Ghid de evaluare practică pentru școlile sanitare – Specializarea Asistent Medical Generalist

Teme de evaluare

1. Mobilizarea pacientului
Mobilizarea pacientului presupune deplasarea sau repoziționarea acestuia pentru a preveni complicații precum escarele sau atrofia musculară. Se realizează cu ajutorul tehnicilor adecvate vârstei, patologiei și stării generale, protejând atât pacientul, cât și personalul medical de accidentări.

2. Toaleta pacientului
Toaleta pacientului este o procedură esențială pentru igienă și confort. Poate fi completă sau parțială, în funcție de gradul de mobilitate. Se folosesc materiale curate, iar pacientul este protejat de expunere și disconfort, menținându-se totodată demnitatea sa.

3. Escarele de decubit
Escarele apar prin presiune prelungită pe o zonă a corpului, în special la pacienții imobilizați. Se previn prin mobilizare frecventă, igienă riguroasă, hidratare și nutriție adecvată. Se tratează prin pansamente speciale, schimbări de poziție și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale.

4. Îngrijirea plăgilor
Îngrijirea plăgilor presupune evaluarea, curățarea și protejarea leziunilor cutanate pentru a preveni infecțiile și a stimula vindecarea. Se folosesc soluții antiseptice, pansamente sterile și tehnici aseptice. Se monitorizează evoluția și se raportează modificările către medic.

5. Profilaxia antitetanică
Profilaxia antitetanică se administrează în cazul plăgilor potențial contaminate pentru prevenirea tetanosului. Se utilizează vaccinul antitetanic și, dacă este necesar, ser antitetanic. Asistentul informează pacientul și monitorizează posibile reacții adverse post-vaccinale.

6. Observarea și măsurarea respirației
Această procedură se face pentru a identifica tulburările respiratorii. Se observă frecvența, ritmul și tipul respirației, iar valorile se notează în fișa pacientului. Orice semn de dificultate respiratorie necesită raportare imediată pentru intervenție medicală promptă.

7. Măsurarea pulsului
Pulsul se evaluează pentru a monitoriza ritmul cardiac. Se palpează de obicei la nivel radial și se notează frecvența, regularitatea și intensitatea. Se efectuează înainte de administrarea unor medicamente sau în cazuri de urgență pentru a observa modificări cardiovasculare.

8. Oxigenoterapia
Oxigenoterapia presupune administrarea de oxigen pacienților cu insuficiență respiratorie. Se utilizează măști sau canule nazale. Se monitorizează saturația oxigenului, starea clinică și se adaptează fluxul în funcție de indicațiile medicale. Este o intervenție esențială în multe urgențe.

9. Măsurarea tensiunii arteriale
Tensiunea arterială reflectă starea cardiovasculară a pacientului. Se măsoară cu tensiometru, manual sau automat, iar valorile se interpretează în context clinic. Se repetă frecvent în caz de tratamente antihipertensive sau simptome sugestive precum cefalee, amețeli ori vertij.

10. Măsurarea temperaturii
Temperatura corporală se măsoară pentru a detecta stări febrile sau hipotermie. Se poate realiza oral, axilar, rectal sau cu termometre auriculare sau infraroșu. Valorile anormale trebuie raportate imediat și pot indica infecții, inflamații sau alte dezechilibre sistemice.

Dacă ești mulțumit de stil și conținut, continui cu următorul set de 10 teme (11–20). Confirmă sau menționează modificări dorite.

Se monitorizează cantitatea de urină eliminată pentru a evalua funcția renală și hidratarea pacientului. Diureza normală este între 800–2000 ml/24 h. Se folosesc recipiente gradate, iar datele se notează exact. Modificările pot semnala insuficiență renală, infecții urinare sau dezechilibre hidroelectrolitice.

12. Captarea dejecțiilor fiziologice și patologice
Se colectează materiile fecale și urina în scop diagnostic. Recipientele trebuie să fie sterile pentru analize bacteriologice și curate pentru biochimie. Se explică pacientului procedura, se evită contaminarea și se etichetează corect probele. Informațiile obținute pot contribui la diagnosticarea unor afecțiuni digestive sau urinare.

