Sfântul Dumitru Stăniloae. Teologul care a tradus Filocalia și a ajuns de la catedră în temnița comunistă

Un sfânt contemporan, pe care l-am întâlnit și eu.

Seminarul Teologic Buzău a avut o relație privilegiată cu acest mare teolog.

Perintele era un ome dedicat cercetării sale academice, o cercetare deloc araidă, pentru că era îmbrăcată în haina Duhului.

Dar să-i vedem începuturile, parcursul, imetuozitatea cu care pe adevărul teologic devenea apologet strașnic, chiar și în lupta cu gânditori precum Blaga.

Avea cărți.
Studenți.
O catedră universitară.
Scria despre Dumnezeu.
Traducea texte vechi de peste o mie de ani.
Apoi, într-o dimineață de septembrie 1958, au venit să-l aresteze.
A urmat ancheta.
Procesul.
Condamnarea.
Jilava.
Aiud.
Izolarea.
Părintele care îi învăța pe studenți teologie despre iubirea lui Dumnezeu devenise deținut politic.
Dar după ce a ieșit din închisoare, Dumitru Stăniloae nu a abandonat nici teologia, nici rugăciunea, nici lucrarea începută.
A continuat să scrie.
A continuat Filocalia.
A continuat să vorbească despre Dumnezeu într-o epocă în care statul încerca să construiască o lume fără El.
Pe 4 octombrie, Biserica îl pomenește astăzi ca Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
Basilica.ro
Un copil din Vlădeni
Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni, județul Brașov.
Era cel mai mic dintre copiii lui Ieremia și Reveca.
Familia era profund credincioasă, iar mama sa, nepoată de preot, își dorea ca fiul ei să ajungă slujitor al Bisericii.

Copilul din sat avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți teologi ortodocși ai secolului XX.
Dar drumul până acolo nu avea nimic spectaculos la început.
Școală.
Cărți.
Multă muncă.
De la Brașov la Cernăuți, Atena și Berlin
A urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți.
În 1928 își susține doctoratul.
Urmează specializări la Atena și Berlin și perioade de documentare la Paris și Belgrad.

Era un tânăr român care intra direct în lumea marilor universități europene.
Învăța limbi.
Citea manuscrise.
Studia teologia patristică.
Și mai ales îl descoperea pe Sfântul Grigorie Palama.
Părinții Bisericii nu aveau să rămână pentru el personaje ale trecutului.
Avea să-și petreacă întreaga viață încercând să-i facă din nou contemporani.
Se căsătorește și devine preot
În 1930, Dumitru Stăniloae se căsătorește cu Maria Mihu.
Doi ani mai târziu este hirotonit preot.
Au avut copii, iar familia a cunoscut și una dintre cele mai grele suferințe posibile: în 1945 le moare fiica Maria, numită Mioara.

Este important să păstrăm acest detaliu.
În spatele teologului pe care îl vedem în fotografii, cu biblioteci în spate și cărți pe masă, se afla și un tată.
Un soț.
Un om care cunoscuse pierderea.
Teologia lui despre iubire și suferință nu venea numai din bibliotecă.
Profesorul
La Sibiu începe marea sa carieră universitară.
Predă la Academia Teologică Andreiană.
Ajunge rector.
Scrie.
Predică.
Conduce revista Telegraful Român.
În 1947 este mutat la București, unde predă Ascetică și Mistică, apoi Dogmatică.

Ar fi putut rămâne în istorie numai ca profesor.
Dar între timp începuse o lucrare care avea să-i depășească propria viață.
Filocalia
În 1946 apare primul volum al Filocaliei în traducerea și cu comentariile sale.
Apoi al doilea.
Al treilea.
Al patrulea.
Lucrarea avea să ajungă în cele din urmă la 12 volume.

Filocalia înseamnă, literalmente, „iubirea de frumos”.
Dar nu este o carte despre estetică.
Este o uriașă colecție de texte ale Părinților răsăriteni despre:
rugăciune,
patimi,
libertate,
smerenie,
minte,
iubire,
unirea omului cu Dumnezeu.
Stăniloae nu s-a mulțumit să traducă.
A adăugat mii de note.
A explicat.
A comparat.
A făcut textele accesibile cititorului român.Patriarhia Română îl descrie drept unul dintre marii traducători și tâlcuitori ai Filocaliei.

