Simt pe zi ce trece tot mai acut că ne despărțim de o lume, de lumea care ne-a făcut ceea ce suntem. Lumea acesta, prin oamenii ei ne-a educat, ne-a iubit, ne-a crescut. Acum, aproape fără să realizăm, o generație frumoasă se stinge. Nu apune o dată ci om cu om, însă timpul nu-i mai dă răgaz.
Când a murit părintele Ioan Dumitran cred că eram în concediu. Eram plecat, în orice caz. Mi-a părut tare rău că nu am putut să-mi iau rămas-bun. Am împărțit multe momente frumoase cu dânsul, mai ales la Gherăseni – locul de baștină al dânsului și al soției, dar și parohia unde eu slujeam.
Era protopop de Buzău. De Adormirea Maicii Domnului venea mereu la hram. La început venea să-și bucure mama care încă mai trăia. Era o femeie micuță, smerită, care muncise din greu.
A continuat să vină și după plecare mamei din lumea acesta. L-au respectat mult consătenii, Strada pe care locuia mama se numește astăzi Preot Ioan Dumitran.
Îl cunoșteam din copilărie. M-am jucat împreună cu copiii dânsului.
La maturitate am colaborat și altfel. Mi-a finanțat, în 2002 publicarea Monografiei Bisericii din Gherăseni. Își iubea mult satul!
Îmi era tare simpatic. Un luptător! Tot ceea ce a realizat a realizat prin muncă și cu multă dibăcie. Pe unde a trecut s-a văzut!
A plecat destul de brusc. Sunt șapte ani de atunci, așa cum îmi spunea astăzi Laurențiu, fiul cel mare la părintelui.
Acum s-a dus și doamna Dumitran. De fapt, după moartea părintelui mai mult a suferit decât a trăit. Nu și-a părăsit casa, dar nici cu lumea nu a mai stat în legătură, ceea ce a fost împotriva propriei firi.
Doamna Dumitran a iubit oamenii. Eu m-am simțit bine, m-am simțit alintat, chiar dacă trecusem de mult de vârsta diminutivelor. Când te striga și mai ales când te privea simțeai o căldură aparte.
A fost echilibrul părintelui. Se completau extraordinar. Părintelui îi plăcea viața în agora. Doamna Viorica Dumitran era discretă. Împreună alcătuiau o familie foarte primitoare. O familie foarte iubită de comunitățile prin care au trecut, fie că vorbim de Izvoranu, Mărăcineni sau Sfinții Îngeri, din Buzău. Un merit major pentru aprecierea oamenilor l-a avut avut doamna Dumitran, care știa să-i asculte, să-i mobilizeze, să-i țină aproape.
Educația doamnei se vede în educația copiilor, a celor trei copiii. Ce oameni minunați au lăsat în urmă soții Dumitran!
Poate nu am fost foarte legat în ceea ce am scris. Însă amintirile vin unele după altele și e greu să le selectez. Îmi rămân în minte ochii aceea senini, de un albastru limpede, modul în care mi se adresa blând cu Paulică indiferent de vârsta pe care o aveam, zâmbetul larg și convingerea că am în față o doamnă adevărată, o doamnă elegantă, o doamnă cumsecade, o doamnă mereu amabilă.
Am trecut de multe ori pragul casei familie Dumitran, atât la Buzău cât și la Monteoru. Niciodată nu am văzut oameni mai ospitalieri. Te simțeai bine-venit. Te simțeai așteptat din totdeauna.
Ei bine, oamenii aceștia nu mai sunt printre noi. Șapte ani de la moartea părintelui, iar mânie, la orele 11, la Dumbrava, va fi slujba de de înmormântare a doamnei.
Dumnezeu să-i odihnească! Dumnezeu să o odihnească le doamna Viorica Dumitran. Condoleanțe copiilor și nepoților!