Fiecare viață salvată vindecă public mii de pierderi. Totuși, acolo, nu mai există familie întreagă, iar durerile nu se văd și nu se șterg. Timpul le va mai atenua, dar cel puțin două generații de acum înainte trauma va rămâne.
Evident, când vezi asemenea imagini apocaliptice te gândești cum ai putea să scapi în caz de nenorocire. E normal să avem instinct de conservare și să ne gândim cum am putea ieși cu viață dintr-un dezastru și să sperăm că pe noi nu ne va atinge.
Dea Domnul așa să fie, pentru că suferință mai mare nu am văzut. Până si războiul criminal din Ucraina pare cuminte, față de furia nebănuită a naturii.
Totuși, cândva, o plecare va veni, motiv pentru care, cel mai înțelept gest pe care-l putem face când vedem nenorocirea care s-a abătut peste turci și sirieni este să îi strângem în brațe pe cei apropiați și să ne bucurăm de ei, să-i sunăm pe cei de departe și să-i auzim, să închidem războaiele cu cei apropiați și să ne bucurăm de pace. Da, poate este unică palma de pământ pentru care ne-am certat, poate este valoroasă moștenirea pentru care ne dușmănim, poate că invidia ne-a ros și i-am pizmuit pe unii și pe alții, dar …. merită purtate toate aceste războaie?
Indiferent câte motive de discordie am găsi, nu este nici unul suficient de puternic pentru a ne certa unii cu alții. Fiți siguri, cei care au supraviețuit după cutremur, regretă că i-au pierdut pe cei de lângă ei fără să mai aibă timp să-i mai strângă în brațe o dată și să le spună o vorbă bună.
La final, plecăm cu ceea ce dăruim din noi celorlalți, nu cu ceea ce avem în lume aceasta efemeră. Înaintea codului de supraviețuire în caz de dezastru, să nu uităm să trăim frumos, pentru că a avea motiv să-i cerem lui Dumnezeu zile!