Ferma Capra Roșie

Bucurii ale vieții

Știu, în opina unora, ar trebui să-mi petrec timpul altfel. Ce pasiune poate fi aceasta? E o activitate care arată mai mult decăderea unei persoane. Doar toți am luptat să scăpăm cumva de ceea ce noi considerăm că este o muncă înjositoare.

Sunt câteva fraze pe care chiar dacă nu le-am auzit, le-am simțit. Am simțit și alte aluzii, din aceeași categorie semantică. Îmi spuneau că ar trebuie să fiu mult mai sus și că nu e deloc demn să mă ocup de creșterea animalelor.

Da, sunt și părți de adevăr. Deși nu vorbim de un grajd oarecare, în ceea ce ne privește – curățenia fiind desăvârșită -, hainele de stradă nu au același miros la ieșire. E normal și nu e parfum franțuzesc. Sigur, aspectul este aproape insesizabil, dar există.

De asemenea, intersectarea cu cei care tranzacționează animăluțe, nu este una …academică, dar este scuzabilă. Nu poți sta și în bibliotecă și în saivan, în același timp. Uneori nici simultan. Așa că orice stare de om simandicos, nu-și are rost. Ei dau mâncare și, să fim sinceri, hrănesc cu ceea ce au, mai mult decât, noi, cei cu …idei. Au un rost pentru ei și pentru noi și pentru vietăți, evident. Nu au limbaj, poate. Dar au o filosofie a vieții, clară. De aceea, recunosc, nu mă simt rău, printre cei care s-au dedicat exclusiv activităților de acest gen. Ba chiar îmi place.

Cu toate acestea – poate surprinde ceea ce spun – chiar și creșterea animalelor este un act de cultură. Specii, rase, evoluție, importuri, legături cu oameni dedicați științific domeniului. Am învățat multe, foarte multe, mai multe decât credeam că există în acest domeniu. Pe deasupra, ca un dat socratic, pe zi ce trece simt că nu știu mare lucru.

Dar, căci în toate e un dar…. e minunat.

Am intrat astăzi în maternitatea gospodăriei. Zi după zi nou veniți. Colorați, scumpi, moi. Nu ai cum să nu-i pupi pe boticul umed.

De când am animăluțe, primăverile înseamnă Primăvară, înseamnă nou, însemnă viață, și uneori suferință. Nu e ușor să te dezlipești de fiecare animăluț. Unul este mai reușit, altul sensibil. Fiecare însă, are ceva ce te leagă de el. Medicii noștri pun rezoluția: produs care nu face obiectul reproducției. Și așa este, nu e perfect fiecare exemplar, așa cum noi oamenii nu suntem perfecți. Dar fiecare este unic și se naște acolo, în staulul tău, sub grija ta, care participi uneori la venirea lui pe lume și parcă ai o responsabilitatea pentru încrederea cu care vine la tine să-l hrănești sau să-l mângâi … iar tu nu poți ține mereu echilibru între standarde și sensibilități.

Vara este iarăși frumoasă. Rumegatul de verde îți liniștește gândurile, dacă, cumva le ai agitate. E o liniște mișcată doar de o rumoare pașnică, de o muzică a ierbii care se transformă. E terapie. E terapie pentru odihniți, dar și pentru obosiți, pentru stresați, dar și pentru relaxați. Simți viața.

Și pe lângă terapie – adevărat este – e și economie. Nu e cu catastife de minus și plus stricte. Dacă lucrezi așa nu te mai apuci să faci nimic, sau renunți la tot. Profitabilitatea e un deziderat care intră în conflict cu calitatea și obținerea unui produs natural, iar pentru mine sănătatea e totul, nu cantitatea. Dar, este și economie. Pentru tine, pentru familia ta, pentru prieteni, pentru cumpărători, poți produce și știi că ai și dai ceva sănătos, cu adevărat. Stă în mâinile tale ce produci, ceea ce reprezintă un privilegiul imens. Poți avea bani să cumperi orice, dacă nu știi ce este cu adevărat natural, în lumea falsurilor …. Și chiar nu ai de unde să știi, dacă nu produci bunul respectiv sau dacă nu știi de unde este și nu cunoști producătorul bine. Acesta este marele privilegiul, la care, evident, se adaugă și plăcerea de a produce. Oricum ai calcula, pe pierdere nu ești, doar că trebuie răbdare, curaj și plăcerea de a reveni la activități tradiționale, care îți dau independență față de piață. Ai mereu resurse de supraviețuire, ai produse de calitate, nu depinzi de nimeni, ceea ce înseamnă un act libertate.

Deci, cine are unde, poate încerca sentimentul libertății oferit de plăcerea de a produce singur. Sunt atât de multe variante, încât fiecare poate încerca să transforme un timp liber, în produs, un spațiu, în spațiu util și o pasiune în beneficiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și