13. Alimentarea pacientului (activă, pasivă, artificială)
Pacientul poate fi alimentat singur (activ), ajutat (pasiv) sau prin metode artificiale (sondă nazogastrică, gastrostomă). Se respectă regimul indicat de medic. Se asigură poziția corectă și se supraveghează semnele de intoleranță sau aspirație. Nutriția corectă sprijină vindecarea și menținerea stării generale.

14. Căile de hidratare ale organismului
Organismul poate fi hidratat pe cale orală, enterală sau parenterală. Se monitorizează aportul și pierderile de lichide. Se aleg soluții potrivite (glucoză, electroliți) în funcție de starea pacientului. O bună hidratare previne hipotensiunea, dezechilibrele electrolitice și complicațiile sistemice.

15. Perfuzia intravenoasă
Perfuzia intravenoasă permite administrarea de lichide, medicamente sau sânge. Se montează un cateter venos periferic în condiții aseptice. Se monitorizează viteza de administrare, locul puncției și răspunsul pacientului. Este esențială în urgențe și în menținerea echilibrului hidroelectrolitic.

16. Instrumentarul medical
Include totalitatea obiectelor necesare examinării și tratamentului pacientului: termometre, tensiometre, pense, foarfeci, seringi etc. Se curăță, sterilizează și păstrează conform normelor. Asistentul trebuie să cunoască denumirea, utilizarea și întreținerea fiecărui instrument pentru a asigura siguranța actului medical.

17. Sterilizarea
Sterilizarea distruge toate formele de microorganisme. Se poate face prin căldură umedă (autoclav), căldură uscată, radiații sau substanțe chimice. Este esențială pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Se etichetează data sterilizării și se respectă termenul de valabilitate al materialelor sterile.

18. Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice
Se face din deget (adulți) sau călcâi (nou-născuți), cu dispozitive speciale. Se respectă igiena, se înlătură prima picătură și se colectează corect pentru a evita hemoliza. Este utilizată pentru glicemie, VSH, hemoglobină etc. Procedura este minim invazivă și rapidă.

19. Recoltarea sângelui venos pentru examen hematologic (VSH)
Se face în condiții stricte de asepsie, dintr-o venă periferică. Se folosesc vacutainere corespunzătoare. Se evită hemoliza și se etichetează corect proba. VSH indică prezența unui proces inflamator, fiind util în evaluarea generală a stării pacientului.

20. Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
Se realizează tot prin venopuncție. Se folosește aparatură specifică pentru evitarea contaminării sau coagulării premature. Analizele biochimice oferă informații despre funcțiile hepatice, renale, glicemie, colesterol și alți parametri esențiali în diagnostic și tratament.

21. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic–hemocultură
Se efectuează în caz de suspiciune de infecții sistemice. Se recoltează sânge în medii speciale de cultură, în condiții stricte de asepsie, înainte de inițierea antibioterapiei. Este importantă recoltarea din două puncte diferite, pentru creșterea acurateței diagnosticului etiologic al infecției.

22. Recoltarea exudatului faringian
Se efectuează pentru identificarea agenților patogeni (ex. streptococ beta-hemolitic). Se folosește un tampon steril și se evită atingerea limbii sau obrajilor. Proba se trimite imediat la laborator. Este o metodă esențială pentru diagnosticarea faringitelor bacteriene.

23. Recoltarea sputei
Este indicată în tuse productivă, pentru diagnosticul infecțiilor respiratorii sau TBC. Pacientul trebuie să expectoreze dimineața, pe nemâncate, după igiena cavității bucale. Se colectează într-un recipient steril. Proba este trimisă rapid la laborator pentru examinare bacteriologică sau citologică.

24. Recoltarea urinei (sumar, urocultură)
Pentru sumar de urină, se recoltează prima urină de dimineață, din jetul mijlociu. Pentru urocultură, este esențială folosirea unui recipient steril și evitarea contaminării. Se respectă igiena perineală. Analiza evidențiază infecții urinare sau tulburări metabolice.

25. Recoltarea vărsăturilor
Se efectuează în caz de intoxicații sau suspiciuni de infecții digestive. Se colectează într-un recipient curat sau steril, în funcție de scopul analizei. Proba este examinată pentru bacterii, toxine sau conținut gastric. Se păstrează și transportă rapid la laborator.

