Sfântul Cuvios Dorotei din Gaza. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât ne apropiem unii de alții

Sfântul Cuvios Dorotei din Gaza e pomenit de Biserica Ortodoxă la 13 august, face parte din această a doua categorie.
A trăit în secolul al VI-lea, în Palestina. Provenea dintr-un mediu care i-a permis să primească o educație aleasă și cunoștea inclusiv medicina. A intrat în mănăstirea condusă de Avva Serid, în apropiere de Gaza, unde i-a avut ca mari povățuitori duhovnicești pe Varsanufie cel Mare și Ioan Prorocul. În mănăstire nu a fost numai omul chiliei și al rugăciunii. A primit ascultări concrete, a avut grijă de oaspeți și s-a ocupat de bolnavii comunității.
Poate tocmai de aceea învățătura lui este atât de vie. Nu vorbește despre omul imaginar, izolat de lume, ci despre omul care trăiește lângă alți oameni, se supără, judecă, greșește, trebuie să ierte, să muncească și să o ia de la capăt.
Dorotei a înțeles un lucru pe care noi îl uităm foarte ușor: nu putem construi o relație adevărată cu Dumnezeu ignorând relația cu oamenii. Da, slujirea lui Dumnezeu să face prin cei mai mici ai săi, cei de lângă noi.
Pentru a explica aceasta, folosește o imagine extraordinar de simplă.
Să ne imaginăm un cerc. În centrul lui este Dumnezeu, iar oamenii se află pe circumferință. Fiecare pornește pe propria rază spre centru. Pe măsură ce înaintează către Dumnezeu, razele se apropie unele de altele. Oamenii ajung, inevitabil, mai aproape între ei.
Iar dacă se îndepărtează de centru, se îndepărtează și unul de altul.
Este aproape o geometrie a iubirii.
Poți spune multe despre credință, poți cunoaște rugăciuni, poți posti și poți vorbi despre Dumnezeu. Dar Dorotei ne obligă să privim și în lateral: ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi?
Dacă drumul nostru către Dumnezeu ne face mai aspri, mai disprețuitori, mai gata să condamnăm, atunci poate că, fără să ne dăm seama, nu mergem chiar spre centrul cercului.
Sfântul Dorotei insistă mult asupra smereniei, asupra nejudecării aproapelui și asupra luptei cu propria voință. Învățătura sa este profund practică și tocmai de aceea a rămas una dintre scrierile importante ale spiritualității monahale răsăritene.
După moartea lui Avva Ioan și retragerea deplină a lui Varsanufie, Dorotei a întemeiat propria comunitate monahală. Nu știm toate detaliile ultimilor săi ani. Știm însă ce a rămas: cuvintele sale, culese și transmise generațiilor următoare.
Și, dintre toate, imaginea cercului pare scrisă special și pentru lumea noastră.
Trăim într-o vreme în care oamenii comunică permanent și, paradoxal, se pot afla la distanțe uriașe unii de alții. Ne împărțim repede în tabere, judecăm, etichetăm, excludem.
Sfântul Dorotei din Gaza ne propune alt drum.
Nu începe prin a-l trage pe celălalt spre tine.
Mergi tu spre Dumnezeu.
Pentru că, dacă amândoi mergem sincer spre același Centru, vom descoperi poate, fără să ne fi propus, că suntem deja mai aproape unul de celălalt.

Sale!