Momente din istoria profesiilor medicale

În antichitate și apoi în primele 2 secole ale erei noastre o influență deosebită asupra îngrijirii au avut-o preoții geto-daci care erau depozitarii culturii dețineau secretele practicilor de cult și medicale.

Pe teritoriul României evoluţia îngrijirii bolnavilor ar fi următoarea:

– medicina dacică – încă din cele mai vechi timpuri Zamolxis spunea „să vindecăm trupul odată cu sufletul”

– existau temple, ale zeilor vindecători (Esculap, Hygeea), unde oamenii bolnavi, veneau se rugau şi sperau să se facă sănătoşi;

– tot acum se practică medicina populară (vrăji, descântece, diferite superstiţii);

– tot acum existau lăcaşuri, tămăduitoare pe lângă mănăstiri.

Primul spital azil din România a fost înfiinţat la Sibiu.

 

Existau informații despre utilizarea plantelor medicinale încă din sec I e.n. ( dacii erau ): discoride ‟ De materia medica‟.

Geto-dacii practicau mica chirurgie în special traumatologia și erau preocupați de igiena publică.

Ulterior cei 165 de ani de ocupație romană activitatea medicală era împărțită în medicina sacerdortată și medicina laică.

  • Romanii dezvoltau chirurgia și igiena corporală
  • Sclavii acordau îngrijiri de igienă ( erau denumite iatraleptae ) dar efectuau și masaje și ajungeau în mica chirurgie
  • Centre medico-relogioase:
  • În Ulpia Traiana Sarmisegetuza
  • În Apulum ( guvernate de zeul vindecător Asklepios și fiica Higieea )

Cu timpul predicile medicale culte antice capătă caracter de vulgaritate ajungăndu-se la o medicină acordată de vraci și babe, descântecele erau frecvent utilizate ( beneficiul lor putând fi considerat a fi psihoterapia și afectul acesteia ).

Îngrijirile erau acordate de femeile casei sau de bătrânii satelor.

Medicina și farmacia bizantină reprezintă o continuitate a medicinei greco-romane adaptate specific bizantin ( referiri încă din sec al IV-lea )[1].

Creștinismul este răspândit în țara noastră de Apostolul Andrei de coloniști soldați negustori creștinați ( între sec al II-lea și sec al IV-lea).

După sec al VI-lea apar instituțiifilantropice de asistenă socială, spitale ( bolnițe ) în incinta mănăstirilor. Îngrijirile erau acordate de clerici și considerau ca îndatorire religioasă.

Primii ‟bărbieri‟:

  • 1458 la Curtea lui Ștefan cel Mare
  • 1432 în Bistrița

În sec al XV – XVI-lea toate orașele din Transilvania aveau meșteri bărbieri, chirurgi ( cirologus ) sau doctori.

În sec al XVI-lea apar medici absolvenți ai universității din Germania, Austria, Italia iar primi care doresc formarea personalului sanitar sunt medici militari ( sec următor ).

Prima farmacie apare în 1494 la Sibiu, iar în Moldova și în Muntenia farmaciile erau pe lângă spitale ( Colțea 1704 ).

Urbanizarea a favorizat înfințarea spitalelor și a azilelor, spital pentru bătrâni în toate cele 3 regiuni:

  • Transilvania
  • Moldova
  • Muntenia

Paralel cu formarea medicilor apar și cadre medico-sanitare bine instruite capabile să acorde îngrijiri de sănătate calificate.

Moșitul și îngrijirile lăuzei ( lehuzei ) au reprezentat primele forme de îngrijiri de care comunitatea avea nevoie: 1541 la Brașov și 1583 la Bistrița.

Apar spitale de adăpost şi îngrijire la Bistriţa, Râşnov, Codlea, mai târziu apar spitale de izolare a bolnavilor contagioşi ciumaţi, leproşi, sau bolnavi mintali.

În anul 1857 apare facultatea de medicină umană în Bucureşti.

În 1842 apare şcoala de felceri civili organizata la spitalul Carol Davilla, şcoala de mică chirurgie de pe lângă spitalul Colţea, Bucureşti.

În 1859 la Iaşi apare şcoala sanitară, pentru formarea agenţilor sanitari, felcerilor, subchirurgilor

 

În 1879 la Bucureşti apare şcoala de surori de caritate.

În 1890 la Oradea apare şcoala de moaşe

În 1901 apare la Bucureşti publicaţia monitorul sanitar

În 1919 la Cluj se deschide şcoala de surori.

În 1928 se înfințează la București Institutul Surorilor de Caritate și Asistență de Ocrotire ‟Principesa Elena‟ ( condus de Dr. V. Gomoiu )

În 1929 la Iaşi se organizează institutul de surori de ocrotire de 3 ani.

În 1949 se organizează la Bucureşti primul sindicat sanitar.

În 1990 se înfiinţează sindicatul Sanitas.

În 1993 se editează jurnalul de nursing şi principiile fundamentale de îngrijire a bolnavilor a VH părintele nursingului.

 

[1]Lucien Regnaut, Viaţa cotidiană a părinţilor Egiptului în secolul IV, (trad. Ioan Ica jr.), Edit. Deisis, Sibiu, 2004.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și