26. Recoltarea LCR
Lichidul cefalorahidian se recoltează prin puncție lombară, în condiții sterile, de către medic. Asistentul are rolul de a pregăti materialele, poziționa pacientul și monitoriza starea acestuia. LCR se analizează pentru diagnosticarea meningitei, sclerozei multiple și altor boli neurologice.

27. Recoltarea secrețiilor purulente
Se face de pe suprafața plăgilor sau din abcese, folosind tampoane sterile. Se evită contaminarea probei. Se identifică germeni patogeni și sensibilitatea la antibiotice. Este importantă pentru ghidarea tratamentului local sau sistemic în infecții cutanate.

28. Sondajul gastric
Sondajul gastric permite extragerea sau introducerea de lichide în stomac. Se face cu sondă nazogastrică, folosind tehnică aseptică. Indicațiile includ evacuarea conținutului gastric, administrarea de alimente sau medicamente. Se monitorizează toleranța pacientului și se previn complicațiile.

29. Sondajul duodenal
Procedura permite aspirarea conținutului duodenal în scop diagnostic (ex. parazitoze) sau terapeutic. Este realizată în mediu controlat, cu supraveghere atentă. Necesită colaborarea pacientului și o bună cunoaștere a anatomiei tubului digestiv. Se folosesc sonde speciale, gradate.

30. Spălătura oculară
Se aplică în cazuri de corpi străini sau substanțe iritante. Se folosește ser fiziologic steril, introdus blând în ochi cu o seringă fără ac. Se asigură poziția corectă a pacientului și protecția ochiului neafectat. Procedura ameliorează durerea și previne leziunile corneene.

31. Spălătura auriculară
Se efectuează pentru a elimina dopurile de ceară sau corpi străini. Se folosește ser fiziologic la temperatura corpului, introdus ușor cu o seringă fără ac. Se evită utilizarea în otite sau perforații timpanice. Se supraveghează pacientul pentru durere, amețeală sau disconfort auditiv.

32. Spălătura gastrică
Este indicată în intoxicații recente. Se introduce o sondă în stomac și se instilează apoi se aspiră ser fiziologic sau apă călduță. Procedura se efectuează doar în condiții de siguranță, cu protecția căilor respiratorii. Necesită supraveghere atentă și precauții împotriva aspirației.

33. Clismă evacuatoare simplă
Este utilizată pentru eliminarea conținutului intestinal. Se introduce un lichid (de obicei apă sau ser fiziologic) prin rect, folosind o canulă și irigator. Se aplică pacientului culcat pe partea stângă. Este o metodă eficientă, dar trebuie evitată în caz de ocluzie intestinală.

34. Clisma înaltă
Reprezintă o formă de clismă care ajunge mai sus în colon. Se folosește un volum mai mare de lichid și o poziționare specială a pacientului. Este indicată pentru curățarea profundă a colonului, înaintea unor investigații sau intervenții. Necesită atenție la toleranța pacientului.

35. Clisma uleioasă
Se folosește pentru a înmuia și lubrifia conținutul intestinal. Se administrează ulei cald, de obicei parafină lichidă. Este indicată în constipație severă sau înaintea clismelor evacuatoare. Are efect lent, dar blând, și trebuie administrată cu grijă pentru a evita disconfortul.

36. Clisma medicamentoasă
Permite administrarea de medicamente prin rect (antipiretice, sedative, antiinflamatoare). Se utilizează canule speciale și soluții corect dozate. Se asigură reținerea substanței pentru eficiență. Este o alternativă în cazurile în care calea orală sau parenterală nu poate fi folosită.

37. Clisma purgativă
Are scop evacuator rapid. Se folosesc soluții hipertone (ex. sulfat de magneziu) sau lactuloză. Se administrează cu scop terapeutic înainte de intervenții sau în constipație acută. Poate produce crampe abdominale. Nu se recomandă utilizarea frecventă pentru a evita dezechilibrele electrolitice.

38. Introducerea tubului de gaze
Procedura se folosește pentru eliminarea gazelor intestinale în caz de meteorism. Tubul se introduce în rect după lubrifiere, cu pacientul în decubit lateral. Se menține câteva minute. Este eficientă și sigură dacă este realizată corect, dar trebuie evitată în fisuri anale.

