară a Buzăului este Actul datat la 30 ianuarie 1431 de către domnitorul Dan al II lea, [2] document prin care, Buzăul, centrul comercial și meșteșugăresc străvechi,  este atestat ca târg cu atribuții bine precizate, în privilegiul de comerț dat negustorilor brașoveni. Așadar, oraşul de astăzi s-a coagulat în jurul târgului de altă dată și, mai apoi, în jurul Centrului Episcopal ce a luat ființă în anul 1500[3], atunci când în Țara Românească au fost create episcopiile Râmnicului și Buzăului, având fiecare jurisdicție „cat va birui”.[4]

Deși atestat documentar relativ târziu, Buzăul are o tradiție mult mai veche. Descoperirile arheologice au identificat vestigii din diferite perioade istorice. Municipiul păstrează încă valoroase mărturii ale civilizațiilor trecute. Au fost descoperite așezări din neolitic – Gumelnița; epoca bronzului – cultura Monteoru;  prima epocă a fierului; din secolele I  î Hr.-II d. Hr.; din secolele VI-VII d. Hr – cultura Ipotești-Cândești; din secolele VIII-IX-cultura Dridu[5].

Un reper istoric important, care amintește de această zona încă din secolul al IV-lea este actul martiric a Sfântului Sava (334-372). Sfântul a fost înecat în apele râului Mosaios ( Buzăul de astăzi, râu care grănițuiește, înspre Moldova,  municipiul Buzău)  de către goții regelui Atahanaric, goți de la care provine cel mai important tezaur românesc – cloșca cu puii de aur -, dar și prima traducere a Bibliei într-o altă limbă decât greaca și latina, traducere care a aparținut episcopului got Ulfila[6].

Așadar, Buzăul are rădăcini istorice vechi, dar și repere culturale mai noi. De numele său sunt legate nume importante ale culturii, literaturii, artei, dar și medicinii românești.

Aici Caragiale a făcut comerț și probabil si-a inspirat opera sa plină de actualitate, aici a ajuns creația lui Brâncuși, Rugăciune, aici a studiat, la Liceul B.P Hașdeu[7] singurul laureat român al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, George Emil Palade, aici își are originile medicul și scriitorul Vasile Voiculescu[8], de aici a plecat cel mai important ministru al Instrucțiunii publice după Spiru Haret, doctorul Constantin Angelescu[9]și tot aici este atestat al III lea spital din Țara Românească – spitalul Gărlași.

Buzăul –orașul celui de al III-lea spital din Țara Românească

Al III-lea Spital din Țara Românească, Spitalul Gârlași, și-a avut sediul într-una dintre zonele cu un pitoresc aparte ale Buzăului. Aproape de prundul Buzăului, în comuna Gârlași de altă dată, devenită mai apoi mahalaua Gârlași de la periferia orașului, a așezat „Minculeasa”  așezământul spitalicesc. Suflet caritabil, a construit pe moșia sa o biserică, „Biserica Constantin și Elena”[10], așezământ care dăinuie și astăzi și care stârnit interesul istoricului Nicolae Iorga și  un spital, care, deși nu a avut viață lungă din cauza moștenitorilor a lăsat numele Gârlași actualului spital de boli infecțioase.

Spitalul era în incinta Bisericii și era înconjurat de ziduri înalte, ale căror urme se mai văd și astăzi. Zidurile despărțeau așezământul de colonia de țigani aduși robi pe moșie și grădinile sârbilor[11], irigate de Iazul Morilor, loc peste care, conform tradiției era trecătoare de lupi.

Protejat, așadar, de exterior Spitalul avea două camere „mici și mărunte”. Actul de înființare aparține paharnicesei  Maria Minculescu (născută Mănăilă), de la sud de Buzău[12], care prin testamentul său, datat 21 aprilie 1792, cerea să se termine și să se doteze „Spitalul de săraci bolnavi pe moșia Gârlași… și pururea să aibă dohtor și un gerah [13]cu leafă și dohtorii și oameni trebnincioși de poslușania[14] bolnavilor, dându-li-se și mâncare lor și alte trebuincioase.”[15]

Acest act testamentar este întărit la 9 august 1792 de domnitorul Mihai Constantin Șuțu care  prin hrisovul său recunoștea pentru prima dată, oficial, existența Spitalului Gârlași, al treilea spital din țară după Colțea (1702) și Pantilimon (1750) din București.

