După ce ni s-a explicat o vreme cum trebuie să ne spălăm pe mâini, acum suntem învățați să cum să închidem becul. Evident, spălatul pe mâni a constituit un progres în istoria omenirii. Spre exemplu, în istoria medicinei este prezentată revoluția spălatului pe mâini a medicilor ca un act salvator al celor care au fost operați după impunerea ei ca practică obligatorie.
Le-a trebuit ceva vreme medicilor – mai ales chirurgilor – să realizeze că devin purtători de tot felul de nenorociri și infectează alți pacienți. Problema a fost însă rezolvată, iar sfatul spălatului pe mâini a fost desuet în Pandemie, în condițiile în care oamenii aveau nevoie de mult mai mul. Aveau nevoie de implicarea autorităților astfel încât sistemul sanitar să funcționeze. Nu a fost așa și am văzut cu toții câți oameni au murit cu zile.
După penibilul sfatului anterior amintit, repetat rar și apăsat de la tribuna prezidențială, acum avem o grămadă de sfătuitori care ne învață cum să stingem becul. Evident, spre deosebire de occidentali, noi, cei din fostul lagăr comunist, știm să stingem becul, știm să tremurăm, știm să îndurăm. E drept, nici ei nu fac risipă. Îmi amintesc șederea mea la un stagiu de pregătire prin Anglia, unde n-am avut parte de mai mult 20 de grade în casă iarna. Însă, occidentalii pot experimenta puțin ceea ce noi am trăit în Epoca de Aur din plin.
Noi știm să închidem becul. Problema este însă similară cu spălatul pe mâini. În timp ce noi ne spălam pe mâini, ei spălau …bani. A fost un jaf teribil în Pandemie, jaf bine îngropat, pentru că cei ce au avut parte de banii publici de atunci au fost mulți și de toate culorile.
Jaf este și acum. Închidem becul, dar ne lovesc facturile de parcă am plăti curentul la Casa Poporului. Închidem becul, iar ei, cei care ne puneau să ne spălăm pe mâini ca să stopăm răspândirea virusului, acum simulează că ne vor binele în lupta cu virusul hoției din sistemul energetic. Evident, tot lucrează, tot analizează, tot caută soluții. În tot acest timp facturile vine și sapă la siguranța și speranța fiecărei familii.
Putem stinge becurile, putem îngheța, degeaba! Produsele pe care le cumpărăm au în ele prețul ridicat la electricitate.
Au ajuns membrii familiilor să se certe între ei din cauza acuzelor reciproce referitoare la consum. Au ajuns familiile care locuiesc împreună, câte două sau trei generații, să le pară rău că nu trăiesc separat și nu au două branșamente.
Am ajuns în război între noi pentru că statul nu pune stop jafului la care este supus cetățeanul.
Marele jefuitor este chiar statul.
Noi, cetățenii, nu putem controla facturile. E nebunie câte date sunt acolo. Stingem becul, dar ce folos dacă suntem jefuiți chiar și cu lumina stinsă?!
Ceai de urzică
Daruri cu tâlc
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Fascinația rostirii
