Despre Corneliu Coposu

Zilele acestea calendarul ne-a amintit că au trecut 25 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu. L-am cunoscut, l-am admirat, am participat la slujba de înmormântare oficiată de greco-catolici și ortodocși. Am fost cu corul Facultății de Teologie în mijlocul mulțimii care-l conducea pe ultimul om politic român. Îmi amintesc cum soarele, da soarele, s-a ascuns la un moment dat în nori, parcă în amintirea anilor de beznă de la Râmnicul Sărat. Momentul a stârnit exclamația marelui Hrebenciuc.

Am mai avut onoarea să editez și să prefațez o carte valoroasă despre Corneliu Coposu și să fac parte din fundația care-și dorea conservarea memoriei, întemeiată de genuinul dr. Georgescu. Așa i-am cunoscut parte din familie…

Au trecut 25 de ani și țara încă nu are oameni politici capabili să-i aducă mai mult decât flori. Nimeni nu-i urmează modelul.

Redau textul scris în urmă cu destui ani, pentru valoroasa lucrare a domnului Dorin Ivan. Sper că am găsit ultima variantă de text.

Din lagărul comunist spre sinaxarele istoriei

În anul 1995 eram student al facultăţii de Teologie din Bucureşti. În ziua de …..am fost anunţai că vom merge cu corul facultăţii la ceremonie funebră deoarece s-a stins din viaţă Corneliu Coposu. După evenimentele din 1989 l-am urmărit adesea însă, aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, doar în acele momente triste am realizat că mă aflam în faţa istoriei, demnităţii, omoare, în faţa unui om unic, om pentru care soarele ce se afla în prag de apus spre sfârşitul ceremoniei a mai răsărit încă o dată în semn de tristeţe că nu a fost admirat de marele om politic român ani de-a rândul cât a stat închis împreună cu toate idealurile sale în puşcăriile comuniste. Simţeam că particip la un moment istoric, un moment ce urma să amprenteze generaţii de oameni politici, să stimuleze idealuri. Au trecut anii şi odată cu ei s-a estompat idealul şi modelul Coposu rămânând aproape la fel de singur şi trist bustul lui Corneliu Coposu de lângă biserica Cretulescu din Bucureşti aşa cum a fost în timpul anilor de prigoană comunistă marele om politic român. Modelul Coposu „şlefuit” în temniţele comuniste este încarcerat în de temnicerii memoriei. Apar însă şi eliberatorii ai memoriei marelui om politic. Ultima eliberare din temniţa uitării se intitulează Corneliu Coposu – un stoic contemporan şi are ca autor pe ziaristul şi scriitorul Dorin Ivan, un stoic şi el printre ziariştii contemporani, cercetător asiduu al memoriei anilor de dictatură.

