Închideți cutia cu palavre!

Am renunțat de aproape 10 an la cutia cu palavre nesfârșite. Mi-a pierdut și eu destui ani în fața acestui tocător de timp. Am copilărit la Blăjani și acolo, printre dealuri, nu a fost semnal de antenă niciodată. Când am descoperit televizorul, după 90, am fost atras. Erau filme, lecții de limbi străine, Teleenciclopedia. Apoi am început să fiu preocupat de dezbaterile politice. Era ceva nou. Credeam că înțeleg mai bine societatea. Oricum, nivelul clasei politice era mult mai ridicat, decât astăzi. Erau și oameni de valoare.

După o vreme le-am luat sonorul guralivilor politici. Așa erau cel puțin comici. În ceea ce privește formarea politică sau oratorică prin intermediul lor, descoperit că mă înșelasem, că pierdusem timpul, un timp prețios. Nimic din ceea ce vedeam acolo nu avea finalitate și rezistență, nu mă hrănea intelectual sau spiritual.

În disperare, am început să caut discursurilor marilor comunicatori politici și sociali. Era altceva. Spuneau lucruri mari, legate, coerente. Chiar dacă nu le făceau toate, ci jucau un rol, își făcea plăcere să-i asculți. Din gura unui om educat poți auzi și vorbe sănătoase.

Am ajuns să mă implic în viața comunității. Am candidat. Am ajuns în studiouri. Am fost onest în ceea ce am spus și nu am afirmat decât ceea ce cred cu adevărat că pot face. În același timp, am fost supus la linșaj mediatic. Târziu am aflat că totul se face pe bani, iar cine plătește e ocolit de mizeria jurnalistică, iar cine nu plătește e înnegrit. Au încercat să mă înnegrească, dar nu au reușit. Am avut mereu contact direct cu oamenii și e greu să minți cu televizorul pe cineva care cunoaște realitatea. De înnegrit nu m-au înnegrit, dar de lămurit m-au lămurit. Se mințea fără rușine, așa că am realizat că e o mare pierdere de timp să mai asculți ceva la televizor, că e o stupiditate. De atunci, l-am desființat pe al meu de acasă și am fost extrem de zgârcit cu participarea la emisiuni, deși, uneori, simt nevoia să comunic și altfel, decât prin scris, și probabil o voi face, dar tot în mod independent.

După ce am testat pe propria-mi piele, am ajuns la îndemnul părintelui Visarion, pe care l-am ascultat exact la o predică în care spunea că televizorul este de la diavol. Atunci l-am judecat. Eram anul I la Seminar. Credeam nu pot renunța la statutul de tânăr informat. Astăzi îi dau dreptate. De când am renunțat la această cutie cu palavre mincinoase am câștigat enorm. Am câștigat și timp și bani. Am câștigat libertate de gândire și am sentimentul că nu-s bizonul care așteptă să i se dea să înghită nemestecat ce plătește un politician sau altul.

Sigur, sunt consternat să citesc câți bani dau acești domni să fie chemați și bine tratați la emisiuni. Dar și mai consternat sunt să constat că acești oameni merg acolo fără să aibă nimic a spune. Merg să ocupe spațiul și să ia fața altora, în ideea că electoratul și partidul se va obișnui cu ei și, în lipsă de altceva îi vor vota. Ca să votezi așa ceva, chiar nu ai nevoie să pierzi timp prețios din viață, timp irepetabil, să asculți niște minciuni și niște nimicuri, rostite agramat și fals.

Oameni buni, stingeți cutia cu păcăleli și vă veți reinventa. Citiți o carte și vă veți bucura. E inutil, ba chiar degradant! să mai stai cu ochii în televizorul de azi.

Iar dacă nu găsești un punct de reper de care să te agăți în actul abstinenței, începe cu prima zi de post, pentru că începe Postul Mare. În trecut, odată cu începerea postului nu erau urcate doar vasele de dulce în pod, ci erau lăsate toate obiceiurile din restul vremii. Teatrele, spectacolele, petrecerile luau pauză. Pare mult, dar nu era. Avem nevoie de pauze pentru a le gusta din nou. Astăzi nu mai avem aceeași strictețe în abordarea perioadei, dar măcar la televizor să renunțăm, iar dacă nu la toate posturile, măcar la cele unde se vorbesc verzi și uscate. La cele la care după ce ai pierdut timpul, constați că nu ai învățat sau simțit nimic nou.

După 40 de zile de pace și viață de calitate, fără toate prezențele nevenite în propria casă, descoperiți bucuria de a trăi, de citi, de a sta cu familia. Găsiți tihna de a vă ruga. E un canon greu să renunțai la televizor? Bine, păstrați Trinitas și un canal cultural. După 40 de zile îmi veți scrie încântați. Veți fi mulțumiți că ați ieșit din mâinile palavragiilor, că nu le mai sunteți robi, că sunteți liberi pentru familia voastră și pentru propria viață.