Instituția Constantin Ungureanu

Parabolele biblice sunt prilej de viață, nu doar literatura. Unul dintre cele mai frumoase texte din Biblie amintește de darurile pe care fiecare dintre noi le primim cu generozitate de la Dumnezeu. Primim toți? Da! Primim aceleași daruri? Nu! Dumnezeu nu iubește monotonia! Cultivăm ceea ce primim fiecare? Rămâne să evaluăm în cugetul nostru! Categoric, însă, înzestrări divine avem. Dumnezeu este bun cu noi, iar atunci când cineva pune în lucrare talantul din el, când nu-l lasă să doarmă înghițit de o viață anostă, Dumnezeu îi zâmbește. Ca orice tată și Tatăl nostru nu ne vrea triști, ci voioși; nu ne vrea serbezi , ci roditori; nu ne vrea egoiști, ci generoși; nu ne vrea singuri, ci împreună cu ceilalți. De aceea a semănat în noi darul bucuriei, al muzicii, al artei. Unora a dat sensibilitatea de a percepe arta, altora, mai puțini, e drept, capacitatea de dărui artă. Unii au îngropat talantul, alții, prin muncă, îl împart zilnic cu semenii lor. Domnul profesor Constantin Ungureanu face parte din categoria minunată de oameni care au primit talantul artistic și l-au înmulțit permanent. Este pedagog, cântăreț, compozitor, actor, întemeietor de formație și, mai presus de toate om, un om dedicat și mărinimos.

Profesor dedicat, domnul Ungureanu s-a îngrijit și se îngrijește atât de viitori ascultători cultivați de muzică bună, cât și urmași pentru scenă. Pasiunea pentru copii este demonstrată, iar numărul celor în sufletul cărora a săpat pentru a le descoperi talentul este atât de mare încât doar Dumnezeu îl știe. Cum arta pedagogului constă în exemplu, domnia sa nu a rămas dator și pradă teoreticului. E viu, activ și bun model de urmat. Modelează prin propriul exemplu.

Domnul Ungureanu are însă un dar mai mare și decât al pedagogului. Nu este un imitator. A înțeles că Dumnezeu i-a dat mai mult. I-a dat darul unicității. Compune pentru el și pentru alții. Compozițiile sale ajung bucuria auzului și fericirea atâtor corzi vocale, dornice să redea mesajul stors cu trudă și nesomn. Compoziția și piscurile succesului te răpesc din tine însuți și te țin încătușat de nevoia crudă de a continua să urci și de teama să nu cazi. Orice vers și orice notă se lasă greu stoarse. Nimic pe lumea aceasta nu se face fără osteneală, iar când ești conștient cât de mare este darul primit, pleoapele se lasă și mai greu mângâiate de somn.

O alte calitate pe care eu o prețuiesc foarte mult este patriotismul local. Profesorul Ungureanu este un brand. Este o personalitate care a reînviat sau a evidențiat un ținut istoric și o atitudine civică demnă. Buzăul este casa noastră și toți îl iubim. Dar dacă locul unde stăm este cunoscut de departe, meritul, fără îndoială aparține și instituției culturale Ungureanu, cu caii, pistoalele și haiducii săi cutrierând împreună munții și văile acestui loc minunat numit Buzău. Imaginile îmi stârnesc nostalgia satului copilăriei și ale sentimentului libertății de a privi în zare, de a contempla florile câmpului, de a cădea pe veșmântul moale al ierbii; nostalgia edenului pierdut odată cu înrolarea în armata celor care și-au părăsit livezile, fântânile și casele de bârne. Chipurile de haiduci nesupuși îmi spun însă mult mai mult. Superficial gândite ele par lipsite de aderența la moment, par desuete. Să fie oare așa? Deloc! Sunt vii și necesare. Românul a avut mereu în sinea sa sentimentul unei vieți trăite dual: lupta dintre bine și rău. Lupta dintre mioritica împăcare cu ideea omului aflat sub vremi și a omului care ia vremurile în răspăr. Avem mereu în suflet sentimentul revoltei împotriva nedreptății și admirația pentru cei ce au curajului revoltei. Haiducia profesorului Constantin Ungureanu pare doar readucerea în priviri a unor vremuri demult apuse. Nu este doar atât. Acum când fenomenul corupției a întors lumea pe dos, când statul, prin cozile sale de topor, a devenit haiducul cu semnul matematic schimbat, luând de la mulți și dând la câțiva, mesajele Nemuritorilor sunt profunde. Scoală din boala fatalității și reamintește românului de darul libertății, cu care Însuși Dumnezeu l-a dăruit.

Așadar, Instituția Ungureanu, așezământ cu mai multe caturi, și-a populat frumos viața și sufletul. În unele a așezat dragostea pentru copiii, în altele dragostea pentru muzică, în altele sunetul notelor care stau să răsară, în altele creația sa antreprenorială și culturală denumită inspirat Nemuritorii .

Toată această construcție are însă un fundament și un miez – omenia. Domnul Constantin Ungureanu este om. Este un mare om.

Acest personaj mărunțel, cu plete lungi și ninse, cu voce de înger și suflet de copil, cu chip senin și ochi mereu cuprinși de câte un dor, are un caracter foarte generos. Și-a manifestat generozitatea prin artă.

Uman și profesional ne-am întâlnit adesea. Nu i-a lipsit niciodată zâmbetul și disponibilitatea. Îmi amintesc , prin 2008, când organizam Olimpiada Națională de Religie am dat un sigur telefon și, seara, la spectacolul oferit oaspeților, a fost prezent cu Nemuritorii săi. Era și atunci, ca și astăzi în vogă. Nu a cerut nimic, nu a inventat scuze. Pur și simplu a venit. Ne-a bucurat! A promovat Buzăul prin prezența sa! Ne-a onorat! Ce am fi putut spune: un mare om! Un om care va deveni nemuritor prin cultură!