Surprinzătoare veste! A murit Gaston Lafarge. Francezul nu mai era demult francez. Era de-al nostru. Trăia aici. Se bucura de viață aici. Chiar de bucura de tot ce avea și de tot ce făcea.
L-am întâlnit adesea și mereu vesel. O singură dată era nervos la culme, deranjat de faptul că nu era asimilat complet sistemului românesc de sănătate și se mai lupta să convingă în farmacie despre dreptul său de a beneficia de rețeta compensantă.
Muncea cu succes la Buzău și se implica în orice activitate care presupunea promovarea culturii franceze.
Părinte, vreau să te văd, îmi spunea la telefon. Deși împărțeam evenimente laice, ținea să mi se adreseze așa și o făcea într-un mod original.
Exprimarea îi era mereu corectă, ceea ce îl apropia de intelectualitatea locală. Pronunția era desăvârșit franțuzită, dându-i un șarm aparte acestui om mereu vesel, mereu dispus să lupte pentru sine și pentru cei din jur.
S-a dus! Rapid, fără să anunțe, cumva…
În urmă cu două săptămâni, când a trecut pe la clinică cu mici defecțiuni dentare era atât de vesel încât vestea morții pare o glumă. Din păcate nu este. Am pierdut cu toții un prieten.
Condoleanțe familiei și mângâiere celor care-și plâng prietenul, așa cum o fac și eu,