Normal ar fi ca după toată această nebunie din Ucraina, principala problemă să nu fie independența energetică față de Rusia, ci un program de dezarmare care să ducă, în etape, la distrugerea arsenalului de tot felul. La ce mai folosește înarmarea dacă toate statele au și produc arme care pot pune în pericol viața pe planetă? Deținerea de arme de distrugere în masă nu mai este un mijloc defensiv de apărare. Nici măcar ofensiv nu mai poate fi, atâta vreme cât ceilalți te pot trăsni de nu te …mai vezi. Este absurd ca lumea să continue așa și să se teamă mai mult de ea însăși decât de orice alt cataclism.
De acum fiecare popor care deține arme puternice va fi chinuit de gândul că, într-o zi, va ajunge la conducere un dement, care se va juca la butoane. Credeți că nu sunt destui nebuni în politică? Sunt, iar unii cred că lumea este a lor și în mintea lor bolnavă ar lua totul cu ei, într-o secundă, dacă li s-ar pune poziția de forță în pericol.
Astăzi totul se vede pe pământ. Nu este nimeni care să facă ceva nesupravegheat. E ușor de cercetat fiecare stat și de impus sancțiuni pentru a-i determina să termine cu nebunia înarmării. După ce începe conflictul e mai greu, chiar imposibil. Deși nu e loc de glume, în așa dramă, îmi amintesc una rusească : Un tată își bătea zdravăn fiul. De ce-l bați? îl întreabă un vecin înnebunit de ceea ce auzea. A spart o cană! a zis agresorul. Trebuia să-l bați înainte să o spargă, acum e târziu! Desigur, copilul nu trebuia bătut nici înainte, nici după, ci educat. Așa a fost și cu Putin. După ce o lume întreagă i-a ținut hangul, acum constată că e un mare pericol. Toții șefii de stat au avut informații despre profilul lui Putin și situația din Rusia, doar sunt servicii secrete fără număr în fiecare stat. Cu toate acestea, au băut din cana lui. Acum așteaptă judecarea lui Putin de instituțiile internaționale și probabil va veni. Dar nu e cam târziu? Când vezi milioanele de vieți frânte, clădiri eviscerate, sirene care fluieră dement, soți care se văd pentru ultima dată, copii care trec granița plângând, familii care fug cu câteva plase în mână, mame care nasc în stații de metrou, animale care mor în cuști, avioane care aruncă foc peste oameni și orașe, realizezi că lumea nu mai poate funcționa așa.
Ne-a dat Dumnezeu o lume atât de frumoasă și ne-am pus cu tunul pe ea. Veți spune că nu noi tragem cu tunul. Tragem și noi pentru că acceptăm acest mod în care e lumea. Suntem mulți, mai muți decât cei care ne conduc, mai mulți decât cei care fabrică arme și am putea să-i oprim.
E clar, armele nu mai apără popoare, așa cum era în trecut. Războaiele nu mai sunt forme de eroism defensiv, ci momente care zguduie planeta. Ce rost mai au soldații în război, atâta vreme cât o bombă poate nimici o lume. Știm, vedem și dacă continuăm să tăcem, ne merităm soarta. Nici Dumnezeu nu ne mai poate scăpa din propriile noastre mâini.
Am călătorit cu toții și am văzut cât de frumoasă e lumea. Minunată, variată și ieșită din mâna lui Dumnezeu. Chiar atei dacă sunteți, să nu-mi spuneți că hazardul sau omul era în stare de așa ceva? De ce suntem noi capabili, din păcate? De ce se vede în Rusia. Putin e unul din regnul nostru, în definitiv.
Îl amenințăm că nu mai luăm gaz de el? Nici gazul nu e de la el, cum lumea nu e de la el, însă toți, am acceptat compromisul. Toți știam că în Rusia e un regim corupt și am acceptat afacerea.
Putin are ceea ce se numește privilegiul resurselor. Adică vinde resurse naționale în numele poporului, dar în beneficul grupului său. În cele mai sărace state lucrurile se petrec la fel și, paradoxal, cele mai bogate state în resurse naturale au populația cea mai săracă, pentru că mita funcționează cel mai bine, iar mulți conducători occidentali au fost alintați de dictator. Așa am ajuns și noi, prin acceptare, să fim făcători de război și nu de pace, iar fără pace lumea se surpă.
Dezarmarea trebuie să fie dezideratul clar al lumii. Altfel o planetă tremură pentru că niște demenți se ascund în buncăre și folosesc viețile noastre în jocul lor. Chiar dacă își fac poze în uniforme și țin discursuri motivaționale de război, jucând rol de eroi, stau în buncăr și dictează, în timp ce oamenii, se omoară între ei. Credeți că e cineva fericit că omoară în acest război? Nimeni, dacă e sănătos la minte. Fiecare trage de frică în celălalt. Dacă lumea în care trăim era sănătoasă la cap, după primul foc de armă înceta totul. Când moare o singură persoană, e mult! Din păcate au murit zeci de mii și vor continua să moară, pentru acceptăm ca indivizi puși pe distrugere să conducă popoare. Putin spunea că poate sacrifica și 50 000 de soldați. El nu a putut da naștere unuia singur, iar dacă are copiii cu a doua soție, așa cum citeam, îi ține în Elveția, sub identități false. Însă poate sacrifica soldați, adică oameni, pe care Dumnezeu și părinții lor i-au adus pe pământ, pentru că e în poziție de forță și i s-a permis să rămână atâtea legislaturi.
Când doi oameni se ceartă, pierd amândoi. Când două popoare se luptau, aveau pagube ambele. Astăzi, când un dictator are poftă să se vadă pe filele cărții de istorie – chiar și abordarea războiului în istorie trebuie schimbată – , îngrozește o lume întreagă. Ce soluție avem? Dezarmarea și pacea, slogan atât de demonetizat în vremea comuniștilor și atât de necesar acum.