Și apoi vine comunismul
După instaurarea regimului comunist, spațiul pentru teologie se îngustează.
În 1949, catedra de Teologie Ascetică și Mistică este desființată.
Stăniloae rămâne profesor de Dogmatică.
Participă la câteva întâlniri ale grupului Rugul Aprins, fără să fie membru propriu-zis al grupării. Pentru regimul comunist însă, asemenea legături puteau deveni suficiente.
În septembrie 1958, este arestat.
Cinci ani de închisoare
Procesul începe în noiembrie 1958.
Este condamnat la cinci ani de închisoare pentru acuzații politice specifice represiunii comuniste.
Ajunge la Jilava și apoi la Aiud.
Pentru o perioadă este ținut în izolare.
Gândiți-vă la contrast.
Cu câțiva ani înainte:
cursuri universitare,
manuscrise,
studenți,
Filocalia.
Acum:
o celulă.
Un pat.
Un zid.
Tăcere.
Ce mai rămâne dintr-un profesor când îi iei cărțile?
Aici începe adevăratul test de anduranță.
Îi poți lua biblioteca.
Îi poți lua catedra.
Îi poți lua libertatea.
Dar dacă omul a interiorizat ceea ce a citit, nu îi mai poți lua totul.
Stăniloae avea în memorie Scriptura.
Textele Părinților.
Rugăciunea.
Anii de studiu.
Închisoarea îi putea restrânge lumea exterioară la câțiva metri.
Nu îi putea reduce în aceeași măsură lumea interioară.
Este eliberat în 1963
În ianuarie 1963, Dumitru Stăniloae iese din închisoare.
Nu revine imediat la viața universitară de dinainte.
Lucrează o vreme la Biblioteca Sfântului Sinod.
Din 1965 este reîncadrat în învățământul teologic, iar în 1973 se pensionează, continuând însă să scrie și să îndrume doctoranzi.

Ar fi putut spune:
„Ajunge.”
Avusese închisoare.
Marginalizare.
Ani pierduți.
Nu spune.
Se întoarce la masă.
Și scrie.
Urmează marile cărți
În anii următori apar unele dintre operele sale fundamentale.
Cele trei volume ale Teologiei Dogmatice Ortodoxe apar în 1978.
Continuă volumele Filocaliei.
Publică lucrări despre spiritualitate, Liturghie, Hristos, persoană, iubire și comuniune.

Opera lui începe să fie tradusă în Occident.
Este invitat să conferențieze.
Primește distincții academice.
Universități din străinătate îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa.
Omul pe care propriul stat îl trimisese în închisoare era recunoscut internațional drept unul dintre marii teologi ortodocși ai timpului său.

Teologia lui poate fi rezumată într-un cuvânt: comuniune
Stăniloae nu vorbește despre Dumnezeu ca despre o idee rece.
În centrul teologiei sale se află iubirea.
Dumnezeu este Treime.
Adică relație.
Comuniune.
Iubire.
Și omul, creat după chipul lui Dumnezeu, nu poate deveni el însuși izolându-se de ceilalți.
Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care teologia lui a rămas atât de vie.
Nu vorbește numai despre concepte.
Vorbește despre persoane.
Despre întâlnire.
Despre celălalt.
Omul nu se mântuiește singur
Există o idee care revine permanent în gândirea lui.
Persoana nu poate fi înțeleasă fără relație.
Nu devenim oameni deplini în izolare.
Avem nevoie de Dumnezeu.
Dar avem nevoie și unii de alții.

