Sfântul Fanurie. Sfântul despre care lumea a aflat dintr-o icoană găsită între ruine

Există în sinaxare sfinți despre care avem biografii întregi.
Știm unde s-au născut.
Cine le-au fost părinții.
Unde au trăit.
Ce au spus.
Cum au murit.
Despre Sfântul Fanurie, pomenit de Biserică la 27 august, lucrurile stau diferit.
Nu știm cu certitudine nici măcar în ce secol a trăit.
Nu avem o viață scrisă de cineva care l-a cunoscut.
Și totuși, este astăzi unul dintre sfinții foarte iubiți în lumea ortodoxă.
Istoria vieții lui pare că începe … după moartea lui.
Și începe cu o icoană.
O biserică uitată sub ruine
Tradiția spune că, în secolul al XIV-lea, în insula Rodos au fost descoperite ruinele unei vechi biserici.
Între ele se aflau mai multe icoane.
Multe erau deteriorate.
Una însă se păstrase într-o stare neobișnuit de bună.
Reprezenta un tânăr îmbrăcat ca un militar, purtând o cruce.
În jurul chipului său se aflau douăsprezece scene care prezentau diferite momente ale martiriului său.
Pe icoană putea fi citit numele:
Fanurie.
Episcopul locului, identificat de tradiție drept Nil al Rodosului, a înțeles că se afla înaintea reprezentării unui mucenic despre care memoria comunității aproape dispăruse.
Este greu să găsești o imagine mai frumoasă.
Un om poate fi uitat de istorie.
Numele lui poate dispărea din cărți.
Locurile în care a trăit pot ajunge ruine.
Și, după sute de ani, o icoană scoasă dintre pietre îi poate face din nou numele cunoscut.
Douăsprezece imagini au devenit biografia lui.
Despre viața Sfântului Fanurie nu avem documentația pe care o avem pentru alte mari figuri ale creștinismului timpuriu.
Icoana descoperită la Rodos a devenit ea însăși o mărturie.
Scenele din jurul sfântului îl prezentau trecând prin diferite chinuri și păstrându-și credința.
De aici tradiția Bisericii îl cinstește ca mucenic.
Nu știm exact cine l-a condamnat.
Nu știm anul.
Nu știm cât a durat procesul.
Nu știm ce făcuse înainte.
În cazul lui Fanurie, trebuie să avem curajul să spunem simplu:
nu știm.
Credința nu are nevoie să inventeze acolo unde istoria a păstrat tăcerea.
Numele care înseamnă „cel care arată”
Există însă ceva extraordinar în numele lui.
În limba greacă, numele Fanurie este asociat cu verbul care înseamnă a arăta, a descoperi, a face să apară.
De aici s-a dezvoltat evlavia populară care îl leagă de găsirea lucrurilor pierdute.
Credincioșii îl cheamă în rugăciune atunci când nu mai găsesc un obiect, când caută ceva important sau când au nevoie de luminare într-o situație dificilă.
Doxologia consemnează această evlavie și tradiția numeroaselor minuni atribuite mijlocirii sale, mai ales pentru descoperirea lucrurilor sau chiar a animalelor pierdute.
E o potrivire poetică.
Sfântul care fusese el însuși pierdut pentru memoria oamenilor a devenit sfântul chemat pentru găsirea lucrurilor pierdute.
Dar nu doar atât. Despre Fanuropita ați auzit?
În Grecia există și astăzi tradiția pregătirii unei prăjituri numite Fanuropita.
Este dusă la biserică, binecuvântată și apoi împărțită.
Tradiția populară leagă acest obicei de mama Sfântului Fanurie.
Poveștile transmise de evlavia populară spun că mama lui ar fi dus o viață păcătoasă, iar sfântul s-ar fi rugat pentru mântuirea ei.
De aceea, credincioșii împart această pâine sau prăjitură ca milostenie și pomenire.
Trebuie însă făcută o distincție importantă.
Această povestire aparține tradiției populare, nu unor izvoare istorice certe despre viața sfântului.
Este însă real că e un sfânt fără biografie cu repere foarte evidente.
Azi fiecare om lasă în urmă o cantitate uriașă de informație.
Fotografii.
Mesaje.
Videoclipuri.
Profiluri.
Locuri vizitate.
Opinii.
Fanurie ne vine dintr-o lume opusă.
Despre el au rămas numai un nume, un chip și imaginea suferinței sale.
Și au fost suficiente.
Așadar, să nu ne amăgim. Nu cantitatea informației păstrate despre un om îi stabilește valoarea.
Uneori istoria uită aproape tot și păstrează exact lucrul esențial.
Despre Fanurie nu știm ce casă avea.
Nu știm dacă era bogat.
Nu știm ce poziție ocupa.
Nu știm cine îl cunoștea.
Știm însă ceea ce icoana a vrut să transmită:
nu și-a abandonat credința atunci când a apărut suferința.

Fiecare dintre noi pierde ceva
Uneori pierdem obiecte.
Alteori pierdem oameni.
Pierdem direcția.
Pierdem liniștea.
Pierdem curajul.
Pierdem chiar imaginea a ceea ce voiam să devenim.
Evlavia față de Sfântul Fanurie a prins atât de puternic rădăcini și nu aș vrea să cred că uneori din superstiție, fiind văzut ca un „căutător de obiecte”. E un sfânt regăsit și un sfânt al regăsirii.

Într-o biserică ruinată din Rodos, cineva a ridicat dintre pietre o icoană.
Numele unui om uitat a reapărut.
Au trecut secole.
Astăzi, pe 27 august, numele acela este rostit în biserici din întreaga lume ortodoxă.
Să nu uităm că ceea ce pare pierdut nu este neapărat pierdut pentru totdeauna.
Așteaptă să fie scos din nou la lumină.
Sfinte Mucenice Fanurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!