Un vaccin pentru încredere, pe când?!

 

Un vaccin pentru încredere?!

Marele obiectiv al științei a fost definit ca fiind cel de a ameliora condițiile de viață ale omului și chiar de a-l ajuta să-și îmbunătățească viața, folosind resursele naturale. Acest deziderat a început cu câteva decenii în urmă să fie tot mai multe contrazise de activiștii de mediu, de susținătorii teoriilor consumiste, de conservatori, etc.[1]

În ultimul an sfera discuțiilor s-a mutat natural, spre știința medicală, iar acum se discută febril despre vaccinul anti-Covid.

Mase considerabile de oameni sunt confuze asupra riscului pe care-l presupune vaccinul – și, starea de angoasă nu este generată doar de evenimentele din ultima perioadă -, de schimbările climatice, de preocupările pe care trebuie să le aibă fiecare la nivel individual pentru a-și menține sănătatea și de alte aspecte care au legătură cu influenta științei asupra vieții. În același timp, imunologii afirmă că vaccinarea protejează milioane de vieți, ferindu-le de boli teribile, fără a le cauza autism. Alți oameni de știință avertizează asupra încălzirii globale, care a dus la fenomene meteorologice extreme, etc.

Deci trăim într-o societatea din ce în ce mai interogativă, care are încredere în tot mai puțin în afirmațiile care au descris paradigmele trecutului, iar propunerile modernității sunt din ce în ce mai agitat discutate în presa, pe internet și chiar la mesele între prieteni.

În același timp, practicile la care voi face referire sunt, în oarecare măsură, interfața unei lumi, vizorul prin care este văzută lumea puțin vizibilă a științei medicale, biologice sau chimice. Prin ele se construiesc imagini la nivelul maselor.

Societatea actuală este măcinată tot mai mult de lipsa încrederii în instituții și a încrederii interumane. Fenomenul se acutizează, mai ales în această perioadă de pandemie. Deși accesul la informație este aparent tot mai larg, calitatea informației și mai ales capacitatea critică de selectare și evaluare a informației are mari provocări. De asemenea, nimeni nu poate fi competent în toate domeniile și, de multe ori, nici măcar în toate componentele unui domeniu.

De asemenea, sunt firești dificultățile critice de evaluare a corectitudinii informației deoarece, nu toate domeniile de activate se pot supune unei analize critice similare. Sunt informații ușor digerabile, comune, și sunt informații cu un grad de complexitate pentru care grila de evaluare este …pretențioasă. Din această categorie fac parte și informațiile din domeniul științelor medicale.

Scena publică este ocupată astăzi, spre exemplu, de două tabere care poartă o luptă mediatică pe rețelele de socializare: tabăra celor care au încredere în vaccin și s-au vaccinat contra Covid și grupul celor care consideră că avem de-a face cu o plan-demie și nu cu o pandemie, iar vaccinul face parte din planul instituirii unei noi ordini mondiale, care are ca etapă intermediară, înaintea instaurării unui nou sistem sclavagist, care presupune un control total, bazat pe supraveghere electronică și pe determinare genetică a vieților, în scopul reducerii populației. Această ultimă grupare își argumentează cu ferocitate punctele de vedere pe declarațiile lui Bil Gates și pe zicerile unor personalități, care și-au exprimat puncte de vedere referitoare la riscurile pe care le presupune creșterea haotică a numărului de locuitori pe Terra.

Circulă în rețele citate extrem de văzute și distribuite în această perioadă precum cele ale lui Henry A. Kissinger, David Rockefeller sau Jacques Yves Cousteau.

Ziceri precum Depopulation shold be the highest priority of foreign policy towards the third word, because the US economy will require large and increasing amount of minerals from abroud, especialy from less developed countries ( Kissinger), the negative impact of populațion growth on all of our planetary acosystems is becoming appallingly evident ( Rocheffeler) or in order to stabilize world populațion, we must eliminate 350.000 per day ( Cousteau), sunt refrene care întrețin fondul sonor al grupului de susținători ai teoriei conspirației, potrivit căreia pandemia și vaccinul au rolul de a reduce populația.

Nu vreau să fac evaluări logice referitoare la conexarea acestor texte cu ceea ce se întâmplă astăzi, deși, pare chinul cam mare de reducere a populației prin crearea unei pandemii, folosind un virus cu efect letal relativ redus ca impact numeric, ca apoi să apară un vaccin cu scopul  unui resetări genetice, care să ne elimine la comandă. Nici nu pot evalua spusele celor transformați în noii nostradamuși a momentului și nici nu le-am citit opera pentru a pricepe dacă textele sunt rupte sectar din contextul gândirii personalităților menționate mai sus.

Am plecat, totuși, de la aceste exemple pentru a discuta gradul de încredere pe care-l are sistemul sanitar, precum și cercetarea medicală și toate ramificațiile științei.

Trebuie să preciză faptul că încredere este un concept central în filosofia științei, așa cum este un concept relevant în interacțiunea dintre știință și societate. Examinarea și lămurirea naturii rolului încrederii și neîncrederii între știință și societate este una dintre formele de dezbatere în filosofia științei, care-i dau relevanță. În acest ansamblu de realități, se poate afirma că filosofia științei trebuie poate să servească la crearea de instrumente de gândire care să ajute la creșterea încrederii între experți și cetățeanul obișnuit, ceea ce, evident, poate duce la avantaje pozitive, deoarece orice succes științific este mai ușor de obținut când există încredere în ce-i care l propun; dar și negative, deoarece încrederea fără rezerve poate pune vulnerabiliza.

Oricum, filosofia științei a observat că încrederea are funcție epistemologică importantă în cercetarea științifică.

Totuși, anumite proiecte științifice sunt atât de largi încât ar fi imposibil să fie aplicabile fără să existe încredere în temeinicia și buna lor credință.

Fără încredere în știință există și riscul evident de a nu crede ceea ce este de crezut și de a crede ceea ce nu este de crezut.

Pentru cernerea încrederii de neîncredere, un rol determinat îi au factorii și percepțiile sociale. Au un rol determinat, dar nu general.

Spre exemplu, discuția despre vaccin ar putea fi tranșată simplu, prin evaluarea unei realități. Fiecare dintre noi a fost vaccinat. Vaccinurile primite au fost rezultatul cercetărilor științifice și al unei îndelungi istorii a imunologiei. Edward Anthony Jenner ( 1749 – 1823 ) a făcut prima încercare de a controla cu mijloace științifice a bolilor infecțioase, utilizând un instrument mai vechi, vaccinul.[2]

O butadă a lui Reagan spunea, aproximativ, cam așa este: este interesant că despre avort își dau cu părerea cei născuți. Și despre vaccinul actual – e drept unul făcut în urma unor eforturi științifice globale -, își dau cu părerea, cel puțin în România, persoane care au fost vaccinate obligatoriu de bolile copilăriei și care au supraviețuit până astăzi.

Discuția pro sau contra sunt cauzate acum de lipsa încrederii în onestitatea cercetării medicale și farmaceutice, în special, și în sistemul medical în general.

Paradoxal este că toți cei care participă la dezbatere cu argumente negative au beneficiat și beneficiază de progresul științific pe care l-a înregistrat medicina. Cu toate acestea cercetarea medicală și companii medicale care au creat progres medical, precum Pfizer, primesc acuza că ar fi implicate într-o obscură afacere, cu finalități criminale.

De la aceste ipoteze vreau să plec în materialul de față, pentru a prezenta aspecte cotidiene referitoare la încrederea populației în sistemul medical, cu referire și la cel farmaceutic, domeniu privatizat integral, excepție fac farmaciile cu circuit închis, din cadrul spitalelor, care, evident, nu au rol comercial direct, fiind doar gestionare ale medicamentelor pe care medicii curanți din spitale le prescriu.

În cadrul cercetării teoretice asupra temei propuse, am identificat un studiu foarte interesant, scris de Lector univ. dr. Tudor-Ștefan Rotaru, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași și intitulat: Fundamente filosofice ale încrederii în medici și medicină[3].

Autorul pleacă în tratarea temei de la câteva lămuriri noționale. Pornește de la analizarea termenului încredere în limba engleză. Trust este definit drept credință fermă de a te bizui pe cineva sau pe ceva, în adevărul, în abilitatea cuiva sau a ceva.

Deci vorbim despre credința fermă de a te bizui pe cineva sau pe ceva, iar în domeniul medical, cineva este reprezentat de către medic și farmacist, iar ceva de către aparatura medicală, din ce în ce mai inovativă.

Ce înseamnă să ai încredere în cineva din sistemul medical? Să-i cedezi, fără a renunța la propria rațiune – fiindcă pentru orice act medical care impune un risc si se cere consimțământul și îmi mențin idealismul de a crede că acel consimțământ nu este doar o formă juridică de acoperire a medicului -, o parte din …suveranitatea ta.

Renunțarea este un act de încredere și de colaborare. De încredere în bunele intenții ale medicului și de colaborare pentru a-i putea pune la dispoziție, cu sinceritate, toate elementele necesare, cu scopul de a-l sprijini în realizarea unei anamneze cât mai corecte și complete.

În a doua etapă, încrederea presupune, în funcție de fiecare disciplină medicală în parte, convingerea că avem în față un profesionist, capabil de acțiuni și indicații precise.

Fără încredere reciprocă actul terapeutic este afectat. Deși medicina beneficiază de o imensă dezvoltare tehnică, relația cu pacientul nu poate fi depersonalizată, se va baza mereu pe empatie.

Cu fața la Hipocrate

Opera lui Hipocrate și a discipolilor săi a fost adunată în colecția Corpus Hipocraticum, în timpul lui Alexandru cel Mare, când a înflorit medicina.[4] Arta medicală, înainte de a fi practicată, cere viitorul practician să depună un jurământul:

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea: Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia. Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență. Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv. Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața. Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie. Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”[5]

La acest jurământ se adaugă un set de norme legale, precum legea organică a sănătății, dacă vorbim strict de sistemul medical românesc, dar și codul etic al profesiilor medicale, la care nu mai fac trimitere în notele de subsol, deoarece sunt ușor de găsit pe internet.

Sigur, în cazul industriei chimice și farmaceutice, unde lucrează personal din diferite domenii, nu este consacrat un jurământ de credință,  dar, în cele din urmă, orice produs intră pe piață în urma unor studii clinice, care sunt făcute în colaborare cu medicii. Deci, cel puțin la nivel teoretic, sistemul ar trebuie să fie sigur și etic și să stea integral cu fața la Hipocrate.

Există și practici care distrug încrederea în medic și în sistemul medical. Unii medici și farmaciști îi întorc spatele lui Hipocrate. Malpraxisul și corupția sunt principalele cauze.

Intenția de a nu face rău, sau cel puțin încercarea de a nu face rău, poate fi considerată ca un reper moral esențial în stabilirea unui cadru de referință, cu un impact și o aplicabilitate semnificativ mai importante decât altruismul sau empatia.[6]

 

Cu toate acestea, studiile statistice efectuate în SUA și Europa, au arătat faptul regretabil că erorile de medicație în spitale pot reprezenta un dintre cauzele deceselor.  În SUA numărul deceselor imputabile erorilor medicale s-a situat între limitele de 44000- 98000 pe an. În Elveția au fost între 2000 – 3000. Un alt studiu întreprins de Harvard a arătat că 18 % dintre cazurile de reacții adverse la medicamente s-au datorat neglijenței medicilor.

Studii statistice referitoare la calitatea rețetelor arată că 1/3 dintre rețete au fost ilogice sau periculoase, iar atunci când numărul de medicamente prescrise s-a ridicat la 4, s-a ajuns la ½.

Distrugerea încrederii în sistem este cauzată și corupția, dezvăluită din ce în ce mai des în spațiul public. Medicii, de pe toate nivelurile de competență, se lasă cumpărați de companiile farmaceutice.

Numele mari din medicină sunt curate de marile companii pentru a le promova produsele, în timp ce practicienii sunt vizitați de reprezentanții medicali ai firmelor producătoare și convinși, uneori prin mijloace mai puțin etice, pentru a deveni prescriptori pentru molecula lor.

Acest joc de interese este simțit adesea și direct de către pacient și slăbește încrederea în medic- pacient, ceea duce la o tensiune între cei doi participanți actul terapeutic, cu efecte nocive asupra pacientului.

