Paradoxuri și … neconformități ale vieții de familie

Stăteam astăzi de vorbă cu oamenii și realizam încă o dată cât de fraieri suntem adesea în viața de familie.

Adunăm din exterior negativitate, probleme, oboseală și le deversăm acasă. Avem răbdare cu toată lumea, dar ne pierdem răbdarea acasă.

Povestea aceasta repetată m-a făcut să am un frison, amintindu-mi din trecut. Eram în conducerea Inspectoratului Școlar. Îmi doream să rezolv tot și pe fiecare. Orice problemă care-mi se prezenta devenea problema mea. Aveam patru telefoane și răspundeam oricând la oricine. O dată am fost sunat în miez de noapte și întrebat dacă se mai fac înscrieri la titularizare. Dormeam, am răspuns buimac, ușor surprins de telefon și mai ales de întrebare. Uite că eu nu pot să dorm de grijă! mi-a răspuns persoana. Chiar și așa am vorbit politicos.

Ei bine, când ajungeam acasă seara de la birou nici să vorbesc nu mai puteam și orice întrebare mă irita, deși toată ziua răspunsesem la zeci de întrebări. Exact cu ai mei mi se epuizase răbdarea și energia…

Nu am putut ieși din context până când s-a încheiat mandatul. Am realizat atunci cât nedrept am fost. Ai mei erau ai mei. Cu ei am rămas. Restul s-au dus. Unii m-au mai cunoscut dintre cei cărora le-am oferit timpul meu de parcă aveam ore fără număr, alții nu. Dar nu aici voiam să ajung, ci la faptul că trebuie să avem un echilibru al …. amabilității.

Ne certăm între noi acasă și suntem foarte amabili cu cei din jur. Apoi regretăm că nu am fost ceea ce trebuie pentru familia noastră.

Îmi amintesc că atunci când mi s-au confesat o parte dintre ucrainenii ajunși la Buzău de frica războiului., cel mai mult regretau că nu au stat destul cu familiile lor.

Răbdare acasă! Răbdare pentru că acolo este cuibul fiecăruia dintre noi. Putem fi drăguți cu zeci de oameni, dacă ne certăm cu cei care ne iubesc greșim fără scuză.

Iar ceea ce spun acum vine din experiența a mii de regretate care nu ar exista dacă noi, oamenii, am fi mai înțelepți.

Sale!