Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie. Ucenicul care a mers pe urmele lui Ioan și Pavel și nu s-a mai întors la viața de dinainte

Viața Sfântului Eutihie s-a schimbat după întâlnirea cu o veste.
Auzise despre Hristos.
Și acest lucru i-a fost suficient pentru a-și părăsi casa, părinții și rudele și pentru a pleca în căutarea celor care Îl cunoscuseră.
Biserica îl pomenește la 24 august și îl numește Sfânt Sfințit Mucenic. Calendarul zilei îl pomenește împreună cu Sfântul Mucenic Tation.
Un om care pleacă de acasă pentru că a auzit despre Hristos
Potrivit tradiției sinaxariale, Eutihie era originar din Sevastopolul Palestinei.
Nu ni se spune că ar fi fost sărac.
Nu ni se spune că ar fi fugit din cauza unei nenorociri.
Nu ni se spune că ar fi căutat o carieră.
Pur și simplu auzise vestea creștină.
Și pleacă.
Îl întâlnește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Devine ucenicul lui.
Îl însoțește.
Îi observă viața.
Îi ascultă cuvintele.
Sinaxarul spune foarte frumos că Eutihie a luat de la Ioan înțelepciunea duhovnicească „ca dintr-un izvor”.
Apoi îl întâlnește pe Pavel
Povestea devine și mai interesantă.
Tradiția bisericească spune că Eutihie avea să-l întâlnească și pe Sfântul Apostol Pavel.
Și îl urmează și pe el în lucrarea misionară.
Din acest motiv, tradiția îl prezintă drept ucenic al amândurora, Ioan și Pavel.
Sunt două personalități uriașe ale primului creștinism.
Ioan, ucenicul apropiat de Hristos, martor al Răstignirii.
Pavel, fostul persecutor devenit marele misionar al lumii păgâne.
Iar undeva lângă ei se află un om despre care astăzi știm mult mai puțin:
Eutihie.
Nu are o Evanghelie care să-i poarte numele.
Nu lasă epistole intrate în Noul Testament.
Dar merge.
Învață.
Propovăduiește.
Suferă.
De ce este numit „apostol” dacă nu era dintre cei Șaptezeci?
Sinaxarul face o precizare interesantă.
Eutihie nu este enumerat între cei Șaptezeci de Apostoli.
Și totuși, uneori este numit apostol într-un sens mai larg.
De ce?
Pentru că și-a petrecut viața făcând ceea ce făceau Apostolii:
călătorind și vestindu-L pe Hristos.
Tradiția spune că a fost hirotonit episcop și că a străbătut numeroase ținuturi, uneori împreună cu Apostolii, alteori singur.
Nu funcția îl face memorabil.
Ci drumul.
Temnițele
Misiunea lui nu seamănă deloc cu o călătorie triumfală.
Arestări.
Legături.
Bătăi.
Foame.
Într-un episod păstrat de tradiția hagiografică, Eutihie este închis și lăsat fără hrană.
Sinaxarul povestește că primește în chip minunat pâine și se întărește pentru suferințele care urmau.
Este o imagine extraordinar de simplă.
Un om într-o celulă.
Flămând.
Nu cere putere.
Nu cere poziție.
Are nevoie de pâine.
Focul care nu îl ucide
Tradiția vieții sale este plină de episoade miraculoase.
Este chinuit.
Este aruncat în foc.
Dar, spune sinaxarul, o ploaie puternică stinge flăcările.
Este apoi aruncat fiarelor, care nu îl atacă.
Aceste episoade aparțin limbajului hagiografic al Bisericii și sunt transmise tocmai pentru a spune ceva esențial despre felul în care primii creștini vedeau martiriul:
că omul poate fi lipsit de libertate, de hrană, de siguranță și chiar de viață, fără ca cel care îl persecută să poată stăpâni și credința lui.
O viață petrecută plecând
Eutihie este purtat prin multe locuri.
Predică.
Este prins.
Este eliberat.
Pleacă din nou.
Este chinuit.
Supraviețuiește.
Și pornește din nou.
La sfârșitul vieții, potrivit tradiției bisericești, este adus legat din Efes spre patria sa.
Acolo își primește sentința.
Este ucis prin tăierea capului.
Călătoria începută cu ani înainte se încheie aproape acolo de unde pornise.
Numai că omul care se întorcea nu mai era tânărul care plecase.
Între cele două momente se afla o viață întreagă.
Nu trebuie confundat cu tânărul căzut de la fereastră
Există și o curiozitate interesantă.
Pentru că în Faptele Apostolilor apare un alt Eutihie, tânărul care adoarme în timp ce Sfântul Pavel vorbește, cade de la etaj și este readus la viață, unele tradiții i-au identificat pe cei doi.
Sinaxarul consultat atrage însă atenția că această identificare nu este sigură și prezintă motive pentru a-i considera persoane diferite.
Îmi place această precizare.
Arată că inclusiv vechii autori ai Vieților Sfinților știau uneori să spună:
aici tradițiile diferă.
Aici nu știm cu certitudine.
Omul din spatele marilor Apostoli
Când vorbim despre începuturile creștinismului, rostim aproape automat câteva nume.
Petru.
Pavel.
Ioan.
Iacov.
Dar oamenii aceștia nu călătoreau într-un pustiu omenesc.
În jurul lor existau ucenici.
Însoțitori.
Gazde.
Preoți.
Episcopi.
Femei și bărbați care îi ajutau.
Oameni care ascultau și apoi mergeau mai departe.
Eutihie este unul dintre aceștia.
Tocmai de aceea îmi place istoria lui.
Nu trebuie să fii omul aflat în centrul tabloului pentru ca viața ta să conteze.
Uneori istoria se sprijină tocmai pe oamenii din planul al doilea.
Pe cel care a ascultat.
Pe cel care a mers alături.
Pe cel care a dus cuvântul încă o cetate mai departe.
Sfântul Eutihie a plecat de acasă pentru că auzise despre Hristos.
Și, după ce a plecat, nu s-a mai întors niciodată la viața pe care ar fi putut s-o aibă.
Sfântule Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!