Efectul benefic al unui tratament ține de nivelul încrederii, iar studiile cu medicamente placebo au demonstrat cele afirmate.

 

Etică sau… cosmetică

O altă verigă importantă în demersul medical este farmacia. În cazul tratamentelor în ambulatoriu, veriga farmaceutică este importantă. Din acest motiv liberalizarea excesivă a pieței și farmacia on-line nu sunt practici fericite ale modernității.

Relația cu farmacistul reprezintă ultima verigă de verificare, de comunicare, de consiliere și de încredere.

Convingerea cu care un farmacist își îndeplinește misiunea este benefică, farmacia ne fiind doar terminalul unui act de vânzare, ci un spațiu unde se oficiază un act medical.

La rândul său, farmacistul este purtătorul unui jurământ profesional, aplicatul unui cod etic și o persoană responsabilă, care are inclusiv dreptul contradictorialității în relația cu medicul prescriptor.

Inițial medicul îndeplinea și oficiul de farmacist. E drept, în Codul lui Hipocrate se găseau 300 de produse, pe când astăzi, nomenclatorul unei farmacii are în jur de 40 000.

Pentru a proteja pacientul de orice abuz și pentru a ajuta la dezvoltarea competențelor farmaciștilor, γιατρο; a fost împărțit în două ramuri.

În legislația actuală, medicul nu are voie să fie și farmacist și invers. Astfel, dacă o persoană deține studii în ambele ramuri ale științei medicale, va trebuie să opteze pentru una dintre ele.

În acest context, relația se cere a fi una strict profesională, în care părțile au rol distinct.

Multă vreme spițeria a fost o artă a preparării. Formulele erau personalizate, astfel încât farmacistul își centra misiunea pe tratarea pacientului, nu a bolii în general. Din zecile de borcănașe ieșeau mii de rețete, tezaurizate treptat în ceea ce s-a numit mai târziu Farmacopee.

Toate acestea până în ziua în care arta personalizării a fost anulată de standardizare, prin apariția medicamentelor tipizate.

Rușii Ilf și Petrof, cu destul umor, în volumul lor de călătorie America fără etaje, scriu despre cum a dispărut farmacia tradițională. Oamenii de afaceri, simțind potențialul economic al domeniului farmaceutic, le-a confiscat arta din mojar mojar și au transformat-o în business, lăsându-i pe farmaciști fără obiectul muncii. Cu destulă de ironie, rușii descriu atipicul luptei farmacistului cu piața, pe pământul tuturor făgăduințelor. Rămași doar într-un colț de încăpere cu un dulap cu medicamente, farmacistul devenise un proprietar de drogherie, care oferea tot felul de alte servicii, inclusiv culinare sau de divertisment, doar ca să poată supraviețui. Prin plimbările lor americane, în care au luat contact cu o lume aflată dincolo de oceanul istoriei pe care o trăiau rușii, nu au găsit decât o singură farmacie care nu fusese mutilată, la New York.

La noi, farmacia borcănașelor a rezistat până în apropierea de al doilea sfârșit preconizat al lumii, anul 2000. În vremea comunismului, de nevoie, Farmacopeea era la mare cinste. Lipsa medicamentelor, dar și a substanțelor, cerea ingeniozitate farmaciștilor. Erau farmaciști care reproduceau cam tot ceea ce lipsea. Am găsit la farmaciști precum Ion Bobaru, de la farmacia Faltis din Brăila, vocabulare întregi cu rețete adaptate la lipsuri și nevoi.

După 2000, farmacia cu laborator, tradițională, a dispărut, fiind înlocuită cu cea comercială. Buticul cu medicamente și reclame a apărut la fiece colț de stradă și în orice mall. Farmaciștii nu au mai fost evaluați profesional, ci comercial. Din acest moment, evaluarea încrederii în știința și onestitatea farmacistului s-a mutat de la persoană, la sistem. Încă este un domeniu despre ale cărui practici comerciale directe s-a vorbit prea puțin.