39. Puncția venoasă
Este una dintre cele mai frecvente proceduri medicale. Se efectuează în scop diagnostic sau terapeutic. Se alege vena potrivită, se respectă tehnica aseptică și se monitorizează pacientul. Este esențială în recoltarea analizelor, administrarea perfuziilor sau medicamentelor intravenoase.

40. Puncția pleurală
Se realizează pentru evacuarea lichidului din cavitatea pleurală. Se efectuează de medic, cu pacientul în șezut. Asistentul pregătește materialele sterile, monitorizează semnele vitale și poziționează pacientul corect. Este o procedură importantă în caz de revărsat pleural.

41. Reacția Rivalta
Este un test simplu utilizat pentru diferențierea lichidului pleural transudat de cel exudat. Se adaugă câteva picături din lichidul analizat într-un recipient cu acid acetic diluat. Apariția unui nor opalescent indică un exudat. Este un test util, complementar analizelor biochimice.

42. Puncția abdominală (paracenteza)
Este utilizată pentru evacuarea lichidului ascitic sau pentru diagnostic. Se efectuează sub control medical, în condiții sterile. Asistentul pregătește pacientul, echipamentul și monitorizează starea generală. Se poate complica cu hipotensiune, motiv pentru care se impune supraveghere atentă postprocedură.

43. Puncția rahidiană
Este o procedură medicală ce permite recoltarea lichidului cefalorahidian prin introducerea unui ac în spațiul subarahnoidian lombar. Asistentul pregătește câmpul steril și ajută la poziționarea corectă. Se monitorizează pacientul pentru cefalee post-puncție sau alte complicații neurologice.

44. Puncția articulară
Se efectuează pentru evacuarea lichidului articular sau în scop diagnostic (ex. infecții, gută). Se respectă tehnica aseptică. Asistentul asigură poziția corectă și monitorizează pacientul postprocedură. Este importantă pentru reducerea durerii și inflamației, dar necesită îndemânare și precauții.

45. Puncția osoasă
Se face pentru recoltarea măduvei osoase, în scopuri hematologice. Se efectuează de medic, iar asistentul asigură suportul tehnic și psihologic al pacientului. Este utilizată în diagnosticul leucemiilor, anemiilor aplastice și altor afecțiuni medulare. Necesită sterilitate strictă și monitorizare atentă.

46. Puncțiile biopsice: hepatică, splenică, renală, ganglionară
Sunt metode invazive prin care se obțin fragmente de țesut pentru examen histopatologic. Se efectuează sub control imagistic. Asistentul are rol în pregătirea pacientului, materialelor și în supravegherea postprocedură. Biopsiile oferă informații esențiale în diagnosticul oncologic și inflamator.

47. Administrarea medicamentelor: generalități
Include cunoașterea scopului, căilor de administrare (orală, rectală, parenterală, topică), regulilor de administrare și dozare. Asistentul trebuie să respecte prescripțiile, să identifice reacții adverse și să verifice identitatea pacientului. Siguranța administrării este prioritară, la fel ca respectarea normelor legale.

48. Administrarea medicamentelor pe cale orală
Este cea mai frecventă metodă, ușor de realizat și bine tolerată. Se verifică identitatea pacientului, doza, medicamentul, data expirării și compatibilitatea cu alimentele. Se evită ruperea sau zdrobirea medicamentelor dacă nu este indicat. Se urmărește respectarea regimului terapeutic.

49. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Se folosește în cazuri de vărsături, inconștiență sau când calea orală nu este posibilă. Se utilizează supozitoare sau clisme medicamentoase. Se asigură igiena zonei și confortul pacientului. Este importantă comunicarea pentru a evita disconfortul psihologic și pentru creșterea complianței.

50. Administrarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor
Include aplicarea de creme, unguente, plasturi sau soluții antiseptice. Se face pe pielea curată, evitând zonele lezate (dacă nu este indicat altfel). Se folosesc mănuși, iar aplicarea trebuie să fie uniformă. Este importantă informarea pacientului despre eventualele reacții locale.