  Dintr-un hrisov al domnului Al. Moruzi, datat 30 octombrie 1793, aflăm că Spitalul era terminat și putea funcționa, urmând să se aducă „un dohtor i un gerah cu dohtoriile trebuincioase în spițeria spitalului și de a intra în căutarea de bolnavi săraci”.[16]

Hrisovul va fi întărit și de domnii ce vor urma (Al. Ipsilante, C. Hangerli, Gh. Caragea, Grigore Ghica, în intervalul 1797-1894).[17]

Primii medici menționați sunt un italian și un austriac – coleg de școală cu doctorul Caracaș Constantin de la Buzău, iar pe la 1817 aflăm de „dohtorul spitalului – Gheorghe Caliarh”.[18]

Eforturile și intențiile nobile ale întemeietoarei așezământului nu au rezistat timpului. Moștenitorii nu i-au dus mai departe inițiativa. După moartea acesteia, moșia pe care se afla Spitalul Gârlași a revenit nepotului Grigore Hrisoscoleu – paharnicul, iar urmașul acestuia, Dimitrie, devine stăpânul unei mari averi – în urma ciumei lui Caragea. Parvine la curtea domnească, datorită faptului că nu a ezitat să-și ia consoartă pe nepoata domnitorului, Sultănica, pe care alți tineri mai pretențioși o ocoliseră, găsind că are nasul prea cocârjat, bărbia cam țuguiată și oasele de tot ascuțite. Astfel, din mic boier provincial a ajuns boier cu barbă. Ion Ghica îl descrie ca fiind cam petrecăreț[19], iar Nicolae Filimon, în romanul Ciocoii Vechi și noi, îl prezintă ca mare iubitor de muzică.[20]Puterea și averea pe care a deținut-o nu a fost spre binele spitalului, ci spre ruina acestuia. Cât a trăit nu a dat nimănui socoteală de averea Spitalului Gârlași, ajuns între anii 1829-1844 o simplă ficțiune.

Situația s-a agravat. Ultimul urmaș al familiei nu a mai fost un personaj important ci un mare risipitor.  A ajuns împreună cu fii săi să ceară rentă viageră din averea Spitalului Gârlași fondat de Minculeasa[21]

Așadar, în prima jumătate a sec. XIX, spitalul a fost mai mult închis. Procesele familiei Hrisocoleu, acapararea fondurilor bănești de către aceștia, ocupația rusească și mai apoi ocupația nemțeasca în vremea căreia biserica a fost transformată în grajd pentru cai, și probabil nici spitalul nu a avut o soartă mai bună, l-au ruinat.

A fost totuși un început de tradiție spitalicească la Buzău. Din 1859 spitalul se mută într-un nou local și începe să funcţioneze  în mod regulat. Vechiul local din curtea bisericii Gârlași era la acea dată ruină.

Alte repere istorice referitoare la istoria medicinei buzoiene    

Trecerea timpului a creat premisele dezvoltării comunității buzoiene. O dată cu aceasta au crescut și nevoile și așteptările localnicilor și au început să se dezvolte instituții pe fundamentul cărora este structurat sistemul sanitar actual[22]. Ca urmare, apar în documente menționați medici, spițeri și moașe.

Cu siguranță servicii medicale mai mult sau mai puțin sigure au existat și anterior deschiderii spitalului Gârlași, iar forme improvizate de tratare a bolilor s-au mai păstrat multă vreme și mai sunt și astăzi. Însă, în prima jumătate a secolului XIX viața medicală la Buzău a început să se așeze.

Spre exemplu, în anul 1838 este menționată prima spițerie din Buzău, înființată de Mathiaș Boroskay, numită „Vulturul Român”, conform notei Comitetului Carantinelor nr. 2586 din 1 august 1838.[23]

În anul 1840 este amintit primul medic al orașului Buzău,  Sigismund Eperiș. Acesta este menționat, cu întreruperi, până la 1863, când va muri. A fost medic și la Seminarul Teologic Buzău până în 1855[24] și a funcționat, de asemenea, la Mizil (1858). Era și chirurg la spitalul de boli venerice și avea leafă de 400 lei, plătită din fondurile municipalității.[25] Anterior acestui medic plătit din fonduri publice, la 10 aprilie 1831 este amintit de documente doctorul Antonie Paleologul. Avea jurisdicție medicală asupra județelor Buzău și Râmnicul Sărat.