Transformarea farmaciei în activitate strict comercială, a adus cu sine practici comerciale de vânzare. Tehnica farmaceutică a început să fie înlocuită în farmacii cu marketingul farmaceutic. Manuale întregi, puse la dispoziție de firmele de distribuție și producție, îl învață pe farmacist cum să vândă. Ceea ce se învață în școală, în facultatea de profil, nu are culori similare cu ceea ce se întâmplă în spațiul pe care-l cunoscut astăzi drept piața farma.

Științific, domeniul este în evoluție constantă, ceea ce ar putea fi de bun augur în creșterea încrederii populare în cuceririle științei.

Practic însă, transformarea pacientului în client a dus la creșterea consumului de medicamente, ceea ce are consecințe nefaste la nivel individual și colectiv.

Înțelegerile tripartite dintre companiile producătoare, medici și farmaciști, sunt de cele mai multe ori făcute să ducă doar la vânări mai mari. De asemenea, nu este un secret că toate companiile producătoare de medicamente au reprezentanți medicali, care fac lobby pe lângă medici, astfel încât produsul lor să intre în prescripție sau să crească pe piață. Evident, activitatea de lobby nu presupune doar prezentare științifică, ci și avantaje de tot felul, de la plata unor congrese costisitoare pentru medici, la dotări în cabinete, călătorii private și chiar sume încasate direct.

M-am ocupat la un moment dat de practica unui medic dermatolog care, deși ar fi trebuit să judece etic fiecare situație de boală în parte, lucrând pentru pacient, în funcție de vizita reprezentanților medicali, în fiecare săptămână schimba formula prescrisă, fără să țină cont de afecțiunea pacientului, ci de …gradul de afecțiune născut conjunctural față de un producător sau altul. Destăinuirile reprezentanților medicali despre cum și cu ce instrumente de convingere făceau promovarea medicală, arătau clar că știința era pe ultimul loc în preocuparea domnului doctor.

Evident, aceste deformări de sens ale rezultatelor științifice, aceste coruperi, sunt prezente și în farmacia comercială actuală. Sub impactul unei publicități agresive, la limita legalității, se pierde din vedere faptul că farmacia nu este o activitate comercială propriu-zisă. Ceea ce se petrece în farmacie este act medical. Nu se realizează doar o vânzare. Vânzarea nu este și nu trebuie să fie scopul final al întâlnirii farmacist-pacient, ci identificarea nevoii reale a pacientului. Însă numite interese economice au trecut farmaciile în lista societăților comerciale și au aruncat aceste unități medicale pe o piață agresiv comercială. Farmacia ar trebui să fie o întrecere între profesioniști, nu o luptă pe vânzări. Din păcate nu este așa, iar cei care pierd și plătesc cu propria sănătate sunt oamenii. De ce? Pentru că, după cum aminteam și mai sus, pacienții nu sunt simpli clienți, iar medicamentele nu sunt o simplă marfă. Vorbim de substanțe active cu efecte pozitive, dar și negative, asupra celor ce le înghit, motiv pentru care, alegerea farmacistului după criterii de onestitate este vitală.

Profesia de farmacist pare a fi de mai mică importanță față de celorlalte discipline medicale. Nu este inferioară, este colegială și complementară. Pacienții se văd cel mai des cu farmacistul, mai des decât cu medicul curant sau medicul de familie. Este firesc să fie așa, iar în anumite sisteme medicale, farmacistul are un rol extins, pentru evitarea cozilor și birocrației medicale.

Farmacistul este un profesionist, nu un vânzător. Ce însemnă să fii un profesionist, științific vorbind? Înseamnă să ai o contribuție, o implicare activă în înțelegerea problemelor, simptomelor, cu care se confruntă pacientul. Înseamnă să nu faci o vânzare, ci un act medical. Înseamnă să nu te preocupe valoarea de pe bon – chiar dacă firma condiționează salariul de sumele vândute -, ci de omul din față, care are nevoie de susținere și grijă, de corectitudine și pricepere.

