Paul Negoitanoiembrie 29, 2023 ArhivaUnde-s copiii de altă dată!? Când mă uit prin Biserică, devin melancolic uneori. După Sfântul Andrei începea la Sfântul Andrei un adevărat ……
Paul Negoitanoiembrie 29, 2023 ArhivaEchilibrul între Da și Nu ne face sănătoși O guvernare nu reprezintă o cursă a lui dau, ci o o artă a echilibrelor. România de astăzi trece…
Paul Negoitanoiembrie 28, 2023 ArhivaPregătesc tunul În drum spre facultate Matei mă sună. Din Băneasa, unde locuiește, până la Medicină face uneori 30 de…
Paul Negoitanoiembrie 28, 2023 ReligieBiserica Greci, mărturia istorică a Buzăului cosmopolit În drumul pe care-l fac din când în când pe jos spre biserica la care slujesc, schimb traseul…
Arhiva Dan Puric este din ce în ce mai mult scriitor Dan Puric a apărut cumva în mod paradoxal în lumea celor care vor să-și mărturisească credința. Mim predicator?… Paul Negoitanoiembrie 27, 2023
Paul Negoitanoiembrie 26, 2023 ArhivaBuzăul în bătaia vântului Duminica îmi permit luxul să merg pe jos la Mico 14. În 30 de minute ajung, timp pe…
Paul Negoitanoiembrie 24, 2023 ArhivaCeva umor ….. evreiesc Am avut cândva o negociere cu membrii ai comunității evreiești. Când am iești de la întâlnire. un amic…
Paul Negoitanoiembrie 24, 2023 ArhivaCălătorie în muntele Athos Călătorie în muntele Athos a apărut la editura Crimca, o editură cu specific religios, aparținând Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,…
Paul Negoitanoiembrie 23, 2023 ArhivaMai aveți încă acest obiect în casă? Vă strică fericirea! După alegerile la care am candidat în 2012 am renunțat la televizorul din casă. iar în birou nu…
Arhiva Inima este ca vântul. Există cât bate Țara asta e plină de oameni valoroși care, din păcate, lucrează în anonimat sau quasi anonimat. Profesorul Radu… Paul Negoitanoiembrie 22, 2023