Prima moașă titrată a fost numită  la 3 iulie 1842[26], pentru ca la 5 mai 1851 să fie amintită moașa Anca,  în calitatea de cumpărător al unei case cu embatie[27] de la Episcopie.

S-au mai păstrat și forme tradiționale de exercitare a profesiilor medicale, așa cum putem constata din lecturarea unei plângeri a spițerul Boroșcani din Buzău, datată din anul 1940,  care reclama cu mult năduf Ocârmuirii: la Buzău, toate jupânesele, bărbierii, sârboaicele și țiganii, urmează meșteșugul doftoricesc…asemenea și toți streinii care vin aici îndată se fac doctori, că băcanii țin mulțime de doftorii asemenea și marchitanii, nu numai în poliție (oraș), ci în județ.[28] Totuși viața medicală a avut o evoluție densă și pozitivă în următorul secol.

Evoluția comunității buzoiene a fost constantă. Astfel, în 1942 la o populație de 44.511 locuitori, orașul Buzău avea 18 medici, 50 oficianți sanitari, moașe, iar județul Buzău, la 359.343 locuitori, avea 32 de medici și 85 cadre sanitare.[29]

Această dezvoltare a impus deschiderea primei școli cu profil sanitar la Buzău, în anul 1949.

 

 

 

 

 

 

Școala Sanitară Buzău – succinte referințe istorice

Școala a fost înființata la 1 decembrie 1949[30] și urma să deservească și județele limitrofe. A funcționat inițial ca  şcoala  tehnica sanitara și a fost  transformata ulterior in grup școlar sanitar, având atât profil de şcoala  tehnica sanitara, cât si de școala postliceala. A devenit apoi Liceu Sanitar, apoi, iarăși grup școlar. Actualmente poartă denumirea Școala Postliceală Sanitară Buzău și are acreditate două specializări de nivel postliceal.

Primul sediu al școlii a fost situat pe strada Cuza Vodă, unde erau sălile și internatul. Unitatea de învățământ a fost relocată  întru-un spațiu nou, generos situat în Cartierul Micro 14 din Buzău. A funcționat aici până în anul 1990, având curte comună cu Liceul 9, liceu care avea profil de construcții. După 1990 i s-a schimbat profilul liceului și a devenit Liceul cu Program Sportiv. In timp ce Școala Postliceală Sanitară era condusă cu tot mai puțină implicare, Liceul Sportiv s-a dezvoltat permanent. Această stare de lucruri a dus la pierderea dreptului legal de folosință a propriului sediu, spațiile fiind ocupate treptat de elevii Liceului Sportiv. Situația s-a deteriorat dramatic în perioada anilor 2008-2012. Populația școlară a scăzut, atingând cu greu cifra de 250, spațiile de funcționare erau insalubre și se limitau la trei săli de clase, presărate printre cele ale Liceului Sportiv[31]. Fără spațiu propriu și fără perspectiva îmbunătățirii condițiilor de studiu, școala părea sortită să-și încheie activitatea, lovitura finală urmând să o dea ARACIP-UL, instituție care dăduse anterior negație de funcționare.

Școala Postliceală Sanitară astăzi

Școala Postliceală Sanitară Buzău a intrat într-un proces de recuperare a unei frumoase tradiții. În anul 2013, în urma hotărârii Consiliului profesoral al Liceului Sportiv „Iolanda Balas-Soter”, a fost retrocedat o parte din vechiul sediu. Această act de voință a fost ratificat de Consiliul Local al Municipiului Buzău, prin hotărârea nr. 2696 din 4.03.2013.  S-au demarat, apoi, lucrări de amenajare și modernizare. Au fost redesenate spațiile astfel încât cele două instituții, Liceul cu Program Sportiv și Școala Postliceală Sanitară să deţină spații distincte. S-a construit o intrare separată și s-au creat săli pentru secretariat, cabinetul directorului, 3 laboratoare de nursing, un laborator de farmacie, un laborator de informatică, un spațiu pentru întâlniri oficiale, la care se adaugă sălile de studiu. Școala a fost dotată cu mobilier nou, sisteme multimedia și dotări de laborator.

De asemenea, a fost refăcută arhiva și a fost creată biblioteca școlii, beneficiind astăzi de un fond de carte de peste 7000 de volume și de un sistem informatizat de gestionare a acestuia.

