Ioachim și Ana ajunseseră la bătrânețe fără să aibă copii.
Pentru lumea în care trăiau, aceasta nu era numai o durere personală. Era și o povară socială.
Oamenii judecau.
Întrebau.
Trăgeau concluzii.
Iar cei doi continuau să se roage.
Pe 8 septembrie, Biserica nu pomenește o victorie militară, un împărat sau un eveniment spectaculos.
Prăznuiește nașterea unui copil.
Fecioara Maria.
Este prima mare sărbătoare a anului bisericesc.
Despre nașterea ei, Evangheliile tac
Există un lucru important pe care trebuie să îl spunem limpede.
Evangheliile canonice nu istorisesc nașterea Maicii Domnului.
Numele părinților ei și împrejurările venirii sale pe lume ne sunt transmise de Tradiția Bisericii și de texte creștine vechi, între care Protoevanghelia lui Iacov, datată în secolul al II-lea.
Credința nu are nevoie să transforme tradiția în document istoric modern.
Dar memoria creștină a păstrat această istorie vreme de secole.
Ioachim și Ana
Ioachim și Ana erau doi oameni credincioși.
Aveau însă o mare suferință: nu puteau avea copii.
Anii treceau.
Speranța omenească devenea tot mai mică.
Și tocmai când vârsta părea să închidă definitiv această posibilitate, îngerul le-a vestit că vor avea o fiică.
Anei i s-a vestit că va naște o copilă care se va numi Maria.
Nu știau atunci ce loc va avea acel copil în istoria lumii.
Pentru ei era, înainte de orice, fiica pe care o așteptaseră o viață întreagă.
Uneori, începuturile mari sunt foarte mici
Privită din exterior, scena este obișnuită.
Se naște un copil.
Nu se deschide cerul înaintea unei mulțimi.
Nu există armate.
Nu există tronuri.
Nu există spectacol.
Și totuși, în teologia creștină, nașterea Mariei reprezintă începutul pregătirii imediate pentru Întruparea lui Hristos.
Femeia care se naște acum va fi cea care, peste ani, va spune:
„Fie mie după cuvântul tău.”
Cele mai mari schimbări ale istoriei intră uneori în lume fără zgomot.
De ce 8 septembrie?
Anul bisericesc începe la 1 septembrie.
La numai opt zile distanță întâlnim Nașterea Maicii Domnului.
Tradiția teologică vede și o semnificație simbolică în cifra opt, asociată cu viața veșnică și cu „ziua a opta”, cea care depășește ciclul obișnuit al celor șapte zile.
Astfel, aproape imediat după începutul anului bisericesc, apare această naștere.
Iar spre sfârșitul anului bisericesc, la 15 august, este prăznuită Adormirea Maicii Domnului.
Calendarul pare să așeze între aceste două sărbători întreaga ei viață.
Un copil născut din rugăciunea unor bătrâni
În istoria sfinților Ioachim și Ana există ceva foarte apropiat fiecăruia dintre noi.
Ei nu știau viitorul.
Nu știau că numele fiicei lor va fi rostit peste două mii de ani.
Nu știau că biserici uriașe îi vor purta numele.
Nu știau că generații întregi îi vor cere ajutorul în rugăciune.
Ei știau doar că își doresc un copil.
De aceea, înainte de a fi o mare sărbătoare teologică, istoria păstrează și fragilitatea unei familii.
O familie care a așteptat.
Așteptarea poate schimba omul
Noi trăim într-o cultură a imediatului.
Apăsăm un buton.
Primim răspuns.
Comandăm.
Vine coletul.
Trimitem mesaj.
Vedem dacă a fost citit.
Ne-am obișnuit atât de mult cu viteza încât uneori interpretăm orice întârziere drept eșec.
Viața sfinților Ioachim și Ana vine dintr-o lume complet diferită.
Ani de rugăciune.
Ani de tăcere.
Ani fără răspunsul pe care îl doreau.
Și totuși, istoria lor nu se termină acolo unde ei ar fi putut spune:
„Este prea târziu.”
Maria intră în istorie tocmai atunci când, omenește vorbind, părea prea târziu.
Poate că aici este una dintre cele mai frumoase lecții ale sărbătorii.