În mod normal, valoarea financiară a medicamentului nu ar trebuie să stea la baza eliberării nici unui produs din farmacie.  Farmacia nu este magazin. Medicamentele nu pot fi înghițite de oameni pentru beneficii salariale ale farmaciștilor sau asistenților. Etic vorbind, nu trebuie să plece nimeni cu punga plina de medicamente. Nimeni nu trebuie să primească ceea ce nu are nevoie. Medicamentele nu sunt o glumă și nu sunt nici bunuri de larg consum. Este o crimă înghițirea lor fără bază științifică. Se pune în pericol sănătatea, tocmai în locul unde ar trebui să se urmărească binele. De aceea, alegerea farmacistului trebuie să fie una la fel de serioasă precum este cea a medicului stomatolog, spre exemplu. Profesionalismul și onestitatea personalului din farmacie trebuie să fie principalele criterii de alegere a farmacistului.  Jumătate din terapie este făcută de omul care te consiliază medical. Dacă el este interesat să îndeplinească directivele de vânzare impuse de conducerea firmei, fiind mai atent la afișajul de la computer, care-i impune ce să vândă, și nu este preocupat să asculte problema reală a pacientului, actul medical este viciat.

De aceea, este importantă relația personală, stabilă și de încredere, cu personalul farmaceutic. Întâlnirea farmacist-pacient este un moment de mare importanță în tratarea oricărei afecțiuni, iar succesul vindecării sau ameliorării unei afecțiuni ține de o bună alegere a farmaciștilor.

Cel mai mare privilegiu al unui profesionist este să-și poată exercita în mod liber profesia. Cum a devenit libertatea profesională un privilegiu și nu un fapt de la sine înțeles? Din păcate, piața dictează, chiar și acolo unde regulile comerțului trebuie să funcționeze adiacent, nu frontal. Farmacia este, așadar,  unul dintre domeniile răvășite de comerțul sălbatic. Astăzi, în România, activitatea de comerț cu medicamente este o junglă în care, dozajul dintre regulile pieței și intervenția profesioniștilor este aproape inexistent. Interesul comercial subjugă pe zice ce trece dreptul la libertate profesională a celor care lucrează în farmacii, iar cel mai afectat este farmacistul și, evident, odată cu el, pacientul. Da, fiecare poate deveni din pacient, victimă. Este crunt să știi că, ajuns de nevoie în farmacie, poți fi ținta unui proces de vânzare și nu a unui act terapeutic. Medicamentele nu sunt, totuși, așa cum spuneam, produse de larg consum, care pot fi împinse spre gura clientului, dator să facă industria să trăiască. Înghițirea aiurea de medicamente are rezultate deloc cuminți. S-a mai intervenit pe ici, pe acolo, în ultimii ani, la legea farmaciei din România. Intervenții utile, dar care nu modifică fondul problemei. Farmacia rămâne, sau chiar se profilează ca un magazin de medicamente. Fondul chestiunii este neatins, iar farmacistul, în calitatea lui de profesionist, va deveni tot mai afectat de izul comercial al domeniului. Este un comerț specific, este o artă, nu este o vânzare oarecare. Oricât de bună ar fi piața concurențială în alte domenii, în cel farmaceutic are efect nociv. Acum pacientul aflat în oficina farmaciei devine o sumă de bonuri, un pretext de vânzare și nu o persoană care să fie evaluată după nevoia lui reală. Ceea ce numesc marile companii vânzare asociată, adică determinarea farmacistului să vândă produse impuse de departamentul de vânzări, este de fapt o înșelătorie. Se ajunge de la durerea de cap, la crema de bătături, pe care o are farmacistul în focus.  Farmaciștii joacă zilnic cu Florin Piersic în Castravetele. Orice ar dori pacientul, i se dă tot ceea ce managementul dictează în cască –sau, mai exact, pe ecranul din față.  Comerțul omoară profesia. De aceea, în țări precum Germania, numărul de unități farmaceutice deținute de o companie este maximum patru. În farmacie cantitatea ucide, iar un comerț agresiv este distructiv. Ca pacient, ar trebui să pleci cu ceea ce îți trebuie și cu cât îți trebuie. Orice altceva, impus de sistemele puse la punct ale unei farmacii comerciale, doar comerciale, este un atac la sănătate.

Farmacia sănătoasă are vădite elemente comerciale, dar doar în subsidiar. În farmacie are loc un act medical, supus unor norme etice. Abaterile etice sunt împinse atât de departe, prin dispariția farmaciilor de cartier și transformarea lor în lanțuri comerciale cu specific medical, încât nu este ignorat doar pacientul ca individualitate, punându-se accent pe boală, este eludat actul medical în scopuri aproape exclusiv comerciale[7].