51. Administrarea medicamentelor pe mucoasa bucală
Această cale include aplicarea de soluții sau comprimate care se absorb prin mucoasa bucală (sublingual sau gingival). Este folosită pentru un efect rapid, cum ar fi în angina pectorală (nitroglicerină). Se evită înghițirea imediată, iar pacientul este instruit să nu mestece comprimatul.

52. Administrarea medicamentelor pe mucoasa nazală
Se folosesc picături sau sprayuri pentru efect local (rinită) sau sistemic (vaccinuri, analgezice). Se curăță narinele înainte de administrare, se menține capul în poziție potrivită și se evită suflarea nasului timp de câteva minute. Se respectă doza și frecvența recomandată.

53. Administrarea medicamentelor pe mucoasa vaginală
Include ovule, creme sau spălături vaginale, cu efect local (antiinfecțios, antiinflamator). Se aplică de obicei seara, cu respectarea igienei stricte. Pacienta este informată despre eventuale scurgeri și necesitatea folosirii de absorbante. Este important confortul și colaborarea pacientei.

54. Administrarea medicamentelor injectabile: reguli generale
Administrarea injectabilă necesită cunoașterea anatomiei, asepsiei și tehnicii corecte. Se respectă cele 5 reguli de aur: pacient, medicament, doză, timp, cale. Se supraveghează pacientul pentru reacții adverse și se înregistrează administrarea. Este o procedură frecventă ce necesită precizie și responsabilitate.

55. Administrarea injecțiilor intradermice
Se utilizează pentru teste alergologice sau vaccinare. Se introduce acul la un unghi de 10–15° în derm, fără aspirare. Se formează o papulă („rozetă”). Este esențială respectarea tehnicii și monitorizarea reacției locale. Se notează zona, ora și reacțiile observate.

56. Administrarea injecțiilor subcutanate
Se administrează medicamente precum insulina sau heparina. Se introduce acul la un unghi de 45–90°, în țesutul subcutanat, de obicei în abdomen, coapsă sau braț. Se alternează locurile de administrare. Se evită injectarea în zone inflamate sau dureroase.

57. Administrarea injecțiilor intramusculare
Permite absorbția rapidă a medicamentelor. Se utilizează mușchi mari (fesier, deltoid, vast lateral). Se respectă tehnica Z pentru a evita refluxul. Se aspiră pentru a evita injectarea intravasculară. Se urmărește pacientul pentru reacții adverse sau complicații locale (indurații, durere).

58. Administrarea injecțiilor intravenoase
Se realizează în venă, pentru efect imediat. Se utilizează seringă sau perfuzor. Se verifică permeabilitatea venei, viteza de administrare și compatibilitatea medicamentului. Se evită extravazarea. Este o tehnică cu potențial risc, ce impune respectarea strictă a regulilor de siguranță.

59. Administrarea prin perfuzie
Permite introducerea treptată a lichidelor sau medicamentelor în sânge. Se folosesc soluții izotone, glucozate sau coloidale. Se montează branulă, se fixează sistemul de perfuzie și se reglează debitul. Se monitorizează locul puncției, timpul de administrare și reacțiile pacientului.

60. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie
Include aerosoli, inhalatoare sau nebulizatoare. Se administrează bronhodilatatoare, corticosteroizi, antibiotice. Se explică pacientului tehnica corectă de inspirare. Este importantă igienizarea dispozitivului după fiecare utilizare. Această cale permite un efect local rapid asupra mucoasei bronșice, cu efecte sistemice minime.

61. Administrarea de medicamente prin sonda nazogastrică
Permite tratamentul pacienților care nu pot înghiți. Medicamentele trebuie să fie lichide sau dizolvate, iar tubul se spală cu apă înainte și după administrare pentru a evita înfundarea. Se verifică poziția sondei și se evită medicamentele care nu se pot zdrobi.

62. Transfuziile sanguine: reguli generale
Transfuzia implică compatibilitate strictă ABO și Rh, respectarea prescripției, test de potrivire și supravegherea pacientului. Se notează ora, cantitatea și reacțiile. Se oprește transfuzia la primul semn de reacție adversă. Asigură salvarea vieții, dar necesită rigurozitate maximă.

