Relația dintre medicină și artă este extrem de interesantă. Pe de o parte medicina se consideră o artă, o artă autonomă; pe de altă parte, medicina se folosește de artă, de artele plastice în general, pentru a putea explica în imagini organismul uman și diverse tehnici medicale.
În același timp, sculptura și pictura, fără o cunoaștere temeinică a anatomiei, nu ajung la rafinament. Ignorarea formelor anatomice duce la incapacități de exprimare artistică, iar lucrările de artă prezentate sunt dovezi fără echivoc.
Un alt aspect care face legătura între cele două arte este curiozitatea. Da, curiozitatea a împins medicina înainte și a fost pentru artiști frământarea care i-a făcut să reprezinte pictural ceea ce se petrecea în timpul unui act medical.
Claritatea aproape fotografică, jocul de lumini și umbre, expresivitatea fetelor în care maestrul, cu precizie desăvârșită le demonstrează ucenicilor cu chipiul însetat, ori uimit sau chiar derutat, face din acest tablou pe pânză cea mai valoroasă îngemănare a artei cu medicina. Lucrarea aparține lui Harmensz van Rijn Rembrandt și se regăsește în toate manualele de Istoria Medicinei.
Fără să aibă aceiași încărcătură simbolică, lucrarea Jan Steen, Vizita medicului, 1661-1662, este o încântare. Te transpune în timpul și spațiul momentului, iar personajele și decorul sunt mărturii artistice ale secolului.
Atitudinea la fel de sigură a medicului care ia un…puls, chipul rugător al mamei, suferința fiicei peste chipul căreia trec lumini de speranță, curiozitatea patrupedului, aparentul dezinteres a micului artist de pe podea – poate chiar autorul -, precum și atmosfera burgheză, ornată cu lucrări de artă, sunt elemente generale care fac din acest tablou un loc în care un aparent banal act medical devine artă.
Un alt tablou care reproduce o realitate aproape dispărută (1752), se numește Farmacistul și aparține lui Pietro Longhi.
După separarea din motive etice a lui γιατρο; în medic și farmacist, vizita la spițerie a devenit la fel de importanță precum cea făcută medicului. Medicul diagnostica, prescria, însă arta preparării poțiunilor aparținea farmacistului.
Total diferit ca elemente de reprezentare comparativ cu imaginile artistice de mai sus, Farmacistul nu mai are ca scop detaliul anatomic al personajului, ci redarea ansamblului de instrumente aflate la îndemâna spițerului, pentru îndeplinirea misiunii terapeutice.
În fața unui mobilier auster, îndelung folosit, peste care sunt aplicate borcănașele dispărute astăzi din farmacii, totul este în mișcare. Personajele participă viu la scenă, jucând alchimic un rol terapeutic plin de importanță, așa cum se poate observa din seriozitatea investigației și rigoarea notelor de consult, notate conștiincios, pentru o personalizare cât mai eficientă a tratamentului.
Da, medicină și artă!
Mark Twain spunea cam așa…am fost la medic și…pentru că nu mă simțeam bine…ce să facă și el?! mi-a dat un tratament, să trăiască și el! De la medic am plecat la farmacist și am cumpărat medicamentele…să trăiască și el! Am ajuns acasă și…am aruncat medicamentele, să trăiesc și eu!
Cine a citit rândurile de mai sus, a fost și la medic și la farmacist, fără să fie nevoie să arunce medicamentele ca să trăiască….Tratamentul prin artă are valențele lui miraculoase, deci, ca iubitor de artă, poți avea de-a face cu medicul și farmacistul fără a primi prescripție și fără a-ți fi eliberată.
Mică galerie de artă:


