Sfântul Proroc Iona. Omul care a fugit de Dumnezeu și a descoperit că nu există drum suficient de …departe

Sunt destule momente în care știm foarte bine ce trebuie să facem.
Și tocmai de aceea alegem să plecăm în direcția opusă.
Iona a primit o poruncă limpede:
să meargă la Ninive.
El s-a urcat într-o corabie care mergea în cealaltă direcție.
Voia să fugă de o misiune.
Poate chiar de Dumnezeu.
Pe 21 septembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Proroc Iona. Istoria lui este cunoscută mai ales pentru peștele uriaș care l-a înghițit.
Dar adevărata poveste nu este despre un pește.
Este despre un om care nu voia să facă ceea ce Dumnezeu îi cerea.
Ninive era ultimul loc în care Iona voia să ajungă
Ninive era una dintre marile cetăți ale Asiriei.
Pentru israeliți, asirienii nu reprezentau o populație oarecare.
Erau dușmani.
O putere violentă și amenințătoare.
Iar Dumnezeu îi spune lui Iona:
mergi acolo și cheamă-i la pocăință.
Nu este greu să înțelegem de ce prorocul nu este încântat.
Iona nu primește misiunea de a merge la prieteni.
Este trimis tocmai la oamenii despre care ar fi putut crede că merită pedepsiți.
Și refuză.
Se urcă într-o corabie
Cartea lui Iona spune că prorocul pleacă spre portul Iope și găsește o corabie care mergea spre Tars.
Plătește călătoria.
Urcă la bord.
Și pleacă.
Dumnezeu spune:
Ninive.
Iona răspunde, practic:
oriunde, numai acolo nu.
Problema este că fuga geografică nu rezolvă o problemă a conștiinței.
Poți schimba orașul. Casa. Locul de muncă. Țara.
Dar  lucrul de care fugi urcă în corabie împreună cu tine.
Apoi începe furtuna
Pe mare izbucnește o furtună atât de puternică încât marinarii cred că vasul se va sfărâma.
Aruncă încărcătura peste bord.
Se roagă.
Fiecare își cheamă dumnezeul.
Iar Iona?! Doarme.
În timp ce ceilalți încearcă să salveze corabia, omul aflat în centrul relatării biblice doarme în partea de jos a vasului.
Căpitanul îl trezește.
Marinarii încearcă să înțeleagă de ce a venit nenorocirea peste ei.
Iona le spune cine este.
Și recunoaște:
fuge de Dumnezeu.
„Aruncați-mă în mare”
Iona înțelege că furtuna este legată de fuga lui.
Le spune marinarilor să îl arunce în apă.
Ei nu o fac imediat.
Încearcă mai întâi să ajungă la țărm.
Vâslesc. Se luptă cu valurile. Dar nu reușesc.
În cele din urmă îl aruncă pe Iona în mare.
Și furtuna se liniștește.
Este un moment brutal.
Un om dispare în apă.
Pentru cei de pe corabie, povestea lui ar fi trebuit să se termine acolo.
Dar nu se termină.
Trei zile în adânc
Textul biblic spune că Dumnezeu a rânduit un pește mare care l-a înghițit pe Iona.
În pântecele lui a rămas trei zile și trei nopți.

Imaginea avea să devină atât de puternică încât Hristos Însuși va vorbi, în Evanghelie, despre „semnul lui Iona”, văzând în cele trei zile petrecute de proroc în adânc o prefigurare a morții și Învierii Sale.
Dar pentru Iona, în acel moment, nu era simbol.
Era întuneric. Singurătate.
Și imposibilitatea de a mai fugi.
Uneori abia în adânc începe rugăciunea Iona se roagă.
Nu era pe uscat.
Nu era burta unui …templu.
Nu se ruga într-un moment liniștit.
Se roagă dintr-un loc în care nu mai poate controla nimic.
Omul se roagă cel mai sincer abia când toate ieșirile pe care și le construise singur s-au închis.