63. Evaluarea stării de conștiență
Se utilizează Scala Glasgow pentru evaluarea ochilor, vorbirii și răspunsului motor. Se notează scorul și modificările. Este esențială în traumatisme, accidente vasculare sau stări comatoase. Asistentul trebuie să recunoască rapid semnele de deteriorare neurologică pentru intervenție medicală promptă.

64. Evaluarea stării nutriționale
Se evaluează greutatea, înălțimea, indicele de masă corporală (IMC), pliurile cutanate și apetitul. Se observă semnele clinice ale malnutriției sau obezității. Se corelează cu starea generală și patologiile existente. Informațiile obținute ghidează regimul alimentar și intervențiile nutriționale.

65. Notarea temperaturii, pulsului, respirației, tensiunii arteriale
Se face în fișa de observație, zilnic sau ori de câte ori este necesar. Se utilizează abrevieri standard, se notează ora și poziția pacientului. Monitorizarea parametrilor vitali este esențială în depistarea precoce a agravării stării generale.

66. Igiena și aspectul exterior al pacientului
Include spălarea, pieptănarea, schimbarea lenjeriei, tăierea unghiilor și îngrijirea pielii. Contribuie la confort, prevenirea infecțiilor și respectul de sine. Se adaptează nevoilor pacientului și se efectuează cu discreție și empatie. Asistentul are un rol esențial în menținerea demnității.

67. Relaționarea pacientului cu aparținătorii
Comunicarea clară, empatică și respectuoasă între personalul medical și familie este vitală. Aparținătorii trebuie informați privind starea pacientului și implicați, dacă e cazul, în îngrijire. Se respectă confidențialitatea, iar conflictele se gestionează cu tact și profesionalism.

68. Relația pacient–personal medical
Se bazează pe respect, încredere și comunicare eficientă. Asistentul trebuie să asculte, să informeze și să răspundă nevoilor pacientului cu empatie. Se menține o distanță profesională corectă, iar confidențialitatea și autonomia pacientului trebuie respectate în orice moment.

69. Reguli de protecție în munca asistentului medical
Implică utilizarea echipamentului de protecție, igiena mâinilor, eliminarea corectă a deșeurilor, evitarea expunerii la fluide biologice. Se respectă procedurile pentru prevenirea infecțiilor și a accidentelor de muncă. Siguranța pacientului și a personalului este o prioritate constantă.

70. Documente medicale: generalități
Cuprind fișa de observație, foaia de temperatură, bilete de trimitere, foi de tratament. Se completează clar, complet, la timp și cu semnătură. Sunt documente medico-legale și au rol esențial în continuitatea îngrijirilor și în comunicarea între membrii echipei.

71. Pregătirea pacientului pentru investigații paraclinice
Asistentul informează pacientul, verifică indicațiile medicale (ex. repaus alimentar), obține consimțământul, asigură trimiterea la laborator sau sală de investigații. Se supraveghează pacientul după procedură. Colaborarea pacientului este esențială pentru obținerea unor rezultate valide.

Teme suplimentare:

1. Ce este asepsia medicală?
Asepsia presupune prevenirea contaminării cu germeni a instrumentelor, mâinilor și mediului înconjurător. Include dezinfectarea și sterilizarea, igiena mâinilor și utilizarea echipamentului de protecție. Scopul este prevenirea infecțiilor nosocomiale și protejarea pacientului și a personalului medical.

2. Ce presupune dezinfectarea?
Dezinfectarea este distrugerea microorganismelor patogene de pe suprafețe sau obiecte. Se realizează cu substanțe chimice (alcool, clor, formol) sau metode fizice (apă fierbinte). Este un pas esențial înainte de sterilizare sau în curățenia zilnică a spațiilor medicale.

3. Când este indicată măsurarea glicemiei capilare?
Se indică la pacienții diabetici, în cazuri de pierdere a stării de conștiență sau înaintea intervențiilor chirurgicale. Se recoltează o picătură de sânge capilar din deget și se analizează cu glucometrul. Valorile anormale necesită intervenție terapeutică.

4. Cum se identifică hipoglicemia?
Hipoglicemia apare la valori sub 70 mg/dl. Simptomele includ tremurături, transpirații, iritabilitate, confuzie, palpitații. Necesită administrare rapidă de zahăr (oral sau intravenos). Este o urgență metabolică frecventă, mai ales la pacienții cu diabet tratați cu insulină.