Toate cele prezentate, poate puțin cam pe larg, duc, evident, la deformare a imaginii științei medicale în general și la neîncredere publică.

Am exprimat toate aceste idei, pornind de la experiența practică. Sinteza lor poate fi exprimată practic printr-o pildă a lui Descartes. Gânditorul vorbește scrie despre orbul care-și cară adversarul văzător în fund de pivniță, pentru a-și atinge scopul de a lupta de la egal la egal,[8] sau chiar de a-și crea un avantaj în luptă.

 

Cum va fi?

Fără a intra direct miezul eticii științifice, în vremuri pline de provocări am încercat să arat de unde fin formele de negaționism public actual și contestările la adresa științei.

Încercând să dau o formă care să contribuie la evaluarea etică a realității, am cernut realitățile prin gândirea lui Kuhn care, în incursiunile sale ideatice, s-a distanțat de imaginea idealizată asupra cunoașterii științifice susținând, că baza practicii cercetării şi a consensului într-o ştiinţă care a atins stadiul maturităţii nu este teoria științifică, ci ceva mai complex , paradigma.

În acest stadiu nu este condusă în primul rând de teorii şi reguli metodologice generale, ci de experienţe împărtăşite în comun ce sunt încastrate în paradigme. Cercetarea științifică este, înainte de toate, o practică cu un accentuat caracter instrumental , şi, ca orice practică, ea se învaţă prin ucenicie. Paradigmele înţelese ca realizări ştiinţifice exemplare, ca exemple concrete de formulări şi soluţii ale problemelor ştiinţifice, constituie baza acelui acord al oamenilcr de ştiinţă asupra fundamentelor ce distinge orice cerceta[9].

Ei bine, în ceea ce am prezentat se poate constata o schimbare de paradigmă, dacă facem evaluări prin lupele idealului, o continuare de paradigmă, dacă acceptăm  că banii sunt astăzi principalul motor al mișcării cercetării, sau o secționare pe nivele a paradigmei, adică, idealul științific este speculat comercial, ca urmare a căderii în materialismul vulgar. Să fie oare o amăgire tendința de a crede că vorbim în relația dintre descoperirea științifică și valorificarea ei practică, ca de biblicele Marta și Maria? Sau, poate, pur și simplu, etica este legată la ochi, de goana furibundă după materie, după cash?

Oare încrederea nu este altceva decât o marfă necesară, ambalată bine și livrată clientului prin strategii publicitare? Chiar și așa, reacțiile din ultima perioadă, scot la lumină faptul că părți relevante numeric din societate simt uzura încrederii în știință, iar controversele rod progresiv din imaginea științei medicale. Succesul campaniei de vaccinare – dacă va fi -, spre exemplu, va fi suficient pentru recucerirea redutei încrederii în știința medicală? Sau pășim zi de zi spre pesimismul absolut[10]?

 

 

[1] Leon N. Cooper, Science and Human Experience, Cambridge University Press, 2014, p, 37.

[2]Clifford A. Pickover, The medical book,  Sternling Bublishing, 2012, p. 146.

[3] http://www.ubu.umfiasi.ro/wp-content/uploads/2018/02/Incredere_fundamente_RO.pdf, accesat la data de 07.01.2021, orele 18.

[4] Lăcrămioara Ochiuz, Iuliana Popovici, Dumitru Lupuliasa, Terminologia medicală și farmaceutică, Polirom, Iași, 2011, p. 25.

[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Jur%C4%83m%C3%A2ntul_lui_Hippocrate, accesat la data de 8.01.2021, orele, 21.

[6] Raluca Mihaela Simion, Malpraxisul medical: oportunitate sau realitate?, Humanitas, București, 2010, 27.

[7] https://sanatateabuzoiana.ro/medicamentul-negocierea-nenegociabilului/,

[8] Georges Politzer, Filosofia și miturile, Eseuri, Edit. Univers, București, 1975, p. 162.

[9]Thomas S. Kuhn, Structura revoluțiilor științifice, Humanitas, București, 2008, p. 10.

