Profesori de șofat

Suntem din ce în ce mai nervoși la volan. Buzăul era scutit de agresivitatea claxoanelor și înjurăturile în trafic. De ceva vreme însă, toți suntem profesori de șofat. Din habitaclul mașinii bombănim gros, ne întoarcem spre cel care nu e atât de priceput ca noi la volan și insistăm să ne vadă că  l-am pus la punct. Fără îndoială, atenția la traficul efectiv scade, grija fiind aceea de a da o lecție verbală celor pe care îi considerăm niște eșuați ai îndemânării auto, noi, așii volanului, cei fără de greșeală.

Dar, totuși, este cineva fără de greșeală în trafic?

Eu nu sunt și am încurat de multe ori lucrurile, alegându-mă cu sudalme, poate meritate, dar nu și necesare, nu doar în București, ci și acasă. Am evitat totuși să fiu, la rândul meu profesor  …. de trafic. Am avut grijă doar să nu fac manevre bruște, care ar putea cauza deranj real celor din jur.

Sincer, îmi este greu să înțeleg de ce trebuie să ne vărsăm nervii pe semenii noștri, pentru neajunsurile cauzate de proasta organizare a sistemelor. Nu ne luptăm cu sistemul, ci ne înjurăm unii pe alții, gest care, ne poate provoca cel mult tensiune, urmând ca nimic să nu se schimbe.

Calm, dragii mei. Calm. Se întâmplă să nu avem aceeași prezență de spirit în toate momentele zilei, se întâmplă să greșim sau să ni se greșească. Ne corectăm, sau se corectează cel de lângă noi, fără să ne agresăm unii pe alții.

Și apoi, într-o comunitate mică, ne cunoaștem între noi. De ce să roșim când ne vedem?

Îmi povestea un preot că a ajuns cu mașina în București și l-a supărat un partener de trafic. Dezlegat de locul unde era cunoscut, a deschis geamul și i-a zis câteva vorbe păcătosului de pe Magheru., trimițându-l … în direcția inversă decât ar fi trebuit.

Sărut mana, părinte! acolo mă duc! i-a răspuns  cel ce-i greșise.

Deci, calm la volan, că tot acolo ajungem și ajungem cu valori ale tensiunii normale și cu obrazul curat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și