Cât timp avem soluții, negociem.
Calculăm. Amânăm.
În adânc nu mai rămâne decât adevărul.
Și este adus din nou la țărm
Peștele îl aruncă pe Iona pe uscat.
Ar fi putut fi sfârșitul aventurii.
Dar Dumnezeu îi spune din nou:
mergi la Ninive. Aceeași cetate.
Aceeași misiune. Același om.
Numai că Iona nu mai este exact același.
De data aceasta pleacă.
Există lucruri de care putem fugi o vreme.
Dar dacă ele țin de responsabilitatea noastră adevărată, uneori viața ne aduce din nou înaintea lor.
Intră în cetatea dușmanilor
Iona ajunge la Ninive și predică.
Mesajul său este dur.
Cetatea trebuie să se pocăiască.
Altfel va fi distrusă.
Și atunci se întâmplă lucrul pe care prorocul probabil îl considera cel mai puțin probabil.
Oamenii îl ascultă.
De la cei simpli până la conducător.
Postesc.
Își recunosc greșelile.
Își schimbă purtarea.
Iar Dumnezeu nu mai aduce pedeapsa anunțată.  Ar trebui să fie momentul de triumf al unui predicator. A vorbit. O cetate întreagă s-a schimbat. Misiune îndeplinită.
Numai că Iona este nemulțumit.
Iona se supără pentru că Dumnezeu iartă
Aici Cartea lui Iona devine mult mai profundă.
Prorocul nu este fericit că Ninive s-a pocăit.
Este furios.
De ce?
Pentru că tocmai asta se temuse că se va întâmpla.
Știa că Dumnezeu este milostiv.
Știa că, dacă oamenii se pocăiesc, Dumnezeu îi va ierta.
Și Iona nu voia ca dușmanii să fie iertați.
Acesta este adevăratul lui conflict.
Nu cu peștele.
Nu cu furtuna.
Ci cu mila lui Dumnezeu față de oamenii pe care el nu îi considera vrednici de milă.
Este mult mai ușor să cerem dreptate pentru ceilalți
Avem și noi ceva din Iona.
Când greșim noi, vrem explicații.
Context.
Înțelegere.
O a doua șansă.
Când greșește altcineva, lucrurile ni se par mult mai simple.
„Trebuie să plătească.”
„Nu se mai schimbă.”
„Știm noi ce fel de om este.”
Iona ar fi acceptat cu ușurință dreptatea asupra Ninivei.
Ceea ce îl deranja era iertarea.
Și Dumnezeu încearcă să îl învețe tocmai acest lucru.
Planta care crește într-o noapte
Iona iese din cetate și așteaptă.
Poate speră că totuși Ninive va fi distrusă.
Este cald.
Dumnezeu face să crească o plantă care îi oferă umbră.
Iona se bucură de ea.
A doua zi, planta se usucă.
Prorocul se întristează teribil.
Atunci Dumnezeu îi arată contradicția:
Iona suferă pentru o plantă pe care nu a cultivat-o și care a existat foarte puțin.
Dar nu poate avea milă de o cetate întreagă plină de oameni.
Este una dintre cele mai delicate lecții din Vechiul Testament.
Ne atașăm uneori enorm de lucruri și foarte puțin de oameni.
Cartea se termină cu o întrebare
Un lucru extraordinar despre Cartea lui Iona este felul în care se încheie.
Nu aflăm răspunsul prorocului.
Dumnezeu îl întreabă, în esență:
Cum să nu-Mi fie milă de Ninive și de oamenii ei?
Și cartea se termină.
Fără concluzia lui Iona.
Fără explicație.
De ce?

Răspunsul trebuie să îl dea cititorul.
Tu de cine nu ai vrea să-I fie milă lui Dumnezeu?
Acolo începe adevărata poveste.
Iona nu este eroul perfect
Tocmai acest lucru îl face fascinant.

Se teme.
Fuge.
Doarme când ceilalți sunt în primejdie.
Se roagă când ajunge la fund.
Ascultă abia a doua oară.
Predică bine.
Apoi se supără fiindcă predica lui funcționează.
Este un proroc cu contradicții.
Un om real.
Scriptura nu îi cosmetizează slăbiciunile.
Așadar, putem fugi de locuri. Mai greu fugim de ceea ce avem de devenit.
Iona pleacă pe mare ca să scape de chemarea lui.
Ajunge însă, după furtună, exact acolo unde fusese trimis.
Numai că drumul lui până la Ninive trece prin adânc.
Uneori facem și noi ocoluri uriașe până să ajungem la lucrurile pe care știam de la început că trebuie să le facem.
Amânăm o împăcare. O decizie.
O responsabilitate. O schimbare.
Un adevăr pe care trebuie să îl spunem.
Și descoperim, după multă energie consumată, că suntem din nou în fața aceleiași întrebări.
Nu peștele este minunea cea mai mare
De obicei, când spunem „Iona”, ne gândim imediat la peștele uriaș.
Adevărata minune este alta.
O cetate violentă ascultă un străin și se pocăiește.
Un proroc încăpățânat primește a doua șansă. Marinarii sunt salvați.
Ninivitenii sunt iertați.
Iona este salvat chiar atunci când încearcă să fugă.
Întreaga carte este, de fapt, drumul unei mile care îi urmărește pe oameni în toate direcțiile.
Chiar și atunci când ei încearcă să scape de ea.
21 septembrie
Pe 21 septembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Proroc Iona, alături de Sfântul Apostol Codrat și de descoperirea moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Este și Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci.

Dar Iona ne lasă una dintre cele mai pilduitoare istorii ale Scripturii Vechi.
Un proroc care fuge. O furtună.
Un pește uriaș. O cetate care se pocăiește.
Un om supărat că Dumnezeu iartă.
Și o întrebare care rămâne deschisă după mii de ani.
Întrebarea principală este oare:
„Poate omul să fugă de Dumnezeu?”
Sau:
„De ce anume din noi înșine încercăm să fugim atunci când știm deja care este drumul pe care trebuie să mergem?”
Iona a făcut un ocol prin adâncul mării ca să ajungă acolo unde fusese trimis de la început.
Noi poate nu avem nevoie de un drum atât de lung.
Sfinte Prorocule Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!