Sfântul Mamant. Copilul născut într-o închisoare care a ajuns prietenul fiarelor

Sunt oameni a căror viață începe în condiții atât de grele, încât pare că traiul lor a fost hotărât înainte să apuce să vorbească.
Sfântul Mamant s-a născut într-o închisoare.
Părinții lui erau creștini.
Și tocmai pentru credința lor ajunseseră acolo.
Pe 2 septembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Mucenic Mamant.
Istoria lui începe într-o celulă.
Dar nu se termină acolo.
Un copil venit pe lume între zidurile unei temnițe
Tatăl său se numea Teodot, iar mama sa Rufina.
Proveneau dintr-o familie însemnată și mărturiseau deschis credința creștină într-o perioadă în care acest lucru putea însemna pierderea libertății sau a vieții.
Au fost arestați și duși în Cezareea Capadociei.
Acolo, în temniță, Rufina l-a născut pe Mamant.
Părinții săi au murit în timpul persecuției, iar copilul a rămas fără ei încă de la începutul vieții.
Este greu să imaginezi un început mai fragil.
Un nou-născut.
O închisoare.
Doi părinți morți.
Și nicio certitudine despre ziua următoare.
O femeie îl ia și îl crește
Tradiția spune că pruncul a fost luat în grijă de o femeie creștină, numită Amina.
Ea l-a crescut ca pe propriul copil.
Mamant a crescut într-o casă în care credința pentru care părinții lui muriseră nu era ascunsă.
A ajuns astfel să mărturisească și el creștinismul.
Și foarte repede avea să intre pe același drum periculos pe care merseseră părinții lui.
Uneori primim de la părinți case.
Alteori averi.
Mamant a primit o mărturie.
Și a considerat-o suficient de importantă încât să nu o abandoneze nici atunci când a devenit periculoasă.
Din nou, în fața autorităților
În timpul împăratului Aurelian, Mamant a fost arestat pentru credința sa.
I s-a cerut să renunțe.
Nu a făcut-o.
Tradiția îl prezintă mărturisindu-L pe Hristos chiar în fața celor care aveau puterea să îl condamne.
Există aici o simetrie aproape tulburătoare.
Părinții lui fuseseră închiși pentru credință.
El se născuse în închisoare.
Iar când a devenit adult, a ajuns și el înaintea celor care încercau să-i ia credința.
Parcă istoria se repeta.
Dar Mamant nu a fugit de ea.
Sfântul care a plecat în pustie
Viața lui păstrează apoi un episod cu totul diferit.
Mamant se retrage în pustie.
Acolo, potrivit tradiției, în jurul lui veneau animale sălbatice.
Viețile sfinților spun că fiarele se adunau în jurul său și îi ascultau glasul, iar el trăia în mijlocul lor fără teamă.
Imaginea este aproape imposibil de uitat.
Un om urmărit de oameni găsește liniște între animale.
Cel care nu era în siguranță în cetate putea trăi în pustie.
Fiarele nu îi făceau rău.
Oamenii aveau să o facă.
Cine sunt, de fapt, fiarele?
Viețile sfinților au uneori asemenea contraste.
Ne temem de ceea ce pare sălbatic.
De animale.
De pustiu.
De necunoscut.
Dar uneori adevărata cruzime apare în locuri foarte civilizate.
În tribunale.
În palate.
În instituții.
În oameni care știu foarte bine ce fac.
Animalele din jurul lui Mamant nu îl condamnă.
Oamenii îl condamnă.
Poate că tocmai această imagine a făcut ca el să rămână în tradiția creștină drept un sfânt apropiat de animale și de lumea creației.
Nu și-a negociat credința
Mamant a fost prins din nou.
A urmat judecata.
Apoi chinurile.
Sursele bisericești îl așază în timpul persecuțiilor din secolul al III-lea și menționează moartea sa martirică în jurul anului 275.
Nu avem nevoie să transformăm suferința într-o istorie dramatică.
Este suficient faptul esențial:
un om căruia i s-a cerut să renunțe la ceea ce credea a ales să nu o facă.

Și a plătit pentru aceasta cu viața.
Un copil fără părinți nu a rămas fără rădăcini
Povestea Sfântului Mamant are însă o temă mai discretă.
El și-a pierdut părinții înainte să-i poată cunoaște cu adevărat.
Și totuși, ceva din ei a ajuns până la el.
Credința lor.
Curajul lor.
Felul lor de a privi lumea.
Există moșteniri care nu se scriu în acte.
Nu apar în conturi bancare.
Nu pot fi măsurate.
Dar pot decide direcția unei vieți.
Viața nu este hotărâtă de locul în care începe
Mamant s-a născut într-o celulă.
Dacă am privi numai începutul exitenței, am putea crede că viața lui va fi definită de abandon, frică și lipsuri.
Nu a fost așa.
A devenit unul dintre mucenicii pomeniți de Biserică până astăzi.
Locul în care începe viața unui om nu stabilește neapărat locul în care va ajunge.
Nu alegem întotdeauna începutul.
Alegem însă multe dintre lucrurile care urmează.
Omul care nu avea aproape nimic
Mamant nu a avut o copilărie obișnuită.
Nu a avut siguranță.
Nu a avut putere.
Nu a avut în spate o lume care să îl protejeze.
Și totuși a avut ceva ce persecutorii lui nu au reușit să-i ia:
libertatea de a spune în ce crede.
Pe 2 septembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Mucenic Mamant.
Copilul născut într-o închisoare.
Orfanul crescut de altcineva.
Tânărul care a ales să nu ascundă credința părinților săi.
Și sfântul despre care tradiția spune că, atunci când oamenii îl urmăreau, fiarele pustiei stăteau liniștite lângă el.
Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!