Nu toate întârzierile sunt pierderi.
Nu toate așteptările sunt timp risipit.
Uneori, ceea ce nouă ni se pare un drum închis este numai un drum al cărui capăt încă nu îl putem vedea.
Dumnezeu lucrează și prin oameni obișnuiți
Ioachim și Ana nu erau împărați.
Nu conduceau armate.
Nu ocupau funcții importante.
Erau doi oameni care purtau o durere și continuau să creadă.
Iar din familia lor se naște cea care avea să devină Maica lui Hristos.
Creștinismul are această uimitoare răsturnare a perspectivelor: Dumnezeu intră adesea în istorie prin oameni pe care lumea nu îi observă.
O casă.
Doi bătrâni.
Un copil.
Și de aici începe ceva care va schimba istoria lumii.
Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare a speranței
Poate tocmai de aceea această sărbătoare este atât de apropiată oamenilor care așteaptă ceva.
Un copil.
O vindecare.
O împăcare.
Un răspuns.
O ieșire dintr-o situație care pare fără soluție.
Sărbătoarea nu ne promite că orice dorință se va împlini exact așa cum vrem noi.
Creștinismul nu este o formulă prin care obținem de la Dumnezeu lucrurile pe care le cerem.
Dar povestea lui Ioachim și Ana ne spune să nu confundăm tăcerea cu absența.
Și nici întârzierea cu uitarea.
O naștere care deschide drumul spre Betleem
De la 8 septembrie începe, într-un fel, drumul spre Crăciun.
Se naște Maria.
Va crește.
Va fi dusă, potrivit Tradiției, la templu.
Va primi mai târziu vestea Arhanghelului Gavriil.
Și într-o zi, într-o cetate mică numită Betleem, Îl va naște pe Hristos.
De aceea, Nașterea Maicii Domnului nu este doar aniversarea venirii pe lume a unei persoane sfinte.
Este începutul unei istorii care conduce direct spre Întrupare.
Biserica exprimă această bucurie chiar în troparul praznicului: nașterea Maicii Domnului vestește bucurie întregii lumi.
La începutul anului bisericesc, o veste despre viață
Este frumos că anul bisericesc începe astfel.
Nu cu o poruncă.
Nu cu o amenințare.
Nu cu o imagine a sfârșitului.
Ci cu un copil.
Cu o familie care primește ceea ce a așteptat atât de mult.
Cu începutul unei vieți.
Poate că acesta este și gândul cu care merită să întâmpinăm ziua de 8 septembrie.
Marile lucrări nu încep întotdeauna cu zgomot.
Uneori încep într-o casă obișnuită, prin rugăciunea unor oameni bătrâni și prin plânsul unui copil abia venit pe lume.
Și dacă Dumnezeu încă lucrează?
Poate că aceasta este întrebarea pe care să o luăm cu noi din sărbătoarea de astăzi.
Dacă Dumnezeu lucrează și atunci când noi credem că nu se mai întâmplă nimic?
Ioachim și Ana nu au văzut dinainte întreaga istorie.
Au văzut doar anii care treceau, rugăciunea care continua și o dorință care părea tot mai greu de împlinit.
Noi vedem astăzi ceea ce ei nu puteau vedea atunci.
Vedem că din așteptarea lor s-a născut Maria.
Vedem că din Maria avea să Se nască Hristos.
Vedem că o rugăciune rostită într-o familie necunoscută a ajuns să stea la începutul uneia dintre cele mai mari taine ale credinței creștine.
De aceea, poate că 8 septembrie este și sărbătoarea celor care încă așteaptă.
A celor care se roagă și nu văd răspunsul.
A celor care au obosit.
A celor cărora li se pare că este prea târziu.
Nașterea Maicii Domnului ne amintește că Dumnezeu nu lucrează întotdeauna în ritmul nostru și nici după calculele noastre.
Uneori, acolo unde omul vede numai sfârșitul unei speranțe, Dumnezeu pregătește un început.
Iar începutul acesta poate fi foarte mic.
Atât de mic cât un copil.
Atât de tăcut cât o rugăciune.
Atât de mare cât o lume care începe să se schimbe.
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
Recuperări istorice