5. Ce este o escară de decubit?
O leziune a pielii cauzată de presiune prelungită, frecvent în zone osoase (sacru, calcâi). Se previn prin schimbări de poziție, saltele speciale, igienă și nutriție adecvată. Netratate, pot duce la infecții grave și sepsis.

6. Cum se face toaleta cavității bucale la pacientul imobilizat?
Se utilizează tampoane sterile sau periuță moale și soluții antiseptice. Se curăță ușor limbă, dinți și gingii. Procedura se face zilnic, pentru a preveni infecțiile orale, halena și disconfortul. Se evită traumatismele mucoaselor.

7. Ce este bradicardia?
Ritm cardiac lent, sub 60 bătăi/minut. Poate fi fiziologică (la sportivi) sau patologică (hipotiroidie, ischemie). Se monitorizează pulsul, tensiunea și starea generală. Uneori necesită tratament medicamentos sau implant de pacemaker dacă este simptomatică.

8. Ce înseamnă cianoză?
Colorație albăstruie a pielii sau mucoaselor, cauzată de oxigenare insuficientă. Apare în afecțiuni respiratorii sau cardiace grave. Se monitorizează saturația oxigenului și se administrează oxigen. Este un semn clinic de alarmă ce necesită evaluare urgentă.

9. Care sunt semnele infecției unei plăgi?
Roșeață, durere, căldură locală, puroi, miros neplăcut. Pot apărea febră și stare generală alterată. Se aplică tratament antiseptic local și, dacă este necesar, se administrează antibiotice. Evoluția plăgii trebuie monitorizată constant.

10. Cum pregătești pacientul pentru o ecografie abdominală?
Pacientul trebuie să fie nemâncat cu cel puțin 6–8 ore înainte. Se explică procedura, se verifică trimiterea și se asigură confidențialitatea. Uneori se cere consum de lichide pentru umplerea vezicii. Se notează eventualele medicamente luate.

Dorești să continui cu următoarele 20 întrebări și răspunsuri imediat sau să-ți trimit aceste prime 10 într-un document Word/PDF înainte?

Iată și următoarele 20 întrebări și răspunsuri scurte (11–30), în completarea setului anterior:

11. Ce este febra?
Creșterea temperaturii corpului peste 38°C. Este un semn al luptei organismului cu infecția. Se monitorizează temperatura, se administrează antipiretice și lichide. Este importantă identificarea cauzei febrei și urmărirea răspunsului la tratament.

12. Ce înseamnă spO₂ și care este valoarea normală?
SpO₂ reprezintă saturația oxigenului în sânge măsurată cu pulsoximetrul. Valorile normale sunt 95–100%. Sub 90% indică hipoxie și necesită oxigenoterapie sau investigații suplimentare. Se monitorizează constant la pacienții cu afecțiuni respiratorii.

13. Ce este o reacție alergică?
Răspuns imun exagerat al organismului la o substanță. Poate varia de la erupții ușoare la șoc anafilactic. Se administrează antihistaminice sau adrenalină în cazuri grave. Este esențială recunoașterea timpurie și intervenția rapidă.

14. Ce este șocul anafilactic?
Reacție alergică severă, cu risc vital. Simptome: edem, prurit, dificultăți de respirație, hipotensiune. Necesită administrare imediată de adrenalină, oxigen și transport de urgență. Pacientul este monitorizat continuu în condiții de terapie intensivă.

15. Ce este hemoragia digestivă superioară?
Pierdere de sânge din tractul digestiv superior (ex. ulcer). Simptome: hematemeză (vărsături cu sânge), melena (scaun negru). Necesită internare, stabilizare hemodinamică, tratament medicamentos și endoscopic. Este o urgență medicală.

16. Ce este colapsul?
Prăbușire bruscă a tensiunii arteriale, cu pierderea cunoștinței. Cauze: deshidratare, hemoragie, șoc. Necesită poziționare în Trendelenburg, oxigen, lichide intravenoase și identificarea cauzei. Este o stare critică ce necesită intervenție rapidă.