În momentul de față, școala este integral cu autofinanțare și a devenit prima opțiune a elevilor buzoieni. Numărul cursanților depășește cifra de 500 la cele două specializări – asistenți medicali generaliști și asistenți medicali de farmacie.

Școala este deservită de un număr de 45 de cadre didactice și 3 angajați TESA.

Pe lângă activitățile administrative de modernizare, unitatea de învăţănânt este implicată în proiecte europene și în activități cultuale. Spre exemplu, în anul 2013 a susţinut apariția lucrării Oanei Șerban[32]. Actualități urbane – odiseea spectacolului fără virtute. Lansarea volumului a avut loc la Târgul Internațional de Carte București.

În anul 2013, Școala Sanitară a devenit atelier de artă[33]. Rezultatul a fost apariția celei mai mari lucrări de artă monumentală cu temă medicală, realizată în tehnica sgraffito, pe unul dintre pereții interiori.

În concluzie, învățământul sanitar buzoian are o veche tradiție, grevată pe o veche tradiție medicală, Buzăul fiind orașul unde s-a ridicat al III lea spital din țară. Contextul actual, tradiția și entuziasmul  sunt argumente solide pe baza cărora trecutul este valorificat. Deci, viitorul este cert.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stoicescu, Nicolae,  Bibliografia  localităţilor şi monumentelor feudale din România, vol.I Ţara Românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova 1970

  1. Lucrări generale

Cândea, Ionel, Consideraţii asupra însemnărilor pe cartea veche românească din judeţul Brăila, în  ,,Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional”, I, Râmnicu Vâlcea, 1980, pp. 253-254.

Istoria Românilor. O epocă de înnoiri în spirit european ( 1601-1711/1716), vol V ( coord: Acad. Virgil Cândea, Secretar ştiinţific:Dr. Constantin Rezachevici), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 248-267.

Lecca, George- Octav, Familiile  boereşti  române, Ed.,, Semne˝, Bucureşti, 2009.

Movileanu, Ala,  Perspectivă istorică asupra arhitecturii  comunitare din România ( sec. XVIIXX). Rezumatul tezei de doctorat susţinută la Universitatea din Oradea în anul 2015 sub coordonarea Prof. Univ dr. Ioan Godea, Prof. Univ. Dr. Sever Dumitraşcu.

Negoiţă, Paul Iulius,  Invitaţie la terapie prin cultură  în vol. Religie şi Societate, Ed. Omega, Buzău, 2015.

Negoiţă, Paul Iulius, Porceanu, Nicoleta,  Elemente de legislaţie, organizare sanitară şi farmaceutică, Ed. Omega, Buzău, 2015.

Peneş, Nicolae, Dr. Constantin Angelescu – povestea unei vieţi, Ed. Monteoru, București, 1999.

Rogoz, Octavian Liviu,  Stancu,  Mariana Mihaela, Farmacii şi farmacişti buzoieni 1838-1849, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2007

 

Lucrări speciale

Antofie, Radu, Istoricul bisericii Broşteni din oraşul Buzău, în G.B., anul XXVII (1968), nr. 1-2;

,,Armata română şi cultele. Studii şi comunicări prezentate la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Piteşti- Mioveni”, 25 iulie 2014, Muzeul Brăilei- Ed. Istros, Brăila, 2014

Beşchea, G.I. pr. De la Mănăstirea Răteşti  în „Îngerul”, an. XI(1938), nr. 1-2, p. 85;

Idem, Mănăstirea Răteşti (Material documentar), în „Îngerul” an.  XI (1939), nr. 1-2, pp. 337-359;

Ibidem, nr. 8-9, pp. 636-660.

Idem,  Însemnări vechi, în ,, Îngerul”, anul IV (1932), nr.12, pp. 18-21.

 

Bulat,  T. G.,Titularii Episcopiei Buzăului în sec. XVIII, în „Glasul Bisericii”,  an. XXXIII (1974), nr. 11-12.pp.1170 – 1171.

Branişte,  Ene, pr. prof., Programul iconografic al Bisericii Ortodoxe, Ed.Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti 1975

Căciulă, Olimp, Pr.,Prea Fericitul patriarh Justinian a participat la sfinţirea bisericii din satul Plopeasa de Sus, Judeţul Buzău, în B.O.R. an. LXXXVII (1969), nr. 9-10, pp.886-897.

