Trento – câteva referințe

Italia este fascinantă, în întregime. Unitate în diversitate istorică. Dintre toate regiunile însă, Nordul Italiei este partea de țară care seamăn cel mai mult cu  … altă țară. Bolzano este exemplul bi-culturalității. Aici spiritul este german, secondat de cel italian. De fapt, regiunea a fost subiect de discuție între Hitler și Mussolini. Frați ideologici, cei doi râvneau, cu drepturi aproape egale, la un spațiu pe care-l doreau sub dominația lor.

În fine, Bolazano, e italian prin apartenență, căci prima limbă vorbită este germana, iar atmosfera este germană, deoarece pe aici. cândva, se întindea imperiul Habsburgic.

La aproximativ 50 de km de Bolzano se află Trento, localitatea care totuși e umbrită de farmecul așezărilor care se aștern pe sau la poalele Dolomiților. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut Trento, oraș pe care inițial l-am căutat pentru importanța istoriei lui religioase, dar pe care l-am descoperit fascinant, sub aspect arhitectonic.

Conciliul Tridentin

Patrimoniul conciliar comun este reprezentat de cele șapte sinoade numite ecumenice. În Biserica Ortodoxă doar despre ele se vorbește. Biserica Catolică însă continuă cu numărătoarea. Conciliul Tridentin este cea de-a XIX – a întrunire generală a Bisericii Catolice și s-a ținut între anii 1545 și 1563, pentru a lămuri o problemă cu care Biserica Ortodoxă nu s-a confruntat, respectiv apariția în și din sânul Bisericii Catolice a Reformei protestante.

Protestul intern a dus la sciziuni care l-au făcut pe Papa Paul al III – lea să convoace sinodul și să hotărască, printre altele, și următoarele:

• Înființarea școlilor de pregătirea a preoților, denumite îndeobște semănării
• Schimbarea împărțirii spațiului liturgic, prin dispariția a ceea ce ortodocșii numesc catapeteasmă.
• Introducerea băncilor în biserici
•  Anularea condiției imperative de acord al părinților pentru validitatea căsătoriei, aspect aflat în discuție încă din secolul al XII – lea.

Practic, Concilium Tridentinum reprezintă evenimentul istoric central care a făcut din Trident un oraș cunoscut până astăzi, deși, înaintea Conciliului a avut o istorie veche, localitatea străjuită de râul Adige fiind cucerită de către romani.  Tot atunci a pătruns aici și creștinismul, iar din secolul al IV – lea s-a înființat primul centru episcopal. Importanța centrului episcopal de la Trento a fost în creștere mai ales după ce localitatea de devenit oraș de referință internațională, după Conciliu.

În secolul al XVI – lea, diferiți cardinali, printre care și Bernardo Clesio și Cristoforo Madruzzo, au edificat construcții religioase și civile, în spirit Renascentist.

Practic, la Trento întâlnim Prințul-Episcop, poziție creată de Împăratul Corand al III – lea, în jur de anul 1000 și dispărută în timpul lui Napoleon, când localitatea a ajuns sub dominația bavareză, iar intervențiile asupra ei fost majorare, modificându-se poziția Râului Adigre, pentru a permite construirea liniei de calea ferată și extinderea orașului ( 1856).

Din 1870, mișcarea iredentistă, care i-a avut ca membri proeminenți pe Cesare Battisti și Fabio Filzi a dorit desprinderea orașului de sub dominația Imperiului Austro- Ungar, însă visul lor s-a împlinit prin Tratatul de Pace de la Paris, semnat la finele Primului Război Mondial, Trento și Bolzano devenind părți ale Italiei, dar cu o largă autonomie.

Din istorie, pe hartă

Este situat la Latitudine de 46.08 și Longitudine de 11, 13. Are o suprafață de 15.794 hectare, dinte care 87.3% o reprezintă suprafața agro-forestieră. Locuiesc aici 116.300.

Trento este capitala Provinciei Autonome  Trento și a regiunii Trentino-Alto Adige și este un oraș cu relevanță turistică.

