Antalya e un oraș care se povestește singur, dacă știi să-l asculți. Imaginează-ți că pășești printr-un port vechi, unde piatra încă păstrează urmele pașilor împăraților și ale rugăciunilor călugărilor.
Demult, regele Attalos a văzut aici un loc atât de frumos încât l-a numit „raiul său pe pământ”. A ridicat ziduri și a chemat negustori. Apoi au venit romanii: au adus legiuni, au lăsat teatre și au înălțat Poarta lui Hadrian, care stă și astăzi ca un arc de marmură peste timp.
Bizantinii au transformat orașul într-o cetate creștină. Corăbiile împăraților plecau din port spre a apăra Mediterana, iar bisericile răsunau de psalmi. Se spune că în nopțile liniștite se auzea dangătul clopotelor până departe, amestecat cu vuietul valurilor.
Apoi au venit selgiucizii, care au ridicat minarete și au scris o altă filă, iar otomanii au făcut din Antalya un port oriental, plin de bazaruri și caravanseraiuri. Glasul clopotelor s-a amestecat cu chemarea muezinului, iar orașul a învățat să trăiască din diversitate.
Astăzi, între zidurile din Kaleiçi, poți încă să simți toate aceste epoci laolaltă: pași romani, cântări bizantine, ecouri selgiucide, povești otomane. Iar marea, aceeași de două mii de ani, le îmbrățișează pe toate și le șoptește turiștilor de azi: „Antalya este o poveste care nu se termina.
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
