Aloha în Kipukua

Doar nu mă duc în Honolulu! Dar dacă te duci? Ce poți face? Cum poți intra mai bine în spiritul singurului stat american fundament etnic?

Una dintre căi este cititul, iar cartea cea mai potrivită este Străinii din Kipukua. Am citit prin anii de liceu acestă carte, dar parcă nu am citit-o. L-am cunoscut pe pe părintele Anania – prin intermediul tatălui meu, care până în 1989 l-a avut colaborator la periodicul religios de care se ocupa – dar totuși parcă nu l-am cunoscut. L-am întâlnit mai târziu, când am avut onoarea să fac parte dintr-un juriu național, iar părintele Bartolomeu Anania era mitropolit al Clujului – oraș ferm, în spiritul căruia s-a regăsit cel mai mult – și l-am văzut altfel. Cumva era firesc. Trecuseră anii…

Când în Waikiki am început să recitesc Străinii din Kipukua, acolo, pe urmele sale, mi-a creat din nou un alt unghi de vedere asupra acestei complexe personalități.

 

Valeriu Anania a publicat romanul Străinii din Kipukua în anul 1979, la Editura Cartea Românească. A fost republicat, cu ceva timp în urmă, la Polirom. Romanul este fabulos. Este o carte pe care o poți citi și interpreta în chei diferite. Cultura, experiența religioasă, experiența umană, experiența americană, metafora exprimării criptate a unui fost deținut în pușcăriile comuniste, libertatea de gândire a celui mai mare literat teolog din contemporaneitate sunt doar câteva filtre prin care a fost construit textul romanului. Este un text care curge uneori, face valuri alte ori, stă lin altă dată și oglindește descrieri uimitoare. Pe parcursul lecturii ai impresia că romanul se dezintegrează, că se bifurcă și ideile circulă paralel, fără speranță de întâlnire. Brusc, cititorul este readus la miezul acțiunii, acțiune care uneori este alertă, iar alteori lasă locul construcției pe schelete de cuvinte.

O călătorie în Hawai, – spațiu despre care autorul spune că “este singurul petec de pământ care s-a sustras blestemului biblic, un paradis în supraviețuire”- care își propune mai mult decât întâlniri cu turnuri gigantice – printre care se află și cel al lui Trump – sau cu nisipul fierbinte al plajelor, stins de undele reci și agitate ale Pacificului,  poate fi salvată de textul sau mai bine conturată prin lecturarea textului părintelui Valeriu Anania. Cartea fascinează și surprinde. Fascinează prin recuperarea unei lumi fantastice, o lume a mitului, a zeilor, a oamenilor, a surfului sacru, al vulcanilor vii, al legendelor rostite de regele hawaina Kalakaua – locuitorul singurului palat regal din spațiul america,  Palatul Iolani. Surprinde prin luciditatea definirii lumii, a crizelor ei identitare, a deschiderii culturale pe care autorul a avut-o în vremuri în care alții nu au visat-o.

Romanul te păcălește de fiecare dată când îți dorești să-l închizi în curente sau stiluri. Când îl apropii de Sărmanul Dionis alunecă, când te duci cu gândul la proza fantastică a lui Eliade din  La țigănci  nu te lasă să zăbovești mult asupra ideii. Se aseamănă, cumva, focalizând biografic interpretarea, cu producția literară a altui mare ierarh al Bisericii Ortodoxe, Antonie Plămădeală. Cartea  Trei ceasuri în iad, a ierarhului Antonie Plămădeală, este o alegorie. Mesajele celor doi pot comunica literar prin faptul că au avut aceleași provocări ale timpului și au fost nevoiți să folosească subterfugii de comunicare pentru a nu transforma iadul din anumiți ani ai vieții, în soarta vieții. Cei doi autori au parcurs ani de detenție în pușcăriile comuniste. E drept că dramele trăite în detenție de către organizatorul revoltelor studențești anticomuniste de la Cluj, studentul medicinist Valeriu Anania, așa cum le descrie în jurnalul său publicat tot la Polirom, au fost mult mai traumatizante. Să fie oare străinii din Kipukua o metaforă în care autorul să-și fi ambalat ermetic oful suferinței și absurdul apăsat din romanele lui Kafka?

