Sfântul Eufrosin Bucătarul. Omul pe care ceilalți îl disprețuiau și care a fost văzut în Rai

Nu era stareț.
Nu era episcop.
Nu ținea predici în fața mulțimilor.
Nu scria cărți.
Era bucătarul mănăstirii.
Zi după zi aprindea focul.
Pregătea mâncarea.
Spăla.
Curăța.
Servea.
Și suporta ironiile celor care îl considerau un om simplu.
Numele lui era Eufrosin.
Pe 11 septembrie, Biserica îl pomenește ca sfânt.
Una dintre cele mai grele ascultări
Bucătăria unei mănăstiri nu seamănă prea mult cu imaginea romantică pe care o putem avea despre viața monahală.
Trebuie pregătită mâncare pentru mulți oameni.
În fiecare zi.
La timp.
Indiferent dacă ești obosit.
Indiferent dacă ceilalți sunt mulțumiți.
Indiferent dacă cineva îți mulțumește.
Tradiția spune că Eufrosin își făcea această ascultare cu smerenie și răbdare, fără să renunțe la post și rugăciune, deși primea deseori ocări și batjocuri.
Era unul dintre acei oameni pe care comunitatea îi vede zilnic, dar aproape nu îi observă.
Nu părea un om important. 
Eufrosin provenea dintr-o familie simplă și nu avea educația sau prestigiul altor monahi.
Viețile sfinților păstrează chiar ideea că era privit de sus de unii dintre frați.
Probabil că nimeni nu își imagina că omul care pregătea masa era unul dintre cei mai înaintați duhovnicește din mănăstire.
Și aici începe povestea extraordinară.
Un preot voia să știe cum arată Raiul
În aceeași mănăstire trăia un preot care se ruga cu insistență ca Dumnezeu să-i arate bunătățile pregătite celor care Îl iubesc.
Într-o noapte, potrivit tradiției, a avut o vedenie.
Se afla într-o grădină de o frumusețe greu de descris.
Copaci.
Fructe.
Mireasmă.
Liniște.
Imaginea Raiului.
Și acolo, spre uimirea lui, vede pe cineva cunoscut.
Eufrosin.
Bucătarul mănăstirii.
„Tu ce cauți aici?”
Preotul nu înțelegea.
Omul pe care îl văzuse de atâtea ori lucrând în bucătărie se afla în mijlocul Raiului.
L-a întrebat ce face acolo.
Eufrosin i-a răspuns că acel loc este casa celor aleși ai lui Dumnezeu și că, prin mila Lui, se afla și el acolo.
Preotul a vrut atunci ceva concret.
Un semn.
Ceva pe care să îl poată lua cu el.
Eufrosin i-a dat trei mere din grădină.
Apoi vedenia s-a încheiat.
Dimineața, merele erau acolo
Preotul s-a trezit.
Și lângă el se aflau cele trei mere.
Nu mai era numai un vis.
Aceasta este mărturia pe care tradiția bisericească a păstrat-o.
La slujba de dimineață, preotul îl vede pe Eufrosin.
Îl întreabă unde fusese în noaptea aceea.
Eufrosin încearcă să evite răspunsul.
Dar, întrebat despre mere, recunoaște că el i le dăduse.
Apoi spune despre sine, cu smerenia care îi caracterizează întreaga viață, că nu este vrednic de asemenea lucruri.
Atunci toată mănăstirea află cine era bucătarul
Preotul povestește fraților vedenia.
Le arată merele.
Iar oamenii care îl priviseră pe Eufrosin ca pe un om neînsemnat înțeleg dintr-odată că nu știau aproape nimic despre el.
Aleargă la bucătărie.
Vor să îl vadă.
Vor probabil să îi ceară iertare.
Poate să îi ceară binecuvântarea.
Dar Eufrosin dispăruse.
A fugit exact când ceilalți au început să îl admire
Acesta este cel mai frumos detaliu al întregii istorii.
Eufrosin suportase batjocura.
Dar nu a vrut să suporte gloria.
Când nimeni nu îl aprecia, a rămas.
Când oamenii au început să îl considere sfânt, a plecat.
Tradiția spune că s-a ascuns pentru a evita slava oamenilor și că nu se mai știe unde și-a petrecut restul vieții.
Ce răsturnare.
Noi fugim adesea de critică și alergăm după apreciere.
El făcea exact invers.
Cele trei mere

Merele au fost împărțite între monahi și credincioși.
Tradiția le atribuie o mireasmă neobișnuită și vindecări ale unor bolnavi care au gustat din ele.
De aceea, în iconografie, Sfântul Eufrosin apare adesea ținând în mâini o ramură sau trei mere.
Un bucătar.
Trei mere.
Și o lecție care a supraviețuit mai bine de o mie de ani.
Așadar, sfințenia se poate ascunde în bucătărie
Avem tendința să asociem valoarea omului cu vizibilitatea.
Cu funcția.
Cu diplomele.
Cu numărul celor care îl cunosc.
Cu locul pe care îl ocupă.
Eufrosin nu avea nimic din toate acestea.
Avea o bucătărie.
Și munca pe care o făcea în fiecare zi.
Drumul spre sfințenie nu depinde de profesie sau poziție socială.
Nu există muncă neînsemnată
Cineva trebuie să gătească.
Cineva trebuie să spele.
Cineva trebuie să curețe.
Cineva trebuie să îngrijească un bolnav.
Cineva trebuie să deschidă dimineața ușa.
Cineva trebuie să rămână după ce ceilalți au plecat.
Sunt munci pe care le observăm doar atunci când nu le mai face nimeni.
Eufrosin ne amintește că valoarea unei lucrări nu este dată numai de prestigiul ei.
Este dată și de felul în care omul o face.
O masă poate fi și o formă de iubire
Sfântul Eufrosin gătea pentru ceilalți.
Poate nu pare ceva extraordinar.
Dar gândiți-vă câte dintre amintirile noastre cele mai puternice sunt legate de o masă.
Mâncarea mamei.
A bunicii.
O masă pregătită când eram bolnavi.
Cineva care s-a trezit mai devreme ca noi.
Cineva care a muncit o oră pentru ca noi să mâncăm în zece minute.
În spatele unei farfurii există aproape întotdeauna timpul unui alt om.
Eufrosin transforma această muncă într-o slujire.
Poate că nu știm lângă cine trăim
Frații lui îl vedeau în fiecare zi.
Și totuși nu îl cunoșteau.
Îi vedeau hainele.
Meseria.
Locul de muncă.
Poate lipsa de educație.
Dar nu vedeau omul.
Este foarte ușor să facem același lucru.
Punem etichete.
Șofer.
Femeie de serviciu.
Bucătar.
Paznic.
Asistentă.
Muncitor.
Și uneori uităm că în spatele funcției există o viață pe care nu o cunoaștem.
Povestea lui Eufrosin spune ceva incomod:
omul pe care îl considerăm cel mai puțin important din încăpere poate fi, înaintea lui Dumnezeu, cel mai mare dintre noi.
11 septembrie și bucătarul din Rai
Pe 11 septembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul.
Un om fără rang.
Un monah care gătea.
Un om care suporta în tăcere ironiile celorlalți.
Și omul pe care tradiția spune că un preot l-a întâlnit în Rai.
Viața lui ne lasă una dintre cele mai simple întrebări ale calendarului:
dacă nimeni nu ne-ar vedea și nimeni nu ne-ar lăuda, am mai face bine ceea ce avem de făcut?
Eufrosin a făcut-o.
Iar când ceilalți au început, în sfârșit, să îl laude, a plecat.
Sfinte Cuvioase Eufrosin Bucătarul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!