Fotbal după Liturghie

Pare nepotrivit numele? La Blăjani a existat o asemenea ordine cronologică. Era înainte de 1989 sau imediat după. Cântărețul Bisericii Sfântul Nicolae – cântăreț asimilat, cu se spunea pe vremea aceea – era și … antrenorul echipei de fotbal din localitate. Poate părea o combinație ciudată, dar totuși nu este așa. Să știți că în perioada interbelică teologii jucau fotbal, iar gestul lor sportiv era considerat unul nobil. Am cunoscut mulți preoți vechi, care astăzi numai sunt, dar care-mi povesteau exact despre echipa de fotbal de la Blăjani. Probabil, echipa a avut jucători destui pentru că din Blăjani s-au născut mulți preoți.

Dar, revenind la fotbalul după Liturghie, a fost o vreme și așa. Se termina mai repede slujba decât în altă parte, pentru că urma meciul, iar preotul, părintele Eugen Haralambie, alinat de către comunitate cu apelativul Cercel, făcea tot posibilul ca meciul să se joace. Ba, mai mult decât atât, fiul părintelui, Cătălin, îmbrăca tricoul de portar al echipei și completa astfel implicarea în viața comunității.

Cânta minunat Iubite-voi Doamne!, părintele, iar Cătălin, rostea frumos Crezul, iar după, sub coordonarea dascălului care era mereu îmbrăcat în haine militare, urma meciul și a fost o vreme când echipa avea șanse să schimbe ultima ligă județeană cu penultima.

Nu știu care a fost povestea ratării promovării, însă s-a născut legenda conform căreia … au vândut meciul cei din Blăjani, dar nu pentru binele lor, ci pentru cel al comunității. Terenul de fotbal din Blăjani – locația actuală – este în centrul satului, dar pentru a ajunge la el este nevoie să treci prin malul care preia viiturile de pe dealuri și face din ele Blăjeanca. Legenda spune că au renunțat la promovare cei din Blăjani, cu condiția ca adversarii favorizați să construiască punte peste mal. Puntea există, aceeași de atunci, fără prea mari intervenții. Ne-am balansat pe ea în toți anii copilăriei și încă mai reprezintă pasul de trecere din sat spre Izlaz.

Probabil, decât să construiască aceea punte, era mai ieftin să mute terenul de fotbal. Dar unde se putea găsi o suprafață atât de mare și atât de plană la Blăjani, unde Dumnezeu s-a jucat minunat cu dealurile. Nici terenul actual nu este lipsit de forme de relief, însă alt loc mai bine plasat și mai plat este greu de găsit. Și apoi … la Blăjani este singurul teren de fotbal cu tribună naturală, pentru că din linia de margine, urcă dealul spre Podul Fântânii, iar … microbiștii pot spune că au fost la un meci organizat … eco.

Deci, așa era fotbalul la Blăjani, iar meciurile mai aveau ceva specific. Jucătorii nu aveau nevoie de arbitru pentru un respiro, pentru time out. Era suficient să șuteze mingea aiurea, iar aceasta să ajungă în malul din buza cealaltă a ternului și dura minute bune până se relua meciul. Îmi amintesc că după o slujbă, m-am oprit cu tataie Tudorică – la Blăjani nu erau bunici – la tradiționalul meci. La câteva minute după fluierul de început, balonul a ricoșat din umărul mai ridicat al părții din stânga a ternului de fotbal și a zburat peste gardul de plasă, direct în malul plin de bălării. Am stat cât am stat, însă foamea m-a făcut să cer abandonarea meciului. Terminasem masa acasă atunci când am auzit zgomot de pe … stadion, Probabil, fuse se gol.

Sale!