O istorioară reluată de scriitorul Alain de Botton amintește de un caz tragi-comic petrecut în vremea regelui francez Louis Philippe. Personajele întâmplării, petrecute în anul 1831, au fost regele și mai puțin cunoscutul ziarist și caricaturist Charles Philipon. Acesta lansase o revistă cu numele La Caricature unde îl avea invitat permanent pe rege, acuzându-l de corupție. Cum regele venise pe un val înalt de popularitate la putere, își permitea luxul acțiunii împotriva adversarilor de orice tip. Din nefericire majoritățile strică mintea conducătorilor, iar instabilitățile cauzate de coabitări reduc eficiența. Se pare că nici așa și nici altfel – vorba lui Conu Iancu -, nu e prea bine când vorbești de guvernare. Ei bine, când ești popular începi să te simți providențial, orice te ofensează și nu prea mai suporți nici măcar contradicția; cu atât mai puțin contestarea. În această stare de spirit se afla Loius Philippe. Ghinionul ziaristului, care-și acuza regele de incompetență crasă și îl înfățișa la chip asemenea unei pere, făcând aluzie la fața mobilată cu obrajii umflați ai monarhului. Pe lângă mesajul direct al imaginii, caricaturistul transmitea și un mesaj subliminal. Monarhul era un cap pătrat, cu vădite tendințe de tâmpenie. Sigur, Regele nu a putut înghiți para lui Philipon și l-a dat în judecată. Caricaturistul a fost la fel de puțin inspirat și la proces. Plin de ironie, a cerut să fie arestate toate perele și tot ceea ce are formă de pară, deoarece aduc atingere, prin existența lor liberă, suveranului. Caricaturistul a fost închis… a revenit… a fost iar închis… și de aici ajungem la povestea noastră în care personajele au început să facă dreptate pe semantică. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei este târât în evaluare pe la Consiliul Național al Discriminării pentru încălcarea corectitudinii politice care trebuie să ne uniformizeze și să ne ideologizeze comportarea, președintele a fost amendat ca urmare a unei afirmații – la vot participând și un fost lider politic buzoian din vremea comunistă, Maria Lazar, care poate fi mândră că își va încheia cariera pe tonul cu care a început-o -, și ar mai fi multe exemple. Dacă după revoluție am fost dezlegați la cuvânt și am rostit vrute și nevrute, societatea și mai ales scena politică s-a trivializat, unele cuvinte s-au uzat, s-au ciobit, s-au decolorat, au început să iasă jenate în public pentru că erau comunicate inadecvat. Acum, se pare că există tendința restrângerii ideologice accentuate a ceea ce rostim și evident a ceea ce gândim, dacă admitem că zicerea este un efect al rostirii. Atitudinile trebuie să devină plate, trebuie să gândim pozitiv, critica devine o formă de atavism, cumințenia gândirii trebuie să devină principiu călăuzitor. Are cine gândi pentru noi. Se pare că romanul „Nineteen Eighty-Four ” („1984”) al lui Orwell are formă continuată… Evident, exprimarea politicoasă ține de educație, de noblețea sufletului, de eleganță. Dar în ultima vreme nu despre forma ambalării produsului rostit a fost vorba, ci despre fond. Atacul a fost la esență. Domnul Bănescu nu poate fi acuzat nicicum de impolitețe, ci doar de un alt filtru prin care evaluează realitățile. Poate fi contrastant cu așteptările corectitudinii politice, dar trebuie respectat ca opinie lansată în piața ideilor. Nu poate fi judecat instituțional de nici un organism. Poate fi negat sau contrabalansat cu argumente. Așadar, treptat, intervine cenzura asupra rostirii, în condițiile în care calitățile guvernelor noastre nu sunt nici măcar apropiate de cel al lui Casimir Perier din vremea lui Loius-Philippe și am mai avea câte ceva de spus despre cei care ne conduc, iar ideologia neo-marxistă care bântuie Europa nu reprezintă balsamul cu care se poate da orice intelectual. În rest, dacă cenzura de nevoie începe să fie impusă de către tot felul de consilii compuse din personaje servile sau bine educate ideologic, autocenzura omului de rând, temător să nu pățească ceva dacă gândește contrastant cu politica oficială sau cu așteptările superiorilor va funcționa mult mai eficient. Rămânem cu invocările unui scriitor român mai puțin gustat în anumite medii care-și dorea ca un an, măcar un an, să nu mai fie nevoit să-și ridice pălăria în fața impostorului, să nu mai fie nevoit să se adreseze hoțului cu stimabile… dar anul acela se pare că s-a cam dus și trebuie să avem mai multă atenție la ce pere rostim.

Citeste mai mult: https://sanatateabuzoiana.ro/perele-vorbirii/