[10] Vladimir Janchelevith, Curs de filosofie morală, Polirom, Iași, 2011, p. 101.

Negoiţă Iulius-Paul, teolog, fiu al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, eco- nomistă, s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975. A absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău în anul 1995 şi Facultatea de Teologie a Universităţii Bucu- reşti în anul 1999, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cât şi cursuri de master în Administraţie publi- că la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrati- ve. Este doctor în Drept canonic al Universităţii Bucu- reşti. A urmat şi cursuri de formare în străinătate: Islanda (2007), Cipru (2008), Marea Britanie şi Letonia (2010) şi Germania (2012). Este preot din anul 1997, întâi la Parohia din co- muna Gherăseni, apoi în Buzău. Ca preot, a primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 a fost judecător în cadrul Consistoriului Mitropolitan. Cea mai importantă realizare de până acum pentru cariera sa de preot consideră a fi ansamblul bisericesc din Cartie- rul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la care a contribuit împreună cu tatăl său, cu sprijinul comunităţii parohiale. A fost şi cadru didactic la Seminarul Teologic, unde cândva a fost elev, dar şi la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (2001-2010), iar din anul 2003 până în anul 2010 a fost şi inspector de Religie şi Imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi inspector general adjunct, din anul 2008 până în 2010. Pentru doi ani, 2010- 2012, a deţinut funcţia de director al Palatului Copiilor Buzău, apoi director al Şco- lii Postliceale Sanitare (2012-2016 şi în continuare după susţinerea concursului pentru acest post). În calitate de manager al celor două instituţii şcolare, a reuşit să le refacă din temelii şi să le modernizeze. În anul 2013, a pus bazele Colegiului „Nicolae Paulescu” din Râmnicu Sărat, unitate de învăţământ privat, având au- torizate atât cursuri liceale cât şi postliceale sanitare. În cadrul celei de-a doua profesii, cea de farmacist, este implicat mai ales la nivel managerial, încă de la înfiinţarea lanţului de farmacii „Iris Pharm”, o între- prindere de familie. Din anul 2015, Colegiul Farmaciştilor din Buzău l-a desemnat ca reprezentant în Adunarea Naţională. S-a implicat şi în viaţa politică locală şi în două legislaturi (2008-2012; 2012-2016) a fost consilier local independent. La primul mandat a fost chiar preşe- dintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorităţi, Sport, Sănătate şi Asistenţă Socială. Din poziţia de independent, în anul 2012 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea. Desfăşoară o bogată activitate publicistică, abordând cele mai diverse dome- nii: teologie, istorie, drept, în reviste ştiinţifice, ori în periodicele şi revistele locale sau naţionale: „Ziarul Lumina”, „Jurnalul Naţional”, „Revista Teologică”, „Mousaios”, „Glasul Adevărului”, „Analele Buzăului”, „Opinia”, unde a fost şi editorialist. Este iniţiator al revistei „Educaţia creştină” şi membru în comitetul de redacţie al revistei de istorie „Tezaur”. În anul 2004 a înfiinţat Editura Omega căre- ia ulterior i-a adăugat şi o tipografie, întâi în Buzău, dar în prezent ambele îşi au sediul în satul Focşănei din comuna Vadu Paşii. În anul 2010 a înfiinţat Editura Palatul Copiilor. Este autor sau coautor al unui număr de peste douăzeci de lucrări cu tematici diverse, de la management educaţional şi auxiliare didactice la analiză şi satiră politică. A început cu Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Gherăseni, 2002; Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău: note de istorie recentă, 2009; Rostire întru zidire: antologie de poezie religioasă, 2010; Daruri cu tâlc; Dinastia Vorel; Farmacia în albumul cu amintiri; Religie şi socie- tate: dialoguri; Zăpada zilei de ieri, 40 de rânduri (editorialele din Opinia, reedita- tă în anul 2012); Marchitanii roşii (distinsă cu Premiul Naţional „V. Voiculescu” pentru publicistică, acordat de jurnalistul Cristinel Popa, originar din Pârscov). La 7 decembrie 2018, a fost validat ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti - Secţia Proză. Din 2121 este membru UZPR Comunică în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook