Sinagoga din Buzău – între memorie și uitare

Sunt zone pe lângă care trecem de zeci sau sute de ori fără să le vedem cu adevărat. E drept, Sinagoga din Buzău nu este foarte vizibilă, fiind situată în spatele școlii – fosta școală evreiească, actualmente școală sanitară – situată pe strada Marghiloman nr. 29 din Buzău. Așa mi s-a întâmplat și mie cu vechea sinagogă din Buzău.
Chiar și mie mi s-a întâmpplat să am informații puține. Abia când am ajuns să predau Vechiul Testament la Seminarul Teologic din Buzău le-am propus elevilor să facem o vizită. Vecinătatea din ultimii ani m-a făcut să observ silueta clădirii, prinvind adesea prin ferestele școlii și să am curiozități istorice pe care nu le aveam în trecut. E istorie acolo în clădirea aceea  care pare definitiv abandonată, aflată în pragul ruinei totale. Nu am găsit multe date, nici istorii, nici fapte. Sinagoga pare un vestigiu al unei lumi dispărute.
Alături de cimitirul situal la ieșire din Buzău, spre Smeeni – obiectiv la care s-au întreprins ceva lucrări în ultimul timp – Sinagoga este cel mai important reper istoric care dă mărturie despre comunitatea evreiască destul de nimeroasă care a locuit  la Buzăului.

Fără îndoială a fost o comunitate care a contribuit la dezvoltarea orașului, din ea făcând parte profesinoști din toate domeniile și mici comercianți care aveau în zonă prăvăliile.
Istoria evreilor de aici este strâns legată de dezvoltarea economică și comercială a orașului din secolele al XIX-lea și al XX-lea.
așadar, negustori, comercianți, meșteșugari, medici și intelectuali – unii dintre ei rămași încă in memoria colectivă a buzoinilor octogenari – au făcut parte din viața Buzăului vreme de generații. Comunitatea a avut școală, organizații culturale și religioase, cimitir și instituții proprii, dovedind stabilitate.
Conform informațiilor găsite, prima sinagogă a fost ridicată în anii 1885–1886. Odată cu dezvoltarea comunității, aceasta a devenit însă neîncăpătoare. În consecință, la începutul secolului al XX-lea a fost construit actualul templu, inaugurat în jurul anilor 1909–1910.

Pentru acea vreme, era o clădire impunătoare.
Fațada monumentală, elementele orientale, ferestrele în arc, coloanele și bogata ornamentație exprimau nu doar credința unei comunități, ci și încrederea acesteia în viitor.
Puțini își imaginau atunci cât de dramatic avea să se schimbe lumea în doar câteva decenii.
O clădire care a supraviețuit mai mult decât comunitatea sa
Secolul XX a fost nemilos cu comunitățile evreiești din Europa.
Războaiele, deportările, schimbările politice și emigrarea masivă către Israel au redus treptat numărul evreilor din România.
Nici Buzăul nu a făcut excepție.
Comunitatea care umplea cândva băncile templului s-a împuținat de la an la an. Astăzi, potrivit informațiilor cunoscute local, au rămas doar câțiva membri ai comunității, aproximativ șapte persoane.
Paradoxal, sinagoga a supraviețuit mai mult decât comunitatea care a construit-o.
Dar a supraviețuit cu greu.
Rănile vizibile ale timpului
La prima vedere, clădirea impresionează prin dimensiuni și proporții.
Apoi începi să observi rănile.
Fisuri care traversează zidurile.
Tencuieli căzute.
Cărămizi expuse.
Ferestre sparte.
Elemente decorative afectate de intemperii.
Și totuși, în mod aproape miraculos, multe dintre detaliile originale au rezistat.
Stelele lui David încă sunt vizibile pe fațadă.
Ușile sculptate se mai păstrează.
Capitelurile coloanelor încă vorbesc despre meșterii care le-au realizat.
Pe pereți se mai disting inscripții ebraice.
Iar deasupra tuturor plutesc două întrebări săpate în piatră.
Pe o placă se citește:
„Ore nu avem unul și același Tată?”
Pe cealaltă:
„Nu ne-a creat un singur Dumnezeu?”

Nu putem nega profestismul acestor ziceri. Versetul din profetul Maleahi a atins apogeul înțelegerii în periodele cele mai crunte ale evreilor, în vreme deportărilor.

În fine, de nevoie sau din ca urmare a spiritului istoric de orientare al evreilor, comunitatatea a devenit tot mai mică, iar locașul destinat cultului a ajuns să fie greu de întreținut, ajungând treptat în starea actuală.
Ce s-a întâmplat în interior?
Cei care au cunoscut istoria recentă a clădirii spun că interiorul nu mai păstrează aproape nimic din ceea ce a fost odinioară.
Sinagogile tradiționale nu sunt pictate în sensul în care sunt pictate bisericile ortodoxe. Totuși unele au picturi interioare, dar Singoga de la Buzău nu a avut niciodată. Valoarea ei se află în arhitectură, mobilier, decorațiuni, inscripții și obiectele de cult.
Din păcate, mobilierul care exista aici a dispărut.
Am auzit relatări potrivit cărora distrugerile au avut loc în perioada în care anumite spații din apropiere erau utilizate de chiriași ai comunității. Astăzi, în interior au rămas doar fragmente ale ceea ce a existat cândva.
Este una dintre acele situații în care degradarea nu a fost produsă doar de ploaie și de timp, ci și de acțiunile unora.
Poate fi salvată?
Aceasta este întrebarea pe care și-o pune orice vizitator.
Răspunsul nu este simplu.
Din punct de vedere tehnic, aproape orice monument poate fi restaurat dacă există resurse financiare suficiente. Faptul că i-a fost refăcut acoperișul i-a dat o șansă.
Din punct de vedere practic însă, situația este mult mai complicată.
O restaurare completă ar presupune sume foarte mari, mai ales pentru că este monument istoric și paradoxal, sunt monumente istorice care se distrug din cauza acestui statut.
În același timp, comunitatea evreiască locală este aproape inexistentă numeric și nu poate susține singură un asemenea proiect. Apoi, renașterea ei în scop cultic este fără sens.
Statul finanțează rareori lucrări de asemenea amploare în lipsa unor programe dedicate.
Autoritățile locale nu o dețin și nu pot interveni și, evident, au numeroase alte priorități.
Investitorii privați? Nu au motive evidente să se implice într-o clădire care nu poate genera venituri semnificative, iar clădirea are un amplasament ce greu poate fi exploatat finaciar.
Din nefericire se pare că există monumente care pot fi salvate și monumente care, probabil, nu vor mai putea fi salvate niciodată.
De ce merită totuși să fie amintită?
Pentru că valoarea unei clădiri nu stă doar în utilitatea ei.
Sinagoga din Buzău este importantă nu pentru cei șapte evrei rămași în oraș.
Este relevantă istoria pentru Buzăului așa cum importantă este și casa în care s-a născut Geoerge Ciprian, aflată puțin mai jos. Nici imobilul respectiv nu se simte prea bine.
Pentru memoria orașului ar fi recomandat să fie salvată.
Pentru istoria lui.
Fiecare generație lasă ceva în urmă.
Uneori lasă școli.
Alteori biserici.
Alteori cărți.
Comunitatea evreiască a lăsat această sinagogă.
Astăzi, clădirea stă tăcută și pare să aștepte verdictul timpului.
Poate că nu va mai fi niciodată restaurată.
Poate că nu va mai găzdui niciodată rugăciuni.
Poate că într-o zi zidurile ei vor ceda definitiv.
Dar până atunci, cele două întrebări săpate în piatră continuă să vorbească tuturor celor care se opresc în fața ei:
„Ore nu avem unul și același Tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu?”
Simplul fapt că o … clădire încă mai poate pune asemenea întrebări este un motiv suficient pentru a nu fi uitată.

Sale!