Lucrarea este cutremurător de profundă. Este o monografie, un portret, un rechizitoriu dar şi un testament. Bine documentată şi structurată cronologic fiind un material documentar, un instrument de lucru util pentru orice cercetător al istoriei timpurilor ce tocmai au apus. Este un portret deoarece dincolo de evenimente şi ani istorici răzbate chipul celui mai important om politic din timpul dictaturii comuniste. Poate pare paradoxal însă citind şi recitind lucrarea am constat că în timpul dictaturilor oamenii politici cu adevărat importanţi nu sunt cei care-şi dezvoltă cultul personalităţii bazat pe minciună ci cei care în tăcere şi suferinţă îşi păstrează idealurile. Stoicul contemporan – Corneliu Coposu vorbeşte în această carte, primeşte cuvântul şi spune cu modestie şi moderaţie ceea ce a gândit, ceea ce a trăit, ceea ce a dorit pentru poporul său în trei etape istorice. În prima etapă, cea a tinereţii în care şi-a expus din punct de vedere conceptual viziunea sa politică creştin democrată. În a doua etapă în care a suferit pentru idealurile sale însă nu a renunţat la principii şi în cea de a treia etapă, după 1989 când asemenea cuvintelor Biblice „ la ai săi a venit dar ai săi nu L-au primit”. Biblicele cuvinte nu s-au împlinit întru totul căci unii, fiei ei şi puţini l-au primit. Corneliu Coposu însă a trăit cu siguranţă dezamăgirea de a se întoarce ca după o captivitate babilonică în mijlocul altui popor decât cel care-l născuse şi îi făurise idealuri, un popor ce, aşa cum mărturisea, la început a minţit pentru a rezista, iar apoi minciuna a devenit a doua natură, un popor ce nu-l recunoştea – nu pentru că nu dorea ci pentru că nu mai era acelaşi. Întoarcerea printre cei „vii” începând cu anul 1989 şi comportamentul contemporanilor sunt o readucere în actualitate a mesajului transmis de scriitorul rus F.M. Dostoievski în Legenda marelui inchizitor. Lucrarea este şi un rechizitoriu (proces de conştiinţă). Corneliu Coposu nu şi-a acuzat poporul pentru nepăsare, nu şi-a acuzat nici măcar călăii ci i-a compătimit, însă ca român, citind această lucrare te simţi părtaş la suferinţa marelui om politic. Iar dacă ai trăit o singură zi înainte de 1989, te simţi vinovat pentru păcatele înaintaşilor.

Fără a îmbrăca forme juridice lucrarea Corneliu Coposu – un stoic contemporan are şi file de testament ale marelui om politic. Deşi supunea cu modestie că biografia sa este lipsită de interes este valoarea spuselor sale şi faptelor sale se constituie într-un testament imaterial. Se pare insă că mulţi dintre oamenii politici actuali fie nu au găsit, fie nu l-au citit fie le-a fost mult prea incomod acest testament. Pentru români setul de valori creştine şi sociale promovate de Corneliu Coposu trebuie să fie grila de evaluare a omului politic contemporan. Orice abatere de la această formă de evaluare trebuie sancţionată cu severitate. Pentru Corneliu Coposu adevărul, înţelepciunea, onoarea, consecvenţa, dreptatea, modestia au fost principii fundamentale. Peste toate acestea a tronat credinţa, credinţă ce l-a ajutat să treacă peste toate şi să le ierte toate aşa cum mărturiseşte în interviurile sale. A avut o credinţă în Dumnezeu fără tăgadă, iar această credinţă l-a ţinut in viaţă în trei perioade istorice diferite. Nu s-a lepădat de idealul său şi tocmai de aceea a supravieţuit şi Dumnezeu i-a dăruit ani mulţi, pentru a vedea că atunci când crezi cu adevărat idealul tău se realizează. Aşa cum mărturiseşte a învăţat virtutea răbdării, iar cuvintele biblice spun că „acela care va răbda până la sfârşit se va mântui”. În credinţa sa puternică l-a avut ca model de asceză şi verticalitate pe Sfântul Ioan Botezătorul şi ca model misionar pe Sfântul Apostol Pavel. A crezut cu toată fiinţa, iar credinţa i-a dat răbdare şi înţelepciune şi a rezistat cu stoicism, aşa cum se poate constata din lucrarea domnului Dorin Ivan, un stoic şi domnia sa printre ziarişti deoarece s-a dedicat în întregime misiunii de lucrător în slujba adevărului. Din dragoste pentru adevăr, pentru istoria patriei a irosit clipe importante din propria-i viaţă pentru a aduce în actualitate chipul unor oameni extraordinari.

Lucrarea intitulată Corneliu Coposu un stoic contemporan a fost precedată de o altă lucrare scrisă tot cu atâta măiestrie: Experimentul Râmnicul Sărat. Aghiograf al martirilor din puşcăriile comuniste domnul ziarist Dorin Ivan readuce în mintea contemporanilor cea mai impunătoare figură politică a neamului nostru şi ne redă şansa tuturor să facem o evaluare corectă a valorilor din istoria politică contemporană.