Nu apare în Faptele Apostolilor. Nu avem o carte în care el să-și povestească viața. Nu știm nici măcar toate drumurile pe care le-a făcut.
Și totuși, numele său apare mereu într-un loc foarte important: lângă Sfântul Apostol Pavel.
Pavel îl trimite acolo unde lucrurile sunt dificile.
Îl trimite acolo unde trebuie împăcați oameni.
Îl lasă acolo unde trebuie organizată o Biserică.
Îi încredințează probleme delicate.
Iar la un moment dat îi scrie una dintre epistolele care vor intra în Noul Testament.
Biserica îl pomenește pe 25 august, ca Sfânt Apostol și primul episcop al Cretei.
Un tânăr crescut într-o lume păgână
Tradiția bisericească spune că Tit s-a născut în Creta, într-o familie însemnată, dar păgână.
A crescut, așadar, într-o lume foarte diferită de cea în care avea să-și petreacă restul vieții.
Potrivit tradiției hagiografice, în tinerețe s-a ocupat de filosofia și literatura greacă. Era un om cultivat și preocupat de cunoaștere.
Sinaxarele păstrează chiar povestirea unei experiențe care îi schimbă direcția vieții: pe când avea în jur de douăzeci de ani, ar fi auzit în vis un glas care îl îndemna să nu rămână numai la înțelepciunea elinească, ci să caute adevărul care îi poate mântui sufletul.
Începe să citească scrierile profeților, iar tradiția spune că unul dintre primele texte care îl impresionează este cartea prorocului Isaia.
Este un detaliu frumos.
Tit nu ajunge la creștinism pentru că nu avea nimic înainte.
Dimpotrivă.
Avea cultură.
Avea filosofie.
Avea lumea greacă în care crescuse.
Dar începe să simtă că omul poate cunoaște multe și, totuși, să nu fi găsit încă răspunsul esențial.
Întâlnirea cu Pavel
Din momentul în care Tit apare în Noul Testament, lucrurile devin mai clare.
Este creștin provenit dintre neamuri, adică nu era iudeu.
Și ajunge foarte apropiat de Sfântul Apostol Pavel.
Atât de apropiat, încât Pavel îl numește, în Epistola către Tit, „adevărat fiu în credința cea de obște”.
Nu era o simplă formulă.
Relația lor pare să fi fost una de profundă încredere.
Tit îl însoțește pe Pavel și pe Barnaba la Ierusalim.
Și tocmai aici viața lui ajunge în centrul uneia dintre cele mai importante discuții ale creștinismului timpuriu.
Un om devine argumentul unei mari dezbateri
Primii creștini proveneau în mare parte dintre iudei.
Dar Evanghelia începea să ajungă tot mai mult și la păgâni.
A apărut atunci o întrebare uriașă:
Trebuia un păgân să devină mai întâi iudeu pentru a putea deveni creștin?
Trebuia să respecte toate prescripțiile Legii vechi?
Trebuia să fie circumcis?
Tit era exact cazul concret aflat înaintea lor.
Era grec.
Era creștin.
Și nu era circumcis.
Sfântul Pavel refuză categoric ideea că Tit ar trebui obligat să primească circumcizia.
În Epistola către Galateni, Pavel amintește explicit cazul lui.
Tit devine astfel, fără discursuri și fără să fi scris vreun tratat teologic, una dintre figurile concrete ale libertății creștinilor proveniți dintre neamuri.
Este extraordinar când ne gândim.
Uneori o mare problemă teologică se discută în jurul unui om real.
Iar atunci omul acela nu mai este doar spectator.
Devine mărturie.
Omul trimis în locurile dificile
Mai târziu îl găsim pe Tit într-o misiune foarte delicată.
La Corint.
Comunitatea creștină de acolo avea tensiuni serioase.
Relația dintre Sfântul Pavel și corinteni trecuse prin momente grele.
Pavel avea nevoie de cineva capabil să ajungă acolo fără să agraveze conflictul.
Îl trimite pe Tit.
Iar Tit pare să reușească.
Se întoarce la Pavel cu vești bune despre corinteni, iar Apostolul vorbește despre bucuria și mângâierea pe care i le-a adus venirea lui.
Mai târziu îl trimite din nou la Corint, inclusiv pentru organizarea colectei destinate creștinilor săraci din Ierusalim.
Aici începe să se contureze foarte clar personalitatea lui Tit.
Nu pare omul spectaculos.
Pare omul de încredere.
Iar uneori aceasta este o calitate mult mai rară.
Pavel putea să îi dea o problemă și să-l trimită la sute de kilometri distanță.
Știa că va încerca să o rezolve.
Pavel îl lasă singur în Creta
La un moment dat, cei doi ajung în Creta.
Și aici Pavel ia o decizie importantă.