Nu doar trecutul reprezintă motiv de admirație, ci și așezarea geografică a orașului. Valea Atesina, care-l ține în palmă, pe micile ei coline este înconjurată de munți spectaculoși, a căror înălțime atinge 2180 metri, spre nord-vest ( vârful Corrnet, Paganella). Spre sud localitatea este străjuită de munții Vigolana ( 2150 metri) și Becco de Filadonna. La est se află muntele Marzola și în nord-est Caiso, numit în trecut Monte Argentario.

Frumusețile orașului

Piața Domului

Este inima orașului și una dintre cele mai frumoase piețe din lume. A purtat nume diverse: Piața Mare, Piața Comună, Piața Italia, Piața Vittorio Emanuele al III-lea, Piața Cesare Battisti.

https://youtu.be/R513Yhi5Z1M

Arhitectura pieței este austeră și trimite către secolele V – VI. Inițial piața avea poziție centrală, însă astăzi este punctul de atracție principal și locul unde se desfășoară evenimente, inclusiv târgul de Crăciun.

Catedrala Sfântul Virgil

Monumentul străjuiește Piața Domului și reprezintă un mix arhitectonic și artistic care face trimitere la stilurile renascentist, gotic și baroc, fără a ascunde însă rădăcinile paleocreștine.

În latura de sud a catedralei a fost construită o capelă baroc, închinată Sfintei Cruci. Anii între care a fost ridicată sunt 1682-1687. Episcop era Francesco Alberto Poja, iar relicva principală este un crucifix imens de lemn.

Fântâna lui Neptun

Acest monument împodobește Piața Domnului și este creația sculptorului Francesco Antonio Georgio  de Lavarone. Lucrarea a fost realizată între anii 1767 – 1769. Autorul a confecționat un sistem care să alimenteze fântâna permanent cu apă.

Elementul principal al monumentului, statuia originală a lui Neptun este opera lui Stefano Salterio da Como. dar în timpul războiului ( 1939) a fost mutată Palatul Thun.

Actuala copie este realizată din bronz de către Davide Rigatti, în 1942. Celelalte elemente de decor ale statui sunt opera aceluiași Stefano Salterino. În secolul al XIX – lea au fost înlocuite cu copii realizate de către Andrea Malfatti. bazate pe schițele pictorului Fernadino Bassi.

Turnul Civica și Palatul Pretorio 

În partea estică a Pieței Domului se află prima reședință episcopală ( până în secolul al XIII – lea), cunoscută lai târziu ca Palatul Pretorio și Turnul Civica, simbol al puterii locale, construit în secolul al XI – lea.

Turnul se află marchează vestigii mai vechi din epoca romană, însă cu timpul și-a pierdut din farmecul său. Abia în secolul XX și-a recăpătat aspectul inițial, medieval, în urma lucrărilor care s-au realizat.

Din 1963 adăpostește Muzeul Diecezan și cuprinde piese de colecție importante.

Palatul Balduinii

Clădirea a fost construită în stil gotic, dar în decursul secolelor clădirea a suferit intervenții diverse. Zidul și colonele romane păstrează farmecul inițial al imobilului.

În prima jumătate se secolului al XV -lea pereții exteriori ai clădirii au fost pictați, de către reprezentanți ai școlii Veronese, care au realizat, aproape în premieră, picturi pe fațada unui asemenea edificiu.

Casa Cazzufi și Casa Rella

Edificiul este impresionat, prin picturile sale exterioare, bogate tematic și coloristic. Contracția datează din secolul al XVI – lea, iar temele reprezentate pe fiecare nivel în parte sunt realizate în stil renascentist și sunt inspirate din mitologie. Dionisos, Apopo, Abundența, Timpul, Virtutea, Triumful sunt doar câteva personaje și teme care împodobesc fațada edificiului poligonal, din Piața Domului.

Calea Belanzani

Părăsind Piața Domului ajungi pe Via Belanzani, stradă largă, construită în spirit roman. Calea este străjuită de clădiri și face legătura între Catedrală, Via Manci și Catelul Bonconsiglio, locul puterii politice.

Strada are ca obiectiv arhitectonic Biserica Annunziaților, ridicată în secolul al XXVIII – lea, după planul lui Antonio Brusinelli. Vis-a vis de biserică se află un turn roman și tot pe această stradă se află Primăria.

Palatul Quetta Alberto-Colico

Palatul surprinde prin frescele sale interioare specifice secolelor XV-XVI. Culorile aparțin școlii de la Veneția, iar fațada este ornată cu balcoane și cu Monograma Sfântului Bernard, susținută de doi îngeri, construiți în relief.