Cele patru imperii însemnate – Profeţia lui Daniel, Ed. ,, Institutul de arte grafice Eminescu˝, Bucureşti, 1905.

Cocora,  Gabriel, pr. Episcopia Buzăului- o vatră de spiritualitate și simțire românească, Buzău, 1986.

Idem, Din trecutul legăturilor Episcopiei Buzăului cu Rusia, în GB, an. XV (1965), nr. 6-7, pp. 322-324.

Idem, Gavriile Munteanu, primul director al Seminarului Teologic Buzău, în G.B. an. XXVIII ( 1969), nr. 11-12, pp. 1227 – 1231.

Coman, Constantin, Economie și societate în Buzăul interbelic, Ed. Omega, Buzău, 2008.

Constantinescu, N. A., Biserici şi mânăstiri din judeţul Buzău în ,, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, anul XVII( 1924), fasc. 41, iul.-sept, pp.141-142.

Idem, Biserici şi mânăstiri din judeţul Buzău( partrea a II a), în ,, Îngerul”, anul XIII(1941), nr. 5-6, pp. 367-392.

 

Constantinescu, Horia, pr., Bisericii de lemn din Eparhia Buzăului, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău 1987.

Idem, ,, Biserica Sf. Nicolae” din Bâscenii de Jos (Buzău), în ,, Îngerul”, anul IX (1937), nr.6,  partea I, pp. 313-319;

Idem, Biserica ,,Sf. Nicolae” din Bâscenii de Jos (Buzău), în ,, Îngerul”, anul IX (1937), nr.7-8,  partea II, pp. 396-406;

Idem, Vechi biserici de lemn de pe Bâsca Chiojdului, în ,, Îngerul”, anul X(1938), nr.3 pp.231-237;

Idem, ,, Biserica Sf. Voievozi” din Bâscenii de Sus, în ,, Îngerul”, anul XI  (1939), nr.12, pp. 858-863;

Idem, Bisericile din Poeni ( Buzău), în ,, Îngerul” anul X(1938), nr. 12, pp. 1124- 1129;

Constantinescu, Horia pr.,  Cocora, Gabriel, pr., „Poiana Mărului”, în ,,Gasul Bisericii”,  an. XXIII (1964), nr. 5-6.

Corfus, Ilie,  Ştiri noi din timpul pribegiei mitropolitului Dionisie Lupu, în  ,,Mitropolia Olteniei”, an. XX (1959), nr. 5-6, p. 255-285.

Ene, Ionel, Circulaţia cărţii religioase, tipărite la Râmnic, în eparhia Buzăului şi importanţa ei în păstrarea dreptei credinţe, în ,, Îndrumător bisericesc” ( editat de Episcopia Buzăului), nr.10, Buzău, 1991, pp.131-144.

Fantaziu, Paisie, Protos.,  Episcopia Buzăului-500 de ani de la (re)înfiinţare, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002.

 

Fillitti, I. C.,  Despre schitul Găvanele, în ,, Revista istorică”, anul XI (1925), pp.89-91.

Frăsineanu, I. ,, Schitul Fundul Cătinii”, comuna Cătina– Buzău,  în B.O.R., anul LI(1933), nr.1-2, pp.42-44.

Gaiţă, Alexandru, Circulaţia cărţii vechi bucureştene în judeţul Buzău( sec.XVII-XVIII) în ,, Mousaios”, vol.IV, partea a IIa, Buzău, 1994, pp.55-61.

Idem, Vechi  familii  ale  Buzăului – Sărăţenii, în  ,,Opinia”, an. VI (1997), nr. 1801/22  ian. 1997.

Georgian, Pamfil, Chesarie Episcopul Buzăului(1825-1846),Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului, Buzău,1846.

Ionaşcu, I. Catagafria preoţilor Episcopiei Buzăului, în anul 1835, în rev. ,, Îngerul ˝ an X (1938), nr. 1-2.

Idem, Material documentar privitor la Istoria Seminarului din Buzău ( 1836 – 1936), Ed. Monitorul Oficial şi Imprimeriile statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937.

Idem,Figuri din Eparhia Buzăului, ,,Glasul Adevărului ˝, an. II, nr. 38 – 39.