Pleacă.
Dar pe Tit îl lasă acolo.
De ce?
Epistola către Tit spune foarte limpede:
pentru a pune în ordine ceea ce mai rămăsese de făcut și pentru a rândui conducători ai comunităților creștine din cetăți.
Cu alte cuvinte, Tit nu mai era doar însoțitorul Apostolului.
Trebuia acum să conducă.
Să aleagă oameni.
Să distingă între cei potriviți și cei nepotriviți.
Să corecteze abuzuri.
Să învețe.
Să împace.
Să construiască instituțional o comunitate creștină care abia se forma.
Tradiția Bisericii îl consideră astfel primul episcop al Cretei.
Scrisoarea pe care o citim și astăzi
Din această perioadă avem un lucru extraordinar.
O scrisoare adresată lui.
Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit.
Este scurtă.
Doar trei capitole.
Dar, după aproape două mii de ani, continuă să fie citită în Biserică.
Pavel îi vorbește despre felul în care trebuie aleși slujitorii Bisericii.
Despre cumpătare.
Despre responsabilitate.
Despre evitarea certurilor inutile.
Despre relația dintre credință și faptele bune.
Și, dincolo de toate acestea, scrisoarea lasă să se vadă ceva foarte personal:
Pavel avea suficientă încredere în Tit încât să-i lase în mâini o Biserică întreagă.
Există oameni care nu au nevoie să fie în centrul imaginii
Tit este unul dintre personajele fascinante ale Noului Testament tocmai pentru că nu încearcă să ocupe centrul.
Pavel este cel care scrie.
Pavel este cel care predică.
Pavel este numele pe care îl cunoaște întreaga lume creștină.
Dar când există o problemă la Corint, apare Tit.
Când trebuie dus un mesaj, apare Tit.
Când trebuie refăcută o relație, apare Tit.
Când trebuie organizată Biserica din Creta, apare Tit.
Există oameni care construiesc tocmai prin această prezență discretă.
Nu întotdeauna istoria este făcută numai de cei care vorbesc cel mai mult.
Este făcută și de cei cărora ceilalți le pot spune:
„Am încredere în tine. Mergi.”
Ultimul drum pomenit în Noul Testament
Ultima mențiune despre Tit în Noul Testament apare în cea de-a doua Epistolă către Timotei.
Pavel spune că Tit plecase în Dalmația.
Nu ni se povestește ce a făcut acolo.
Nu avem jurnalul călătoriei.
Nu știm câte comunități a întâlnit.
După această mențiune, Scriptura tace în privința lui.
Tradiția bisericească continuă însă povestea.
Tit s-ar fi întors în Creta, unde și-ar fi continuat slujirea episcopală până la sfârșitul vieții.
Spre deosebire de mulți dintre Apostolii acelei generații, tradiția nu îl prezintă ca murind martir, ci ajungând la o vârstă înaintată.
Creta nu l-a uitat
Legătura dintre Sfântul Tit și Creta nu a rămas doar într-o pagină veche.
În Heraklion există astăzi Biserica Sfântului Tit, unul dintre locurile importante ale creștinismului cretan.
Acolo se păstrează cinstitul cap al Sfântului Apostol Tit, revenit în Creta după ce fusese păstrat timp de secole la Veneția.
Este aproape imposibil să nu vezi frumusețea simbolului.
Tit plecase cândva din lumea păgână a Cretei pentru a-L descoperi pe Hristos.
Apoi s-a întors.
Și și-a petrecut viața făcând ca insula din care provenea să Îl cunoască și ea.
Omul în care Pavel a avut încredere
Poate că acesta este lucrul care mă impresionează cel mai mult la Sfântul Tit.
Nu minunile.
Nu rangul.
Nici măcar faptul că a fost episcop.
Ci încrederea.
Sfântul Pavel a cunoscut foarte mulți oameni.
Unii l-au ajutat.
Unii l-au părăsit.
Unii i-au creat probleme.
Dar despre Tit vorbește cu o afecțiune aparte.
Îl numește fiu.
Îl numește frate.
Îl numește împreună-lucrător.
Îi încredințează oameni.
Îi încredințează bani.
Îi încredințează conflicte.
În cele din urmă îi încredințează o Biserică.
Nu știm cum arăta Sfântul Tit.
Nu știm cum vorbea.
Nu știm dacă era un predicator impresionant.
Dar știm ceva poate mai important:
era un om pe care te puteai baza.
Într-o lume în care toți vrem uneori să fim văzuți, viața lui spune ceva foarte simplu.
Nu este obligatoriu să fii cel mai cunoscut om din încăpere.
Poate fi suficient să fii omul căruia i se poate încredința ceva important și care nu trădează acea încredere.
Biserica îl pomenește la 25 august.
Sfinte Apostole Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