Doar scriitorul ne-ar fi putut da cheia corectă a zbaterilor sale aflate constant între un vis ciudat și o trezire plină de exotism. Dar oare avea de ce să o facă?  Avea de ce să-și mai dezvăluie zbuciumul acelor ani cumpliți din biografia sa, tratați, ulterior, prin leacul dorului de ducă de care a fost marcat… Fă-mă Doamne ce mai faci altceva decât sunt…rostea mitropolitul- scriitor, susținut și de la Buzău, atunci când a candidat pentru tronul patriarhal.

Din romanul Străinii din Kipukua simți nuanțele autobiografice, exprimate prin fuga de identitate și plânsul cu amar după ea. Toate aceste trăiri sunt așezate în spațiul de mister al unei culturi vechi, cu tradiții uneori obscure, cu capriciile zeiței Pele,  cu prezența sporturilor rituale (houla și surf), cu implicarea unor zeități care dominau cu furie spațiul polinezian, cu răbufnirile fierbinți sau cinice ale femeii șopârla Kiha-Wahina…cu “stări între uimire și dezgust”. Toate aceste imagini și duhuri au fost semănate literar printre miresmele și culorile florilor locului și pe buzele de mister, construite de lava vulcanilor, care a lucrat dantelăria insulei.

Mi l-am imaginat pe părintele Bartolomeu, boem, îmbrăcat în spirit american, așa cum l-am aflat stând la masa de lucru, printre colaci de fum cu nicotină, în garsoniera de lângă Cișmigiu, pe vreme când era director al tipografiei Institutului Biblic. În timp ce șofam decapotat, în briza oceanului, pe marginea țărmurilor înseilate cu palmieri pentru a nu-și scăpa tivul în apă, mi l-am închipuit conducând mașina americană cu care uimea, mai târziu, în România, pe cei care o vedeau parcată la Agapia, unde iși aflase sălaș de liniște după pensionare. L-am zărit pășind agale pe străzile a căror toponimie o redă în carte. Sigur, Valeriu Anania nu a fost Zola și nu a încercat să facă un proces-verbal literar. Nu toate denumirile amintite sunt reale. Spre exemplu, orice încercare de a găsi localitatea Kipukua este sortită eșecului; dar atmosfera hawaiană este bine conturată spațial. Citind cartea dobândești un filtru prin care simți locul. Timpul îți scapă, dar locul se lasă tras sub tălpi. De aceea, Străinii din Kipukua merită citită și acasă în pat, dar și sub un arbore secular, cu rădăcini aeriene, așezat pe vârful Tantalu, de unde se vede panorama orașului Honolulu. Nu știu cât de multe au aflat hawaienii despre cartea părintelui Anania. Dacă ar cunoaște-o iar spune, cu siguranță, mahlalo! Poate că o vor afla întâmplător, peste ani, așa cum s-a întâmplat cu romanul Maitreyi a lui Eliade. Pentru un localnic, rătăcit prin cultura fast americană, lecturarea textului ar fi un act de reconstrucție spirituală și reconectare la trecutul mitologic al insulei și al arhipelagului. O singură adaptare nu a putut suferi textul scris de Valeriu Anania. Nu a împrumutat spiritul comercial american. Dacă ar fi făcut-o, dacă ar fi dezbrăcat cartea de giulgiul și balsamul cultural, probabil că Paulo Coelho i-ar fi stat în urmă la cifrele încasate din scris.

Părintele Anania, cel care scrise pentru periodicul buzoian  despre care v-am vorbit la început – Îndrumătorul bisericesc – un articol unic intitulat Între Logos și Luceafăr a fost supusul culturii sale profunde. De aceea, romanul străinii din Kipukua este o carte profundă – surprinzând uneori spiritul Aloha, iar alteori șablonarul mod de viețuire americănească – așa cum sunt primele trei capitole.              Străinii din Kipukua  este o capodoperă a literaturii românești, un roman mai altfel decât toate cele scrise la noi vreodată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și