Este o idee simplă și enormă.
Într-o lume care exaltează autonomia absolută, Stăniloae spune:
adevărata libertate nu înseamnă să nu ai nevoie de nimeni.
Înseamnă să poți iubi liber.
A făcut din Părinții vechi niște contemporani
Acesta este unul dintre cele mai mari merite ale sale.
Textele Filocaliei puteau rămâne cărți pentru specialiști.
Documente vechi.
Fragmente de istorie.
Stăniloae le-a citit ca pe texte despre omul de astăzi.
Mândria nu dispăruse.
Frica nu dispăruse.
Vanitatea nu dispăruse.
Nevoia de iubire nu dispăruse.
Nici lupta cu gândurile.
Nici dorința de sens.
Părinții vechi vorbeau încă despre noi.
Un teolog cunoscut în întreaga lume ortodoxă
Reputația lui Stăniloae a crescut mult în ultimele decenii ale vieții.
Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi și studiată atât de teologi ortodocși, cât și de cercetători catolici, protestanți și anglicani.
Nu mai era doar profesorul român.
Devenise un nume al teologiei ortodoxe universale.
Și totuși, mărturiile celor care l-au cunoscut insistă frecvent asupra simplității lui.
Este una dintre acele contradicții frumoase.
Cu cât opera devenea mai mare, omul părea să simtă mai puțin nevoia să se facă pe sine mare.
Ultimii ani
Spre sfârșitul vieții se îmbolnăvește grav.
Calendarul oficial al Bisericii amintește că, în vremea bolii, a fost spovedit și întărit duhovnicește de Sfântul Sofian de la Antim.
Este o imagine extraordinară pentru calendarul nou al Bisericii Române.
Un sfânt îl spovedește pe alt sfânt.
Doi oameni pe care generații întregi i-au cunoscut direct.
Oameni fotografiați.
Oameni înregistrați.
Oameni cu elevi și ucenici care încă le-au auzit glasul.
Moare în 1993
Sfântul Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul în octombrie 1993 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. Biserica a stabilit pomenirea sa la 4 octombrie.
Acolo avea să se întâmple, după mai bine de trei decenii, ceva pe care el probabil nu l-ar fi căutat niciodată pentru sine.
În 2024 este canonizat
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în 2024.
În februarie 2025 a avut loc proclamarea generală a noilor canonizări.
Iar pe 4 octombrie 2025, chiar la Mănăstirea Cernica, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
La exact data stabilită pentru pomenirea sa.
Profesorul devenise sfânt în calendarul pe care îl citise o viață întreagă.
Există ceva extraordinar în această canonizare
Mulți sfinți din sinaxare vin spre noi prin fresce și manuscrise.
Pe părintele Stăniloae îl avem în fotografii.
Înregistrări.
Interviuri.
Cărți.
Oameni încă în viață l-au cunoscut.
A stat în apartamente bucureștene.
A mers cu trenul.
A predat în săli de curs.
A cunoscut Securitatea și închisoarea comunistă.
A trăit aproape până în lumea noastră.
Sfințenia nu aparține numai Antichității.
Poate purta costum.
Poate avea ochelari.
Poate sta la o masă plină de manuscrise.
Părintele Dumitru Stăniloae a citit enorm.

A scris enorm.
A tradus enorm.
Dar în centrul tuturor acestor mii de pagini se află o idee limpede:
omul este făcut pentru iubire.
Nu pentru izolare.
Nu pentru ură.
Nu pentru dominație.
Nu pentru transformarea celuilalt într-un obiect.
Pentru comuniune.
Poate că o viață întreagă de teologie poate fi rezumată, până la urmă, foarte clar:
cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât ar trebui să devenim mai capabili să iubim omul.
4 octombrie
Pe 4 octombrie 2026, Biserica îl pomenește pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei, și ceilalți sfinți ai zilei. Este și Duminica a 19-a după Rusalii, cu Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor.

&

Un copil din Vlădeni.
Un student la Cernăuți.
Un profesor la Sibiu și București.
Un preot.
Un tată.
Un traducător al Filocaliei.
Un deținut la Aiud.
Un teolog citit în întreaga lume.
Și, astăzi, un sfânt al Bisericii.
Poate că regimul comunist a crezut, pentru câțiva ani, că îl poate reduce la numărul unui deținut.
Istoria a făcut exact contrariul.
Celula a dispărut din viața lui. Cuvintele au rămas.
Iar omul care a scris o viață întreagă despre sfinți este acum pomenit între ei.
Sfinte Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!