În timpul Conciliului palatul a găzduit personalități importante, printre care a fost și Bernardo Navagelo, Episcopul Veronei.

Palatul Thun

Edificiul este una dintre cele mai importante clădiri imobiliare. Din anul 1454, timp de patru sute ani a aparținut familiei Thun. Astăzi, despre familia Thun și însemnele sale amintesc frescele exterioare.

Palatul a fost restaurat împreună cu alte edificii în secolul al XVI – lea.  Aspectele esențiale ale restaurării au fost coordonate de către Rodolfo Vantini, din Brescia.

În 1873 monumentul a fost cumpărat de către autoritățile locale și transformat în sediu al Primăriei.

Palatul Germia

A fost ridicat în perioada secolelor XV – XVI și reprezintă primul exemplu de arhitectură renascentistă din Trento.

Picturile exterioare fac trimitere la stilul școlilor din Veneția și Vicența. Temele sunt istorice și redau, printre altele, întâlnirea locuitorilor cetății cu Împăratul Maximilian I,  este reprezentat Marco Curzio călare și sacrificiul lui Muzio Scevola și Lucreției.

Biserica Sfântului Francesco Saverio

Acest monument baroc a fost edificat între 1708-1711. Este așezat pe Via Romana, fosta Via Lunga. și este parte din Complexul Iezuit din localitate. Rolurile principale în realizarea proiectului inițial au aparținut arhitecților Andrea Pozzo și Guadenzio Mignocchi. A fost construită să încorporeze clădiri construcții anterioare, incluzând clădirea Costede, din care se mai vede încă o parte pe fațada principală, în partea stângă, și turnul medieval care străjuia râul Adige, înainte să-i fie mutat cursul.

Palatul Fugger Galasso 

Palatul Diavolului, așa cum mai este cunoscut, a fost menționat de către J.W. Goethe, întărindu-i astfel titulatura demonică.

A fost construit la 1602, din ordinul lui Georg Fugger. Schițele aparțin arhitectului din Brescia Pietro Maria Bagnadone. A fost cumpărat de către ofițerul imperial Mattia Galesso.

Capela legată de palat este destinată cinstirii Sfinților Martiri Anauniesi și a fost construită în 1607, după planurile aceluiași arhitect, care s-a ocupat și de picturile interioare.

Palatul Trentini

A fost ridicat la scurt timp după 1740, pentru a îndeplini dorința nobililor din familia Trentini. Pe locul constucției se aflau deja câteva construcții ridicate în stil  gotic. Fațada este una dintre cele mai elegante, fiind ornată cu un balcon discret, în partea centrală.

Interiorul a fost ornat cu picturi de către Geoergio Anselmi, Orlando Fattori, Carl Henrici și Pietro Antonio Bianchi. Lucrările au fost efectuate între anii 1750 – 1765.

Stucaturile albe și aurii fac trimitere directă către stilul Rococo, aspect ce completează celelalte componente arhitectonice.

Palatul Saracini Cresseri

Palatul este tipic pentru arhitectura Renașterii. Picturile care-l ornează provin din secolul al XIX – lea. Monumentul a fost ridicat de către Saracini, în secolul al XVI- lea. Construcția a fost preluată de Cresseri, baron de Castel Pietra, la un secol după edificare.

O piatră funerară așezată în interior face referire la faptul că Ducele de Gloucester, fratele Regelui Geoerge al III – lea al Angliei, a murit în acest palat în anul 1777.

În a doua jumătate a secolului al XIX – lea, edificiul a fost refăcut și reamenajat de către familia Pedrotti, care al locuit aici până în anul 1947, când a vândut imobilul Societății Alpine din Trento.

Palatul Salvadori

A fost construit la începutul secolului al XVI – lea, pe locul unde se afla sinagoga, de către Lucio di Pietro, conducătorul Lombardiei.

În interior a existat un spațiu cu destinația de capelă – astăzi și-a pierdut calitatea sacră – care a fost decorată de către pictorul Carl Henrici din Bolzano.

Lui Francesco Oradini îi aparțin cele două medalioane lucrate în piatră, așezate deasupra portalului.

Sale!