Magul …fără nume

Cu siguranță, numărul celor care-l căutau asiduu pe Răscumpărătorul lumii era foarte mare. Cei trei magi, Gașpar, Baltazar și Melchior au fost răsplătiți pentru neliniștea lor. S-au închinat la picioarele Pruncului Sfânt.

Au pornit și alții la drum, desigur. Poate că voia Domnului pentru ei a fost alta, sau poate că râvna lor nu a fost destulă. Nu au ajuns.

Unul dintre acești căutători are o istorie foarte frumoasă.  La fel de fierbinte în credință precum ceilalți trei, acest mag al cărui nume nu-l cunoaștem, a găsit prieteni buni, care i-au plătit tot ceea ce avea, și l-au dezlegat de locul unde sta, pentru a putea merge la marea întâlnire cu Pruncul așteptat.

Din banii câștigați a cumpărat trei nestemate – un safir, un rubin și o perla -, pentru a le pune în leagănul lui Mesia.

Zorind spre  Babilon, unde îl așteptau ceilalți trei magi, a prefigurat Pilda Samarineanului.

Nu l-au putut oprit din nebuna-i goană furtuni de nisip, arșița aprigă, setea cruntă, fiarele nopții,  ci un om. Da, de un om! Un om în nevoie, căzut la pământ.

Nu a trecut nepăsător, chiar dacă era dus de cel mai frumos vis al vieții lui, iar steaua mergea în drumul ei fără odihna. S-a oprit. A încărcat bolnavul și la dus la medic. Pentru a fi sigur că se va face bine și pentru a avea certitudinea că după plecarea lui năpăstuitul va fi bine tratat, a oferit safirul medicului.

Zăbava nu a găsit îngăduința celorlalți magi. Cu ochii pe steaua călătoare, cei trei magi nu l-au așteptat

…el, binefăcătorul, a rămas singur pe cale. Oricât s-a ostenit și a căutat urmele celorlalți trei, nu i-a mai găsit.

Drumurile erau primejdioase, iar timp de mers cu alte caravane nu avea. Ostenit și însingurat, dar cu multă nădejde, a ridicat  privirea spre Cer și a urmat steaua minunată. A parcurs drumul spre Betleem. A sperat că-i va prinde  pe ceilalți.

A ajuns târziu. Erau deja plecați, iar nebunia lui Irod care ucidea pruncii a alungat-o pe Maica Domnului cu Pruncul. Familia Sfântă era peregrină. Mergea spre Egiptul din care strămoșii au scăpat de robie, trecând prin Marea Roșie.

   A vrut să plece în grabă, dar  Betleemul  l-a reținut din solitara cursă. Era iarăși nevoie de generozitatea lui.  Un soldat al lui Irod trăgea sa-i smulgă unei mame copilul. Magul fără nume nu a stat pe gânduri și a răscumpărat viața pruncului cu rubinul ce-l ținea la piept, pentru Domnul. Soldatul a uitat ordinul ucigaș, iar spaima cumplită a mamei s-a transformat în mare bucurie. Rubinul Domnului a preschimbat lacrimile în fericire.

     Devotat țelului său, magul a plecat iarăși la drum. Timpul se scrutase, iar drumul se lungise.

Avea mai puțină teamă de necunoscut. Viața și perla pe care dorea să o ducă Domnului îi erau singurele valori. De viață se îngrijea Domnul cel căutat, de perlă …tot Domnul, căci era darul lui.

A umblat asemenea evreilor care mergeau neobosiți prin pustie, în căutarea pământului făgăduinței. Au trecut anii. Câți? Mulți! Nici magul nu le mai ținea socoteala. Pentru el, însă, nu exista renunțare. Ardea să-l întâlnească pe Mântuitorul lumii. Credința lui era fără ocol că va reuși. Steaua se stinsese, credința lui ardea. Umbla prin vânturi, praf și vremi. Pruncul crescuse și se întărise cu duhul, între timp. Ba chiar Sfântul Ioan Botezătorul îl arătase mulțimii și propovăduia lumii. Toți au început să audă de El. A auzit și magul nostru și a plecat spre Ierusalim să-l vadă, căci acolo se afla. A pornit mai bucuros ca niciodată, mai bucuros decât la începutul călătoriei. Umbla de 30 de ani. Viețuia doar din nădejde.

Dar parcă Domnul se ferea de el. A întârziat iarăși. Mereu dădea în urmă, și cei mai bine de trei ani de misiune ai lui Iisus pe pământ, s-au dus repede. Magul fără nume era tot pe drum și tot fără rezultat.

 Domnul era pe Golgota.

Magul a descălecat la poale și a fugit țintă prin colbul auriu, spre vârf.

Dar și de această dată …întârziase. Domnul tocmai fusese răstignit. A auzit geamătul cuielor, dar încă spera că-l va prinde…

…ținea darul la piept…

Ultimul dar și ultima ocazie. Ar fi vrut să-i spună lui Iisus peripeția lui. De când aștepta!

Drumul era acum scurt. Mergea cu pași iuți, aproape fără să respire. Simțea că poate muri dacă-l va întâlni.

Dar cum căile omului și calculele lui nu sunt mereu cum și le face, pe drum a fost oprit de o dramă. O tânără era târâta de soldați la închisoare.

Cunoștea obiceiurile și nu avea timp de pierdut. I-a strigat pe soldați, le-a dat perla și au făcut târgul. Fata a plecat liberă.

Nu avea timp de pierdut și se gândea că Domnul îl va crede că plecase spre el cu daruri.

    Istovit de drumuri și ani, a ajuns în fața jalnicei priveliști a răstignirii. La privit, în sfârșit, pe Domnul. Părea că duhul îl părăsise pe Iisus cel istovit de suferință și ingratitudine. Pleoapele îi erau căzute, parcă pentru totdeauna. Dar magul fără nume, ar fi dorit măcar o clipă să-l privească în ochi și să i se închine…

Domnul îl aștepta. Nu a plecat spre Tatăl ceresc până ce nu l-a primit pe mag.

S-a bucurat magul că l-a aflat pe cel căutat, în timp ce inima i-a sângerat precum palmele Domnului.  Nu mai avea nimic de oferit… și căuta să se scuze printre suspine. Însă Domnul, știindu-i dorul, i-a zis:

– Tot ce doreai să-mi aduci mie ai oferit celor în nevoie. Bine ai făcut! Tu m-ai iubit cu adevărat și darurile tale au ajuns la Mine! Adevărat iți spun ție, aceste daruri prețuiesc cel mai mult, pentru că au fost date la vreme. Ele sunt semnele ale dragostei.

Nu a ajuns la staul, dar magul fără nume a gustat din înțelepciunea Domnului și cugeta în drumul său spre casă….cu cât ajuți mai mult  oamenii, cu atât îl iubești mai mul pe Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și