Ionescu, Dimitrie Gh.  Biserici vechi din oraşul Buzău, în Glasul Bisericii”, anul XXIV (1965), nr. 1-2, pp. 71-111.

Ionescu, Gh., Viaţa şi activitatea lui Filotei Episcopul Buzăului (1850-1860), Tip. „Lupta” N. Stroilă, Buzău, 1941.

Lupu, Daniela, Pe urmele unui schit dispărut. „Schitul lui Negoiţă” (Com. Merei, jud. Buzău) şi prima sa menţionare documentară (1682), în ,,Mousaios”, an. VIII, 2003, Ed. Alpha MDN, Buzău, pp.171 – 185.

Manole, Ilie, Preoţii- pilde de virtute militară în vol. ,,Preoţii şi oştirea la români 1830-1948”, Ed. Daniel, Târgovişte, 1998, pp. 80-84.;

Idem, Asistenţa religioasă în armata română în anii celui de Al Doilea Război Mondial, în op. cit., pp. 106-150.

Mândricel, Ilie, Fosta mânăstire Motnău, în ,, Almanah bisericesc”, nr. 19-20, Buzău, 2001, pp.180-200.

Milescu, Irina, prof.,  Blăjani-file de monografie,în ,,Viaţa Buzăului” din 25 sep. 1969.

Neamu,  Ioan, Diac, O  mănăstire  dispărută; Mănăstirea Pinul  Mare,Îngerul  V, 1933, nr. 2, pp. 14-15.

Negoiţă, Iulian, pr. Şematism, în ,,Almanah Bisericesc”, nr. 19- 20, Ed. Episcopia Buzăului, Buzău 2001.

Negoiţă, Iulius Paul, pr. Monografia bisericii Adormirea Maicii Domnului din Parohia Gherăseni, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002.

Negoiţă,  Paul,  Stănescu, Ştefan, Monografia Bisericii „Sfântul Nicolae” din Parohia Blăjani – Judeţul Buzău, în ,,Glasul  Adevărului”, (serie  nouă), an. XII (2003), nr.  130.

Nicolescu,  Valeriu,  Petcu,  Gheorghe, Buzău – Râmnicul  Sărat – oameni  de ieri – Oameni  de  azi, Ed. Alpha MDN, Buzău,  1999.

Norocel, Epifanie, episcopul Buzăului, Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău 1988.

Păcurariu, Mircea, pr. prof. Dr., Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol. II, Ed. Institutului  Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1981, p. 421-426.

Idem, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, în „Biserica Ortodoxă Română”, an. XCIII (1975), nr. 3-4.

Potlogea, Ion,  Vechea biserică din satul Largu( Buzău), în ,, Îngerul”, anul XII(1940), nr. 3-4, pp. 250-257.

Idem, Despre schitul Rogozu, în ,, Îngerul”, anul XII(1940), nr. 5-6, pp.353- 358.

Idem, Biserica din Oleşeşti în ,, Îngerul”, anul XII(1940), nr. 7-8, pp. 499-511.

Regleanu, M.G.,  Dionisie Lupu Egumen la Dealu şi Tismana şi arhiereu titular de Sevastia, în „Revista de istorie bisericească”, an. I (1943), nr. 2, pp. 52-64.

Sibiescu,  Ghe. Vasile, pr.,Mănăstirile noastre temeiuri de viaţă românească, Tip. „Fraţii Dumitrescu”, Buzău, 1940.

Stoica, Relu, Contribuţie la Bibliografia istorică a judeţului Buzăului, Editura Casei Corpului Didactic, Buzău, 1998.

Tisău,  Coman S., Biserica Bădeni din satul Pisculeni (I), în ,, Îngerul”, anul V (1933), nr. 3-4, pp. 28-33;

Idem, Biserica Bădeni din satul Pisculeni(II), în ,, Îngerul”, anul V (1933), nr. 6- 7, pp. 30-35.

Tudor,  Sandu, Schitul Găvanu în ,,Glasul Bisericii”, anul XVII (1968), nr. 9-10, p.1040.

Idem, Biserici din lemn pe valea Slănicului –Buzău (I), în ,,Glasul Bisericii”, anul XXIX(1970), nr.9-10, pp. 987-993.

Vasilescu,  L., Biserica Banu din oraşul Buzău, în ,, Glasul Bisericii”, anul XVIII( 1958), nr.11, pp. 1070-1075.