17. Ce presupune îngrijirea pacientului operat?
Se supraveghează semnele vitale, durerea, plaga chirurgicală, eliminările, dieta. Se mobilizează precoce, se administrează tratamentul prescris și se sprijină psihologic pacientul. Se previn complicațiile precum infecțiile, tromboza, ileusul.

18. Cum se face igienizarea scaunului de recoltare?
După recoltare, se golește conținutul, se spală cu apă și detergent, apoi se dezinfectează conform protocoalelor. Se usucă și se depozitează corespunzător. Se poartă mănuși și se respectă normele de igienă.

19. Ce înseamnă incontinența urinară?
Incapacitatea de a controla eliminarea urinei. Afectează calitatea vieții. Se folosesc pampersuri, catetere sau antrenament vezical. Se investighează cauzele (neurologice, musculare). Asistentul asigură igiena, sprijinul emoțional și demnitatea pacientului.

20. Ce este constipația și cum se tratează?
Scăderea frecvenței și dificultatea eliminării scaunului. Cauze: dietă, imobilizare, medicamente. Se recomandă hidratare, alimente bogate în fibre, mobilizare. Se pot administra laxative sau clisme la indicația medicului.

21. Cum recunoști o criză epileptică?
Convulsii, pierderea conștienței, rigiditate musculară, mușcarea limbii, pierdere de urină. Se protejează pacientul, se așază pe o parte, nu se introduce nimic în gură. Se cronometrează durata și se raportează medicului.

22. Cum se realizează igiena mâinilor?
Prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu soluții pe bază de alcool. Se respectă tehnica OMS în 7 pași. Se face înainte/după contactul cu pacientul, după contact cu fluide biologice sau obiecte contaminate.

23. Ce înseamnă trierea într-un serviciu de urgență?
Evaluarea rapidă a pacientului pentru stabilirea priorității intervenției. Se folosesc coduri de culoare (ex. roșu – critic, verde – stabil). Asigură gestionarea eficientă a cazurilor în funcție de gravitate.

24. Ce este un pansament umed?
Un pansament impregnat cu soluție antiseptică sau ser fiziologic, aplicat pentru menținerea unui mediu umed și favorabil vindecării. Se folosește în plăgi infectate sau escare. Se schimbă conform protocolului.

25. Ce presupune igiena pacientului cu stomă?
Curățarea pielii din jurul stomei cu apă călduță, schimbarea pungii colectoare, monitorizarea integrității pielii. Se oferă suport psihologic și educație pacientului pentru autogestionare. Igiena previne complicațiile locale și infecțiile.

26. Ce este agitația psihomotorie?
Stare de neliniște intensă, mișcări repetate, agitație verbală și fizică. Apare în tulburări psihiatrice, sevraj, hipoxie. Se menține siguranța pacientului și a personalului. Poate necesita sedare sau supraveghere specială.

27. Cum acționezi în caz de stop cardio-respirator?
Se evaluează starea de conștiență și respirația, se cheamă ajutor, se începe resuscitarea (compresii toracice, respirații artificiale), se folosește defibrilator dacă e disponibil. Fiecare secundă este esențială pentru supraviețuire.

28. Ce este ileusul paralitic?
Oprirea tranzitului intestinal fără obstrucție mecanică. Se manifestă prin distensie abdominală, absența zgomotelor intestinale, greață, vărsături. Necesită repaus digestiv, sondare gastrică și tratament medical. Poate apărea postoperator.

29. Ce este o sondă Foley?
Un cateter urinar cu balonaș, introdus în vezică pentru drenarea urinei. Se fixează cu balonașul umflat. Se folosește în retenție urinară, monitorizarea diurezei sau chirurgie. Se menține igiena riguroasă pentru prevenirea infecțiilor.

30. Cum se colectează corect proba de urină pentru sumar?
Se recoltează din jetul mijlociu, dimineața, în recipient curat. Zona perineală trebuie igienizată înainte. Proba se transportă rapid la laborator. Se evită contaminarea pentru acuratețea rezultatelor.

Dacă dorești, pot să-ți unesc toate cele 101 teme + întrebări într-un singur document Word sau PDF cu titlu, structură clară și eventual o copertă. Spune-mi formatul preferat și eventual titlul documentului.