Buzăul alb

– Cum te cheamă!

– A nins!

– A nins dar totuși, cum te cheamă?

A fost prima întâlnire cu bucuria altuia. Pe a mea o trăisem deja, în avans.

Fiecare dintre noi, are o fereastră preferată. Am și eu eu una și, în răstimpuri, m-am trezit noaptea să văd dacă mai ninge. Parcă era o noapte de Crăciun, atât de frumos cernea cerul.

Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă, Str. Războieni
Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă, Str. Războieni

Și pentru ca bucuria să fie deplină am plecat pe jos spre Biserică. Liniște, pace și un oraș îmbrăcat frumos, pe care începeam să-l recunosc.

Încă pica de sus, dar timpul era foarte hotărât … dacă să fie iarnă …pe bune. În  jgheaburi albul devenise apă și făcea tabla să clocotească zgomotos. Sub picioare însă zăpada scrâșnea încă, semn că se înverșunează să stea. Și bine ar face să mai stea pentru că după pandemii, războaie, crize financiare, secetă, se instalase și angoasa încălzirii globale, pe deplin susținută de temperaturile ridicate din din Decembrie. Nici zăpadă să nu mai avem?! Nici măcar zăpadă să nu lăsăm celor ce ne vor urma? Nici bucuria aceasta a albului, a orașului alb?

La 6.30 era pace pe străzile Buzăului. În parcul de la Banu erau doar pași dezordonați prin zăpadă. Biserica încă dormea.

Pe Tudor Vladimirescu, parcă, sub formele zăpezii, se mai estompaseră erorile de construcție , lăsând să iasă în relief Colegiul Economic.

Colegiul Economic Buzău
Colegiul Economic Buzău

Am traversat zona centrală, unde nu am mai simțit omătul, ci direct apa în ghete. Am mărit pasul și am ajuns în parc la Sfinții Îngeri. Minunat! Brazii s-au arcuit de parcă voiau să fie gazdă tot mai bună fulgilor. Au așteptat-o tot atât de mult cum am am așteptat-o și noi, după cum se vede.

Farmacia Iris Non-Stop
Farmacia Iris Non-Stop

Prin zgomotul omătului care suferea sub ghete, se auzea ușor cântarea de la strana Bisericii. Începuse slujba, deci! Matinal, foarte matinal! Așa sunt îngerii, pentru că nu au trup obosit precum oamenii.

Biserica Sfinții Îngeri
Biserica Sfinții Îngeri

Am trecut apoi pe minunatul nostru bulevard Bălcescu. Bălcescu este cea mai frumoasă arteră a orașului chiar și iarna. Un echilibru perfect între clădiri care nu agresează și natură. Din când în când clădirile se mai retrag pentru a lăsa loc de respirație.

Singurul om pe care l-am întâlnit până la Școala 1 a fost Nicu Constantinescu. Ce combinație ciudată și imposibil de repetat în istorie recentă … politician și om. Bustul negru albise de tot și se încadra perfect în peisajul hibernal al parcului, unde sute de părinți își așteaptă zilnic copiii.

Apoi fostul Cinematograf Dacia, Magnolia, fostul Spital Brătianu, atât de frumos refăcut și, dincolo de intersecție, Biserica Sfântul Spiridon, pe prispa căreia ceva fulgi mai evlavioși jucau duși de vânt pe pardoseala de la intrare, de parcă nu mai răbdau să aștepte un pas care să-i ducă măcar în pridvor.

Fostul Spital Brătianu
Fostul Spital Brătianu

Am luat-o printre blocurile care duc la Muzeul Județean, ca pe un drum ritual, pe care-l făceam în perioada copilăriei și am trecut spre Caraiman.

Visarea dimineții de sfârșit de ianuarie s-a întrerupt brusc. Deja, de la întretăierea Vlăsiei cu Caraiman se auzeau clopotele Bisericii Sfântul Andrei. Așa că, am virat pe Ecoului, am mărit pasul și am lăsat peisajul să-i încânte și pe cei care vor veni după mine.

Am îmbrăcat veșmintele, am rostit Binecuvântarea mică și a început slujba. Nu după mult timp a venit o veselie de copil care nu prea m-a luat în seamă când l-am întrebat cum îl cheamă. Răspundea cu … a nins! L-am împărtășit așa, ca pe un dar al lui Dumnezeu, la fel de pur precum zăpada!

Buzău, 29 ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și