Verna,  Săndulescu C., Biserica din Săsenii Noi. Note, în ,, Îngerul” anul IV(1932), nr.5, pp.12-16.

Idem, Biserica Ciobănoaiei în ,, Îngerul” anul IV(1932), nr 6. pp. 22-23.

Idem,  Biserica din Sibiciul de jos în  ,,Îngerul” anul V(1933), nr 2, pp.11-13;

Idem, Bisericuţa din Valea Muscelului( Buzău), în ,, Îngerul” anul IX(1937), nr. 7-8, pp.393-396

Idem, Biserica din Buda( Cislău) în ,, Îngerul” anul X (1938), nr.9, pp.819-821.

Idem, Bisericuţa din Lăpoşel, în  ,,Îngerul” anul X ( 1938), nr.12, pp.1120-1124.

Idem, Bisericile din Verneşti( Buzău) în ,, Îngerul” , 1941, (an XIII), nr. 1-2, pp.69-98.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1]Constantin Coman, Economie și societate în Buzăul interbelic, Ed. Omega, Buzău, 2008, p. 109.

[2]Documenta Romaniae Historica,vol. I ( 1247-1500), Editura Academiei, București, 1996, 130-131.

[3]A se vedea importanţa locală a acestui centru eclesiastic la Iulius Paul Negoiță, Arhiepiscopul Epifanie omagiat de comunitatea locală, în rev. „Glasul Adevărului”, an. XXI (2010), nr. 87-94 (iulie-septembrie), p. 161.

[4]A se vedea, Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. I, Ed. 100+1 GRAMAR S.A., București, 1995; Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului o vatră de spiritualitate și simțire românească, Ed. Episcopiei Buzăului, 1996, pp. 23-39.

[5]A se vedea: Spiritualitate și Istorie la Întorsura Carpaților, II Vol., Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău, 1983; Buzău-mică enciclopedie istorică, Buzău, 2000.

[6]Tradiția s-a păstrat peste veacuri, iar în timpul Episcopului Filotei a fost tipărită, după textul Bibliei de la Blaj, Biblia de la Buzău. Mai multe informații la Gabriel Cocora, Tipar și cărturari, București, 1977, p.143-180.

[7]Despre această importantă unitate de învățământ, care a pregătit o mulțime de viitori specialiști în toate domeniile, deci și în medicină, a se vedea, Ionel Banu, Gabriela Matiu, Florinel Toma,  Anuarul Colegiului Național B.P. Hașdeu 1867-2007, Ed. Omega, Buzău, 2007.

[8]G. Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, București, 1982,  p. 881.

[9]Nicolae Peneș, Dr. Constantin Angelescu – povestea unei vieți, Ed. Monteoru, București, 1999.

[10]Despre vechile biserici din Buzău a se vedea, Dimitrie Gh. Ionescu, Biserici vechi din orașul Buzău, în „Glasul Bisericii”, an. XXIV (1965), nr. 1-2, p.72-111.

[11]Aceștia erau de fapt bulgari, plecați din zona Cadrilaterului din cauza persecuțiilor.

[12]Despre Maria Minculeasa, Basil Iorgulescu în Dicționar geografic al Județului Buzău, ne spune ca era născută Buzoianu[12] însă nu indică documentele pe care își susține afirmația, însă preotul Radu Antofie, în studiul său intitulat Istoricul Bisericii Gârlași din Buzău, publicat în Revista „Glasul Bisericii” (extras fără an de apariție aflat în arhiva Bisericii Gârlași),susține că aceasta era nepoata boierului Manăilă, fost mare clucer.

[13]Conform istoricului Liviu Rogoz, reputat cercetător al istoriei farmaciei și medicinii locale (autor împreună cu Mihaela Mariana Stancu   al lucrării Farmacii și farmaciști buzoieni 1838-1849, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2007),  acest termen ar face referire la un farmacist și la prima farmacie atestată la Buzău.În sursele bibliografice studiate, nu l-am identificat nici semantic, nici etimologic vezi Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa, Lăcrămioara Ochiuz, Dicționar farmaceutic, Ed. Polirom, Iași, 2014; Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa, Tehnologie farmaceutică, vol. 1, Ed. Polirom, Iași, 2011, pp.29-37.

[14]Aici termenul ar fi potrivit să se tălmăcească cu îngrijirea. A se vedea și alte posibile interpretări în Instituții Feudale din Țările Române, Ed. Academiei R.S.R., București, 1988, p.371.

