Preotul surd

Era undeva, într-un sat de câmp, înainte de Paști. Să tot fie vreo 30 de ani de atunci.

Biserica la acel moment un singur preot preot, dar, prin tradiție. acolo au fost mereu doi preoți care slujeau. Așa era acolo.

Se zvonea că urma să vină al doilea după câțiva ani de pauză. Oricum, oamenii îl așteptau. Uneori chiar nu mai aveau răbdare. Le era greu să tot cheme preoții din satele vecine lă înmormântări. Nimeni nu-și ducea la groapă părinții cu un singur preot. Urma să vină, dar o veni? Zvonuri au tot fost.

O femeie între vârste, mai mult bătrână decât tânără, se certa amarnic cu o colivă care se răsturnase din paner exact în fața bisericii.

– De acasă te-am văzut că ești a dracului, suduia femeia în timp ce aduna coliva de pe dalele de piatră.

Dar când era mai aprinsă de mânie, așa cum stătea aplecată, a văzut că la doi pași de ea venea preotul. Da, preotul pe care-l tot așteptau venea și …. asistase la acea descărcare mânioasă a femeii. Auzise tot, iar femeia era roșie de jenă.

– Ah, părinte, diavolul m-a pus!

Preotul a pus mâna pâlnie la ureche. Nu auzea, după semnalmente.

A intrat în biserică. A salutat respectos mulțimea. Și, de fiecare dată când cineva vorbea mai încet, punea mâinile la ureche în formă de pâlnie, semn că nu aude prea bine.

Nu mai amintesc cât de fericită a fost femeia că nu i-au fost auzite vorbele păcătoase. În fața preotului parcă nici nu le rostise. Atâta vreme cât el nu le auzise, le rostise ea?

Nu mai amintesc nici faptul că deja oamenii îi pusese etichetă preotului. Ne-a trimis un preot surd, spuneau peste tot. Popa Surdul îi porecliseră tot satul și așa îl știau și-n satele vecine.

Și nu a auzit preotul mulți ani. Doar când a murit femeia, a început să audă. De atunci a auzit tot. Minunea lui Dumnezeu, dragii mei! le-a spus el oamenilor.