Sfântul Apostol Tadeu. Omul trimis la Edesa și promisiunea făcută regelui Avgar

Istoria creștinismului începe într-un loc despre care astăzi vorbim prea puțin.
Nu e la Roma.
Nu e la Constantinopol.
Nici în marile capitale europene.
E într-o veche cetate a Orientului:
Edesa.
Acolo îl plasează tradiția pe Sfântul Apostol Tadeu, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 21 august.
Era evreu de neam și cunoștea Scripturile Vechiului Testament. Tradiția bisericească spune că ajunsese la Ierusalim în perioada în care Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia lângă Iordan.
Mai întâi l-a întâlnit pe Ioan Botezătorul
Tadeu îl aude pe Ioan.
Îl vede.
Este impresionat de viața și de cuvintele lui.
Primește botezul lui Ioan.
Apoi îl întâlnește pe Iisus Hristos.
Ascultă învățătura Lui.
Vede minunile.
Îl urmează.
Tradiția ortodoxă îl numără pe Tadeu între cei șaptezeci de Apostoli, ucenicii trimiși de Hristos câte doi înaintea Sa.
Nu face parte dintre cei Doisprezece.
Și poate tocmai acest lucru face povestea lui atât de interesantă.
Istoria creștinismului nu a fost construită numai de numele pe care le știe toată lumea.
În spatele celor Doisprezece existau alți ucenici.
Și în spatele lor, alte sute și apoi mii de oameni.
Tadeu este unul dintre cei care duc vestea mai departe.
Povestea regelui Avgar
De numele Sfântului Tadeu este legată una dintre cele mai cunoscute tradiții ale creștinismului siriac: povestea regelui Avgar al Edesei.
Potrivit tradiției bisericești, Avgar suferea de o boală și auzise despre Iisus.
I-ar fi trimis o scrisoare, cerându-I să vină în Edesa.
Iar Hristos i-ar fi făgăduit că, după înălțarea Sa, unul dintre ucenicii Săi va veni la el.
După Învierea și Înălțarea Domnului, cel trimis la Edesa avea să fie Tadeu.
Este una dintre acele istorii în care distanța de două mii de ani parcă dispare.
Un rege bolnav așteaptă.
Într-o zi, în cetate intră un om fără armată, fără escortă și fără avere.
Nu vine să negocieze un tratat.
Vine să vorbească despre Hristos.
Apostolul intră în palatul regelui
Tadeu este adus înaintea lui Avgar.
Tradiția spune că regele primește vindecarea, iar apoi ascultă propovăduirea apostolului.
Tadeu îi vorbește despre Hristos.
Despre întrupare.
Despre moarte.
Despre Înviere.
Despre mântuire.
Avgar și cei din casa lui primesc botezul, iar credința creștină începe să se răspândească în Edesa.
Pentru oraș, momentul avea să fie important.
Edesa va deveni mai târziu unul dintre centrele importante ale creștinismului siriac.
Dar Tadeu nu rămâne acolo pentru a se bucura de succesul său.
Pleacă mai departe.
Aurul regelui
Există un episod foarte frumos în viața lui.
Avgar vrea să-i mulțumească.
Îi oferă aur.
Tadeu refuză.
Răspunsul păstrat în sinaxar are o logică aproape imposibil de combătut:
dacă le-am lăsat pe ale noastre, cum să le primim pe cele ale altora?
Apostolul care intrase în palatul regelui iese din el la fel de sărac precum intrase.
Îmi place foarte mult această scenă.
Pentru că în câteva secunde spune aproape tot despre libertatea unui om.
Tadeu putea primi bani.
Nu îi primește.
Iar din clipa aceea nimeni nu putea spune că mesajul lui fusese cumpărat.
Din Edesa spre Mesopotamia și Siria
După ce întărește comunitatea creștină din Edesa, Tadeu își continuă misiunea.
Tradiția spune că a mers în Mesopotamia și prin cetățile Siriei, propovăduind, botezând și întemeind comunități creștine.
A ajuns apoi la Virit, vechiul Beirut al Feniciei, unde și-a încheiat viața.
Este o viață trăită pe drum.
Și aceasta era, în fond, viața apostolilor.
Nu aveau birouri.
Nu aveau instituții în sensul în care le înțelegem noi.
Nu aveau presă.
Nu aveau internet.
Aveau drumuri.
Corăbii.
Piețe.
Case.
Sinagogi.
Oameni.
Și o poveste despre un Om pe care îl întâlniseră și despre care spuneau că a înviat.
Un apostol mai puțin cunoscut, o misiune uriașă
Poate că numele lui Tadeu nu are pentru noi rezonanța lui Petru sau Pavel.
Dar tocmai aici este frumusețea.
Creștinismul nu a ajuns până la noi doar prin figurile uriașe ale istoriei.
A ajuns și prin oamenii aflați în planul al doilea.
Prin cei șaptezeci.
Prin ucenici.
Prin misionari.
Prin oameni ale căror chipuri nu le mai cunoaștem.
Prin oameni care au mers din cetate în cetate și au spus ceea ce credeau.
Sfântul Tadeu este unul dintre ei.
Un om plecat din Edesa.
Ajuns la Ierusalim.
Ucenic al lui Ioan.
Apoi ucenic al lui Hristos.
Întors în Edesa.
Intrat în palatul unui rege.
Ieșit de acolo fără aur.
Și plecat din nou la drum.
Mi se pare una dintre cele mai frumoase imagini ale apostolatului:
să poți intra într-un palat fără să fii impresionat de palat și să poți pleca din el fără să iei nimic cu tine.
Sfântule Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!