Dor de o carte bună. Cristian Ionescu

Îmi era dor de o carte bună!
Cu atât mai mult m-a bucurat să simt între degete volumul unui om – dacă îmi permite, l-aș numi prieten –, Cristian Ionescu.

Cristian Ionescu a fost jurnalist. Da, a fost unul dintre puținii jurnaliști. Elegant, educat, rafinat. Era o plăcere să lucrezi cu el. Își făcea treaba cu pasiune.

Eram purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar. El era redactor la un ziar din care, astăzi, a mai rămas doar numele. Din clipa în care îi strângeai mâna și până la primul cuvânt rostit, respira cultură, bun-simț, delicatețe.

Pentru mine, era marca ziarului unde lucra.

Se ocupa de rubrica de învățământ și de cea culturală. Citeam presa locală pe vremea aceea și-mi plăcea cum scrie.

S-a desprins de presă, sau poate a simțit că nu se mai regăsea în ceea ce devenise ea.

L-am întâlnit apoi la Biblioteca Județeană Buzău și m-am bucurat. Era locul potrivit pentru el.
Timpul i-a schimbat drumurile și l-a dus în altă parte, dar nu departe de marea sa pasiune: scrisul.
Nu a fost jurnalist de conjunctură, ci de vocație.
Acum scrie. Și, așa cum mi-a spus mie când am început să fiu editorialist la ziarul unde lucrase: „Ne luați pâinea!”
Așa simt eu acum, ținând în mână cartea Parfum de târg interbelic – viața de zi cu zi a buzoienilor în publicațiile vremii (1925–1935).

Faină carte! Am răsfoit-o avid, căutând trecutul, imaginile, timpul ce s-a dus. Apoi am început să o citesc.

Ca orice buzoian, îmi iubesc urbea. O vreau vie, cu viitor, cu forță. Dar vreau să păstreze și ceva din ce a fost.
Acesta e resortul care mă împinge să citesc despre Buzău. Mă arunc asupra materialului ori de câte ori găsesc ceva despre Buzăul nostru. Dar, nu de puține ori, am abandonat lectura după câteva pagini. Prea arid, prea repetitiv, prea monoton.

Cartea scrisă de Cristian Ionescu – editorul Observatorului Cultural de altădată – e altceva.
Se vede că are jurnalismul în sânge. Știe să scrie, să sintetizeze. Are fraze echilibrate, clare, în care ideile curg firesc.

Deși a ales doar zece ani din viața Buzăului, par a fi cei mai reprezentativi. Așa îi construiește – sau, mai bine zis, așa le dă voie să se reveleze publicului.

Cartea e un document plin de alte documente, cu trimiteri bibliografice solide. E rezultatul unei munci făcute cu rigoare academică.
Încă din titlu pornește frumos: am simțit parfumul timpului, al vremurilor peste care a trecut un secol.

Nu vă povestesc cartea. N-are rost să stric cuiva plăcerea lecturii. Este, cred, cea mai bună carte apărută despre orașul nostru drag și despre călătoria sa jurnalistică prin perioada interbelică.

Munca de cercetare istorică îi este prefațată de un Cuvânt prevenitor! Ce frumos sună. Pentru prima dată întâlnesc acest tip de început. E o introducere așezată în subiect.
Apoi, urmează un nume greu pentru istoriografia locală: Valeriu Nicolescu.
Să îți prefațeze cartea Valeriu Nicolescu înseamnă așezare stabilă pe orbita cercetării istorice.

Așadar, cartea merită citită. Are o grafică excelentă, documentare solidă și o scriitură care, fără a se pierde în solemnitate, prezintă zece ani din viața Buzăului cu stil, demnitate, precizie și talent.

În fine, nu vă mai rețin.
Haideți să trăim trecutul prin ochii unui fost redactor-șef de ziar și ai unui scriitor talentat, muncitor, capabil să lase istoriei locale semne de prietenie adânci.

Sale!