[15]A.N. Buzău, fond Primăria Buzău, dos. 199/1870.

[16] Radu Antofie, Spitalul Gârlași, în rev.,, Studii și articole de istorie”, București, 1956, p. 231,

[17]Veronica Nistor, Donații, așezăminte spitalicești și activitatea sanitară în județul Buzău (1792-1940)în „Mousaios”, vol. II, Buzău, 1999, p. 205.

[18]Radu Antofie, op.cit., p. 231.

[19]Un boier așa cum a dat Dumnezeu,în „Scrisori”,vol. IV, Biblioteca pentru toți, p.114.

[20]Nicolae Filimon scrie într-o notă că în timpul lui Caragea erau două muzici europene în țară: una a lui Nicolescu în București și alta a lui Crisoscoleu la Buzău. A se vedea, Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă,Ed. Jurnalul Național, București, 2009,p. 137, nota 1.

[21]Radu Antofie,op.cit, pp. 237-239.

[22]Despre sistemul actual a se vedea, Iulius Paul Negoiță, Nicoleta Porceanu, Elemente de legislație, organizare sanitară și farmaceutică, Ed. Omega, Buzău, 2015.

[23]ANIC, București, fond vornicia din Lăuntru, dos. 196/1838;  Vezi şi A.N. Buzău, fond Primăria oraș Buzău, dos. 35/1838; A se vedea și Victor Gomoiu, Repertor de medici, farmaciști, veterinari (personal sanitar) din ținuturi românești dinainte de 1870, vol. I, Brăila, 1938, vol. II, București, 1941;

[24]I. Ionascu, Material documentar privitor la Istoria Seminarului din Buzău 1836- 1936, Monitorul Oficial al Imprimeriilor Statului, Imprimeria Națională, București, 1937; Pr. Gabriel Cocora, Seminarul Teologic Buzău la împlinirea a 150 de ani, Ed. Episcopiei Buzăului, 1988.

[24] Radu Antofie, op. cit., p. 231.

[25]Nistor Veronica, op.cit. p. 205.

[26]A N.I.C. București,   fond Ministerul Internelor, Divizia Comunelor Rurale, dosar 1/ 1840, f. 96.

[27]Despre această instituție juridică a se vede, Iorgu Ivan, Embaticul –εμβάτικοκίόν – în dreptul bisericesc, în rev. „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, an XLVI (1970), nr. 3-6, pp. 196-217.

[28]A. N. Buzău,  fond Subocârmuirea Plaiului despre  Buzău, dosar 140/ 1840, f. 369.

[29]Monografia județului Buzău, Buzău 1943, p. 88, 90.

[30]Relu Stoica, Istoria Învățământului Buzoian,Ed. Carmis, Pitești, 2005, p. 111; Gheorghe Petcu (coorodnator), Municipiul Buzău – monografie, Ed. Alpha Buzău, 2002, p.81.

[31]În acest context a apărut ca alternativă învățământul privat. Învățământul particular buzoian este cel mai bine reprezentat numeric de școlile cu profil sanitar. La Buzău au funcționat sau încă funcționează un număr mare de unități de învățământ. Au funcționat școlile Christiana, Vasile Voiculescu, Izvorul Tămăduirii. Astăzi funcționează filiale ale școlilor Vasile Alecsandri și FEG și unitățile școlare Florentina Mosora și Regina Maria. În anul 2013, la Râmnicul Sărat, Asociația pentru Promovarea Valorilor Autentice a înființat Colegiul Nicolae Paulescu.

[32]Oana Șerban este scriitor și jurnalist. A debutat cu volumul Camelii fără puls, apărut la Editura Omega în anul 2007. Actualul volum a rezultat ca urmare a colaborărilor editoriale cu ziarele Adevărul și Actualitatea Buzoiană. Volumul a apărut la Editura Universității București, Ars Docendi. A se vedea și Iulius Paul Negoiță, Invitație la terapie prin cultură  în vol. Religie și Societate, Ed. Omega, Buzău, 2015.

[33]Această realizare artistică a stârnit interesul presei locale. Spre exemplu, redactorul șef al singurului ziar medical din Buzău își intitula astfel articolul din 11 martie 2014: O frescă monumentală – simbol pentru salvatorii de vieți formați în Școala Sanitară Postliceală Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și